Rectorii nu vor sa-si faca publice averile, desi legea ii obliga. Numai 13 din cele 56 de universitati si academii militare au afisat declaratiile de avere. Salariul unui profesor debutant, al unui preparator sau chiar al unui doctorand in in

Rectorii nu vor sa-si faca publice averile, desi legea ii obliga. Numai 13 din cele 56 de universitati si academii militare au afisat declaratiile de avere.

Salariul unui profesor debutant, al unui preparator sau chiar al unui doctorand in institutele de cercetare este de aproximativ 4-5 milioane de lei vechi pe luna (circa 60.000.000 de lei vechi pe an), in timp ce rectorii ajung sa aiba venituri de un miliard de lei vechi pe an. Asta, din ce se poate citi pe paginile web a catorva universitati, pentru ca marea parte a conducerilor institutiilor de invatamant superior de stat au ignorat recomandarea ministrului Educatiei, Mihai Hardau, care a transmis in urma cu cateva saptamani universitatilor o nota pentru declararea publica a averilor. De altfel, inca de la sfarsitul anului trecut, Asociatia profesionala pentru educatie si cercetare (EDU CER) a atentionat noua conducere a Ministerului Educatiei ca rectorii nu au publicat, potrivit legii, declaratiile de avere.
REFUZ. Chiar si rectorii transparenti nu au respectat legea punct cu punct. Unii au declaratii din 2003, 2004, altii au completat formulare vechi de declaratii de avere, in care nu este trecut salariul, sau au realizat pe paginile web o sectiune speciala pentru declaratiile de avere, care este de ceva timp... in lucru.
Universitatea din Bucuresti (UB) si Politehnica au publicate numai declaratiile de avere ale rectorilor. Ioan Panzare, rectorul UB, are un salariu anual de la universitate de 743.080.921 de lei vechi, la care se adauga indemnizatia de la Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica. Rectorul UB mai are o Dacie din 1995 si doua apartamente, in coproprietate cu sotia.

FOSTUL MINISTRU. Rectorul Universitatii Politehnica din Bucuresti, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, are un salariu anual de 887.920.000 de lei vechi, dar si datorii la o firma de leasing prin intermediul careia si-a achizitionat masina Opel. Pe site-ul Academiei de Studii Economice din Bucuresti erau ieri postate 61 de declaratii de avere, atat ale rectorului, prorectorilor, directorului economic, cat si ale decanilor, sefilor de catedra. Ion Rosca, rectorul ASE, are un salariu de baza anual de 661.360.000 de lei vechi, la care se adauga 543.830.000 de lei vechi anual, bani din cercetare, programe postuniversitare, dar si examene de admitere si indemnizatii. Rectorul ASE mai are un teren in Bolintin Deal si un altul in Otopeni, titular in cazul celui din urma fiind sotia. Directorul general economico-administrativ, Crisan Habean Doina, are un salariu anual de 310.630.000 lei vechi, dar la care se adauga 423.450.000 de lei din cercetare.

FORMULARE VECHI. Pe site-ul Universitatii de Medicina si Farmacie ""Carol Davila"" din Bucuresti, pe cel al Universitatii de Arhitectura si Urbanism ""Ion Mincu"" sau al Universitatii Tehnice de Constructii din Capitala nu erau publicate inca declaratiile de avere. De altfel, nu sunt singurele universitati in aceasta situatie. Declaratiile profesorilor de la Universitatea ""1 decembrie 1918"" din Alba-Iulia sunt completate in vara anului 2004 pe formulare care nu cuprind veniturile din salarii. Declaratia rectorului Moise Ioan Achim este semnata anul trecut in vara, dar pe acelasi tip de tipizate din 2004.

PARADOX. Universitatea Tehnica din Cluj, la care este profesor ministrul Educatiei, nu a publicat declaratiile de avere


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.