Am avut o saptamana plina de proteste cu miza culturala si sociala (fara sa fie actiuni sindicale si fara sa aiba legatura cu salariul minim pe economie). Un numar mare de oameni de cultura au semnat, zilele trecute, o declaratie impotriva divizarii Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj si inca si mai multi au sustinut apelul pentru condamnarea comunismului, initiat de Sorin Iliesiu, citit de Victor Rebengiuc la GDS si adresat presedintelui Basescu.
Despre amandoua protestele s-a vorbit, dar, daca tot e o perioada propice contestatiilor, sa adaugam totusi scurtei liste inca una (de data aceasta, potentiala). Institutul Cultural Roman a facut publice titlurile cartilor a caror traducere si publicare in strainatate le va sprijini, intru promovarea literaturii romane peste hotare. Din cele 20 de lucrari, una singura e dramaturgie - "Cine a castigat razboiul mondial al religiilor?", de Daniel Banulescu, o piesa scrisa de un foarte talentat prozator, plina de virtuti literare si care, cel mai probabil, nu va fi niciodata pusa in scena, din cauza ca e, in schimb, prea putin teatrala. Ei bine, impotriva acestui tratament minimalizatoriu aplicat dramaturgiei, care l-a facut pe Banulescu singura propunere de text de teatru contemporan, intre Caragiale si Sebastian, intr-o insiruire datorata unui numar coplesitor de literati, initiez acum un protest.
Stimati scriitori si critici literari, aceasta este o scrisoare deschisa:
Doamnelor si domnilor, stiu ca dramaturgia e un domeniu de interferenta artistica, si sunt multi oameni de teatru care contesta, acerb si argumentat, caracterul literar al textului pentru scena. Cum insa institutiile care administreaza acest spatiu cultural - printre ele, Uniunea Scriitorilor din Romania si Ministerul Culturii si Cultelor - recunosc implicit, prin structurile lor organizationale, apartenenta la sectorul literatura a dramaturgiei, acest fapt trebuie acceptat ca atare, de facto si de iure. Dualitatea ei este, apoi, o realitate usor de transat: un text incepe sa existe pentru teatru in momentul in care devine spectacol, si intra in circuitul literaturii in momentul in care e publicat, in format clasic sau electronic.
Tocmai datorita, insa, acestei duble apartenente, dramaturgia beneficiaza de un dublu interes: cel al cititorilor si cel al spectatorilor. Ceea ce am exportat cel mai bine in ultimii ani in materie de scriitori au fost autorii de texte de teatru - am exportat-o definitiv pe Saviana Stanescu, piesele Gianinei Carbunariu se joaca in Irlanda, Franta si Germania, un spectacol pe textul lui Peca Stefan a luat un important premiu la Londra (pentru "Best Relationship Play", caci textul e elementul central in acea montare), piesele Alinei Nelega au ajuns in Ungaria etc. Iar cu Ionesco si Visniec ne laudam pe toate drumurile. Asta, in ciuda faptului ca nimeni nu sustine, practic, dramaturgia (altfel decat in formula paguboasa a Clubului Dramaturgilor de la USR, unde se citesc piese proaste cu care nu se petrece nimic): cand e vorba de finantarea sau promovarea literaturii, se zice ca textele de teatru tin de... teatru, cand e vorba de sustinerea teatrului, dramaturgia e lasata de-o parte, fiindca e, nu-i asa?, literatura. Iar piesele noastre de teatru le traduc fie autorii disperati, ca macar din mana-n mana sa circule, fie strainii, pe banii lor, cand le vor si publicate.
Doamnelor si domnilor, in aceasta epoca a interdisciplinaritatii, exista un interes palpabil in lumea occidentala pentru dramaturgie, e un domeniu cu o dezvoltare recenta uimitoare si cel care a atras, in ultimele decenii, cea mai mare atentie in spatiul public euro-american. Nu e permis, dupa ce ca de dezvoltarea si profesionalizarea domestica a autorilor de teatru oricum nu se preocupa nimeni, sa nu spijinim nici macar cunoasterea internationala a unei dramaturgii autohtone cu mari virtuti si literare, si teatrale, plina de nume mai interesante acum decat Caragiale si Sebastian.
Protestez, pentru ca dramaturgia romana de azi exista!