Daca astazi nu mai putem vorbi de complexul provinciei, totusi un artist care nu se afla in Bucuresti are un dezavantaj, nefiind in centrul atentiei, chiar daca valoarea l-ar indreptati. Este cazul - si nu e singurul - dirjorului Ovidiu Balan, un muzician de elita, cu nimic mai prejos decat congenerii sai, Horia Andreescu sau Gheorghe Costin. Format la Academia de Muzica din Bucuresti, la clasa profesorului Iosif Conta, Ovidiu Balan a ales sa ramana la Bacau, fiind de peste trei decenii si jumatate directorul Filarmonicii "Mihail Jora". Autoritatea profesionala, cultura muzicala, tehnica foarte buna si un repertoriu bogat, care cuprinde toate epocile de creatie si stilurile, l-au impus. Ovidiu Balan este un dirijor excelent, un muzician care confera siguranta si incredere colaboratorilor sai. Gestica, expresiva dar nu excesiva, transmite o bogatie de sensuri, constructia are echilibru, este condusa cu amabilitate si discernamant, frazele muzicale sunt implinite, au relief si plasticitate, detaliul isi gaseste locul cel mai potrivit.
Saptamana trecuta, Ovidiu Balan a sustinut, in compania Orchestrei Nationale Radio, un program de muzica ruseasca, prezentand trei lucrari de maxima dificultate. Este intr-adevar o performanta sa programezi in aceeasi seara doua simfonii atat de pretentioase si diferite ca stil, care presupun studiu indelungat si lucru minutios cu orchestra: Simonia a VI-a in si minor, "Patetica" de Ceaikovski si o raritate repertoriala, Simonia corala "Clopotele" de Rahmaninov, precedate de spectaculoasa Uvertura la opera "Ruslan si Ludmila" de Glinka.
In ultimele stagiuni, repertoriul formatiilor simfonice ale Radiofuziunii s-a imbogatit substantial. Ideea - de fapt, o adevarata strategie repertoriala - de a programa lucrari foarte putin cunoscute, din epoci diferite de creatie, dar apartinand unor compozitori renumiti, unele dintre ele chiar in prima auditie in Romania, s-a dovedit benefica si a atras publicul in sala de concerte. Multe dintre aceste lucrari erau, si inca mai sunt, raritati discografice, pe care aveai poate ocazia de a le asculta o singura data in viata. Asa au fost sau vor fi ascultate in actuala stagiune Simfonia a II-a de Saint-Saëns, Simfonia giocosa de Marcel Mihalovici, Cantecele din Auvergne de Marie-Joseph Canteloube, Doamna din Monte Carlo de Poulenc, ciclul Cantecele si dansurile mortii de Musorgski (125 de ani de la moartea compozitorului in 2006), in interpetarea baritonului Eduard Tumagian, cantata Ariadna la Naxos de Haydn, Suita simfonica "Planetele" de Gustav Holst. Pritnre raritatile anuntate de afisul stagiunii s-a numarat si Simonia corala "Clopotele" de Rahmaninov, o lucrare extraordinara a compozitorului rus. La granita dintre simfonia si cantata, Clopotele a fost compusa in 1913, dupa o adaptare a lui C. Balmont a poemului lui Edgar Poe (publicat in noiembrie 1849). Rahmaninov cosidera aceasta partitura cea mai importanta reusita a sa in genul muzicii cu tematica mistica. Spre deosebire de lucrarile religioase din aceeasi perioada, Liturghia Sfantului Ioan Crisostomul (1910) si Vecernie (1915), si ele rar cantate, aici nu se poate vorbi decat de o stare mistica, prin rasfrangerea meditatiei din poemul lui Poe. Cele patru parti ale textului, Clopotul de argint (cu solo de tenor), Clopotul de aur (solo de soprana), Clopotul de arama si Clopotul de fier (solo de bas) devin partile unei simfonii construita pe ideea destinului uman. Un Allergro ma non troppo, plin de vitalitate, cu ritmuri si culori stralucitoare, este urmat de o parte lenta, usor misterioasa, clopotul de aur fiind imaginea chemarii nuptiale. In contrast, Clopotul de arama (Presto, similar unui Scherzo) vesteste nenorocirea, un incendiu pustiitor, intr-o muzica plina de ritmuri "nebune", pustiitoare. Ultima parte a simfoniei (Lento lugubre) este sumbra, dangatul Clopotului de fier fiind semnul simbolic, solemn, al mortii. Cornul englez este instrumentul ales pentru a sugera aceasta atmosfera. Ceea ce impresioneaza in simfonia din 1913 este modernitatea muzicii, atat ca stare, cat si ca limbaj. Sunt pasaje aproape la fel de moderne cu muzica din Sacre du printemps de Stravinski, din acelasi an, pe drumul deschis de Rimski-Korsakov.
Ovidiu Balan, Orchestra Nationala si Corul Radio dirijat de Dan Mihai Goia au conferit o interpretare absolut remarcabila acestei dificile partituri de Rahmaninov, solisti fiind soprana Irina Sandulescu Balan, tenorul Marius Budoiu si basul Sandor Arpad. In Simfonia, "Patetica" am apreciat rigoarea constructiei, omogenitatea sunetului, raportul foarte abil intre pasajele patetice si cele lirice, dinamica de ansamblu. Din orchestra, as evidentia in mod deosebit partidele de violoncel, viola, suflatorii de alama si percutia.