Manuscrisele lui Radu Petrescu

O expozitie cu manuscrise si obiecte de arta ce au apartinut scriitorului Radu Petrescu s-a inchis recent la anticariatul de langa Biserica Zlatari, in plin centru istoric al capitalei, intr-o discretie orgolioasa care a caracterizat si viata autorului. La vernisaj au participat cativa importanti scriitori si prieteni, dar credem si consideram, fara a avansa si alte iluzorii si polemice divagatii, ca prezenta lui Radu Petrescu in actualitate, printr-o suita de manuscrise/ obiecte ce i-au apartinut, merita o mediatizare mai consistanta. Pe masura valorii acestui extraordinar intelectual, care a innobilat notiunea si menirea de a fi scriitor. Scriitor roman.
Nascut in 1927, Radu Petrescu moare in 1982, in plina efervescenta creatoare. Cumva "nemangaiet", cand publicarea si receptarea cartilor sale urmau un parcurs ascendent. Recunoasterea venea greu si poticnit, dincolo de entuzismele unui M.R. Paraschivescu - care l-a sprijinit si publicat, ca si pe Norman Manea, in efemera "Povestea vorbei" - dupa o viata plina de sacrificii, vicisitudini, renuntari si umilinte. Dar si indarjiri si sperante, increzator in menirea artelor si avand constiinta propriei valori literare. Debutul intarziat si liber asumat, alaturi de ceilalti scriitori targovisteni, a fost confirmat ulterior de tot ce a publicat Radu Petrescu. Si urmeaza, fascicole din uriasul sau jurnal sunt inca inedite si vor confirma, cand vom avea intregul, ca rolul, locul si importanta scrisului sau, in cadrul istoriei literaturii romane si in intreaga ei tectonica, urmeaza sa fie reevaluate.
Manuscrisele sale sunt o marturie teribila, a unui constant si tenace travaliu, de a pune pe hartie ceea ce mintea si sufletul unui aparent modest slujbas - tribulatiile acestea ar merita raportate la dubla existenta a altui extraordinar "functionar" precum Fernando Pessoa - transforma, dintr-o experienta de viata si biblioteca, in literatura. In mare literatura. Un scris ordonat, calm, citet si cursiv aduna litere dupa litere, asa cum se asaza "boabele negre" (notele muzicale) pe portativ. Pedant si rabduriu, Radu Petrescu croieste si, daca ni se permite, "coase" carti. La propriu. Pacat ca nu exista o piata valorica a manuscrielor; cele ale lui Radu Petrescu ar fi cotate printre cele mai frumoase, daca nu si valoroase. Mai ales acum. Cand scrisul "de mana" piere, iar batutul (sic!) la masina sau computer goleste de vibratie launtrica actul fizic al lui "a scrie". Cateva carti-manuscris au fost prezentate celor care au avut curiozitatea sa treaca si sa le vada. "Ocheanul intors", "Didactica nova", "Ce se vede", "O moarte in provincie" sau felurite caiete cu franturi din jurnalele lui Radu Petrescu ne priveau cuminti, dincolo de sticla ce se interpunea intre obiectul fizic si privirea noastra. Un manuscris al unui articol, "Flaubertianism si Ariostism", abia acasa l-am deslusit a fi topit in magma eseistica din "Meteorologia lecturii". Un alt manuscris aparte ne-a starnit curiozitatea: "Versuri"-le care stateau cuminti sub acest titlu se dovedeau a fi taieturi din ziarele de dupa razboi, "Natiunea" lui Calinescu, unde a si debutat marele prozator de mai tarziu. Poate ca se va gasi un editor sa tipareasca in volum aceste incercari lirice de inceput ale lui Radu Petrescu, care, dupa stiinta noastra, nu au fost adunate in volum. Asa cum au fost culese articolele lui dedicate fenomenului plastic, de care a fost atasat. Nu doar printr-o agera privire si un extraordinar simt estetic, ci conturand si un gust desavarsit. Cronicile plastice si eseurile pe teme artistice sunt dovada unui lung exercitiu al unei excelente probitati estetice.
Inspirata ideea de a prezenta public cele cateva picturi apartinand colectiei personale, devenite, intr-un fel, personaje ce populeaza insectarul si galeriile propriului jurnal. "Marele nud" de Pallady ne-a fost complice pe un perete al expozitiei, asa cum ne-a incitat imaginatia si pagina de manuscris ce consemna achizionarea lui, asezata sub o imensa lupa. O splendida "Natura moarta" a aceluiasi Pallady, a carui rigoare, daruire si abnegatie l-au urmarit constant si pe Radu Petrescu, dadea masura fizica unei extraordinare metafizici a gestului creator. Scrisul sever-riguros al lui Radu Petrescu se conjuga fericit cu maniera de a picta a vecinului sau de cartier bucurestean. Nu este exclus ca Pallady sa se fi intersectat, in preumblarile sale pe Dacia, Maria Rosetti sau Toamnei, cind mergea sa asiste la concertele private ale Cellei Delavrancea, in anii razboiului si imediat dupa - transformarea unei istorice locuinte in restaurant chinezesc este una din glumele proaste ale prezentului -, cu pasii lui Radu Petrescu, dincolo de sumarele informatii din jurnale.
Dar ce retin jurnalele? Discutie inepuizabila. Tablouri de Horia Bernea, de Ion Dumitriu sau ale bunului si dragului sau prieten, pictorul Paul Gherasim, ce-l care i-a ilustrat si a proiectat copertile cartilor lui Radu Petrescu, au fost fericit instalate alaturi de cateva icoane romanesti. Un gust sigur pentru frumos. Fara ezitari sau concesii. Nu putem omite prezenta unei picturi a "maestrului", asa cum e numita si apare in jurnal fiinta celei care-i va fi nu doar sotie, ci si un companion de cursa lunga. Si la bine, si la mai putin bine. Nu e chiar simplu sa fii sotie de scriitor. Doamna Adela Petrescu face un gest recuperator publicand in continuare jurnalul lui Radu Petrescu sau oferindu-ne aceasta mica bijuterie expozitionala de mare anvergura. Nu doar artistic-documentara, ci realmente emotionant-afectiva. Toate felicitarile noastre, pe deplin meritate. La anul, in 2007, Radu Petrescu ar fi implinit, incredibil, 80 de ani. N-a fost sa fie.
Mormantul lui de la Cernica, cu o severa piatra la capatai, il are alaturi in eternitate pe Ernest Bernea, un alt slujitor de marca al virtutilor spiritualitatii romanesti. Poate nimic nu este intamplator in aceasta lume. Si dincolo de ea.

---

Despre autor: