Asa cum sper ca v-am obisnuit deja, saptamana aceasta continuam seria prezentarii celor 7 minuni ale lumii moderne. Am sa va amintesc in cateva cuvinte, „minunile" prezentate in saptamanile precedente si anume: ITAIPU DAM (megahidrocentrala dintre Brazilia si Paraguay, pe Parana), EMPIRE STATE BUILDING (New York, USA), GOLDEN GATE BRIDGE (podul din San Francisco, USA).
Saptamana aceasta avem surprinderea sa descoperim ca si a patra minune a lumii moderne ramane tot pe noul continent, dovada a iscusintei si priceperii inginerilor, arhitectilor si nu numai. Cea care ne incanta, ne uimeste saptamana aceasta se numeste CANADIAN NATIONAL TOWER, din centrul orasului Toronto, capitala regiunii Ontario din Canada, adica la 43o28’36" lat. N si 79o23’15" long. V.
Aceasta noua capodopera a aparut din nevoia de a imbunatati semnalul de emisie radio-tv al canadienilor, in special al celor ce traiesc in Toronto si s-a vrut a fi un turn de emisie-receptie a undelor radio care sa devina cea mai inalta constructie din lume, cat si o emblema a Canadei. Simbolul a depasit in inaltime alte constructii deja consacrate la acea vreme, respectiv e de doua ori mai inalt decat Turnul Eiffel din Paris si de trei ori decat monumentul din Washington DC, avand o inaltime de 553,33 m. Initial CNT a fost gandit a fi compus din... trei turnuri inalte legate intre ele de poduri la mare inaltime.
Constructia incepe in anul 1973, de catre liniile ferate canadiene si a cerut un volum de timp de peste 40 de luni, in care s-a lucrat 5 zile pe saptamana, 24 de ore pe zi, cu un numar maxim de 1.537 de muncitori. Ca sa ne facem o mica idee despre grandoarea simbolului canadian am sa va prezint cateva cifre care cu siguranta starnesc interesul. Cu riscul de a ma repeta, mentionez inca o data ca cea mai inalta cladire din lume la ora actuala atinge 553 m, are o circumferinta la baza de 110 m, un diametru de 67 m, o greutate de 130.000 tone, inglobeaza o cantitate de 5.600 de tone de otel si 40.524 de tone de ciment, indeajuns cat sa construiesti un trotuar pe o distanta de 250 km, rezista la cutremure de 8,5 grade pe scara Richter, la vanturi de peste 420 km/h si nu in ultimul rand are 6 lifturi de mare viteza, ceea ce face posibila urcarea la ultimul nivel in 58 de secunde. Turnul detine, de altfel, alte doua recorduri in materie de inaltime si anume cea mai inalta scara din lume, de 447 m, cu 1776 de trepte, destinata pentru cazurile de urgenta, cat si cel mai inalt observator - Space Deck.
Ceea ce il face interesant din punct de vedere turistic, incepand cu 26 iunie 1976, n-ar fi costul estimat initial la 63 milioane de dolari si nici cel final, de 260 de milioane(!), ci cele doua observatoare, la 351 m (Sky Pod) si la 447 m (Space Deck). Primul este construit pe trei nivele de inaltime, adica 342 m, 346 m si 351 m. La primul nivel avem ceea ce se numeste etajul de sticla (Glass Floor), cu o suprafata de 24 m2 si cu o rezistenta la greutate de 109 kg pe cm2. La nivelul doi se gaseste o cafenea, Horizons Cafe, ce are o capacitate de 500 de locuri, iar la cel de-al treilea nivel se afla un restaurant faimos, ce ofera nu numai o cina de neuitat, ci si panorama orasului Toronto si privelisti la 120 de km departare, restaurant cu o capacitate de 400 de locuri.
Cel de-al doilea observator Space Deck, asa cum am specificat mai sus, detine recordul, inscris in Cartea Recordurilor, de a fi cel mai inalt observator din lume si are o suprafata mai mica decat primul observator. Aceste doua nivele ale turnului ce deserveste 16 canale TV si posturi de radio, locul de munca a peste 550 de angajati permanent, atrag anual circa doua milioane de turisti, incantati sa afle ca antena a fost fixata pe 2 aprilie 1975, cand un elicopter OLGA a ridicat cea de-a 44-a piesa, finala, a acesteia, conferindu-i astfel al 17-lea titlu, cronologic, de „cea mai inalta constructie din lume". Intre timp, numeroase alte inregistrari in Cartea Recordurilor o situeaza in diverse topuri mai mult sau mai putin stranii, cum ar fi cel al pivnitelor situate la inaltime.
Sper ca cele spuse mai sus sa justifice plasarea Canadian National Tower intre cele 7 minuni ale lumii moderne, potrivit Asociatiei Inginerilor Civili din SUA.