Dandu-si demisia, la presiunea "colegilor" din cele doua functii - cea de presedinte executiv, la partid si cea de presedinte al Camerei Deputatilor - Adrian Nastase lasa in ograda formatiunii cateva probleme greu daca nu imposibil de rezolvat intr-o maniera favorabila PSD-ului.
Daca "in ceea ce priveste" (ca sa folosim ticul verbal al fostului lider) functia de presedinte executiv solutia pare sa fie deja transata, urmand ca la apropiatul congres extraordinar aceasta functie special creata pentru Nastase sa fie scoasa din statut, nu la fel stau lucrurile "in ceea ce priveste" presedintia Camerei.
Adrian Nastase a ocupat aceasta functie, inlaturandu-l pe Miron Mitrea, in urma esecului din turul 2 al prezidentialelor. La momentul respectiv, algoritmul politic era favorabil PSD-ului, PUR si UDMR neluand inca decizia de a se alatura Aliantei, prin lasarea balta a fostului partener. Coalitia s-a modificat, dar Nastase a ramas in functie, ca si Vacaroiu. Aproape un an de zile s-a zbatut Alianta pentru a pune mana pe aceste functii. S-au consumat, de ambele parti, energie si inventivitate, deturnate de la ceea ce ar fi trebuit sa constituie preocuparile prioritare ale forurilor legislative si ale Executivului. Batalia a fost dura si lunga si s-a soldat, previzibil, printr-o decizie a Curtii Constitutionale care a decis statu-quo-ul. Pentru Adrian Nastase personal a fost o victorie care-i prezerva un statut si o situatie la care altfel ar fi trebuit sa renunte.
Iata, insa, ca linistea a durat doar cateva luni.
Pentru ca, dupa fatidica consemnare in declaratia de avere, a mostenirii de un milion a matusii Tamara, situatia a basculat dramatic. A fost mai intai solicitarea de perchezitii la domiciliile fostului premier, pentru ca procurorii sa vada ce fel de termopane are acesta in "zona livingului" si in "zona dormitoarelor". Victoria la vot impotriva perchezitiei a fost insa poate cea mai scump platita. La numai o saptamana, Adrian Nastase este nevoit sa renunte la functiile pe care le detinea. Si, odata cu ele, PSD-ul renunta la functia de presedinte al Camerei. Pentru ca in aceste conditii regulamentul nu mai favorizeaza pe vechii ocupanti. Acest sacrificiu a fost luat in considerare de conducerea partidului atunci cand a analizat consecintele demisiilor. S-a considerat insa ca acesta este pretul care trebuie platit pentru "repararea" imaginii. Daca la nivel politic explicatia rezista, ea nu tine la nivelul electoratului, al "nucleului dur" al PSD. Pentru toti care continua sa creada in viitorul "rol conducator al partidului", aceasta renuntare nu va fi privita cu admiratie. Liderii partidului vor fi acuzati, si facuti raspunzatori de pierderea unei pozitii importante in ierarhia statala, care ar fi oferit o serie de avantaje pe care imaginea dreasa nu le va putea suplini. Este, probabil, cea mai "grea" mostenire pe care Adrian Nastase o lasa "colegilor" sai.
OpiniiGreaua mostenire a lui Nastase
Dandu-si demisia, la presiunea "colegilor" din cele doua functii - cea de presedinte executiv, la partid si cea de presedinte al Camerei Deputatilor - Adrian Nastase lasa in ograda formatiunii cateva probleme greu daca nu imposibil de rezolvat intr-o
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "OpiniiGreaua mostenire a lui Nastase":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
