Executia in stil mafiot de la Hotelul Confort a fost precedata de o controversa in legatura cu convocarea unui Congres extraordinar al PSD.
Controversa e mult spus. A fost un puiet de controversa, ba si mai putin, un mugure.
Preluand prin FSN de la PCR secretomania de tip bolsevic, PSD are rau de controverse. Mai ales cand ele ar urma sa se desfasoare in public.
Explicabil astfel de ce o chestiune atat de importanta cum e convocarea unui congres extraordinar a ramas la stadiul de mugur. Un mugur iute strivit de jeepurile baronilor de la centru si din teritoriu.
Drept lideri ai celor doua tabere s-au desemnat, in chip aproape fatal, Adrian Nastase si Mircea Geoana.
Sprijinit de putinii oameni care i-au ramas loiali (Victor Ponta, Titus Corlatean), Adrian Nastase a cerut convocarea unui Congres extraordinar, menit a limpezi helesteul tulbure numit PSD. Sprijinit de proaspetii sai aliati (baietii buni la toti stapanii, Marian Vanghelie si Mircea Oprisan), Mircea Geoana a respins varianta unui Congres extraordinar.
Fiecare dintre cele doua tabere a tintit, desigur, interese din sfera luptei pentru putere din PSD.
Adrian Nastase a socotit ca un Congres extraordinar i-ar putea rasturna din fruntea partidului pe cei care au complotat prin boscheti pentru a-l executa.
Evident, asa cum anuntase deja, domnia sa n-ar mai fi candidat.
Era de presupus insa ca noua echipa, tanara, ar fi provenit din randurile celor promovati de Adrian Nastase in structurile de conducere.
Desi ramas deoparte, Adrian Nastase ar fi avut o influenta majora in PSD.
Un fel de Ion Iliescu mai tanar si mai modern. Mircea Geoana s-a temut si se teme ca de moarte de un Congres extraordinar acum. Un asemenea moment ar insemna sfarsitul domniei sale in fruntea PSD. De aceea, cata a-l departa cat mai mult in timp. Sperand ca pana atunci sa-si asigure suprematia in partid. O iluzie fireste, deoarece domnia sa e un ostatic al baronilor de la centru si din teritoriu. Acestia l-au preferat lui Ion Iliescu si lui Adrian Nastase calculand ca nu-i va atinge nici cu o floare.
Reuniunea de gasca de la Hotel Confort s-a bucurat de cantarile neconditionate ale lui Mircea Geoana, rapid atins de boala politicianismului de Dambovita: supradimensionarea fleacului pana la proportiile evenimentului istoric. Sedinta a primit motul unor consideratii gen: inceputul procesului de credibilizare a PSD. Pentru a ne vari in ochi, didactic, ideea, organizatorii au sadit pe peretele expus televizarii un banner cu inscrisul Un nou capitol.
Momentul ar fi meritat macar o parte din aceste alintari daca el ar fi decis convocarea unui Congres extraordinar. Aceasta, deoarece un congres extraordinar se impune ca singura solutie pentru a mai salva partidul aflat in deriva.
Un congres care nu trebuie sa se concentreze, cum au lasat sa se inteleaga atat Adrian Nastase, cat si Mircea Geoana, asupra echipei din fruntea partidului, ci asupra locului PSD pe scena politica a tarii.
Pentru ca PSD a fost si este partidul lui Ion Iliescu. Un partid al unor membri si al unor alegatori care accepta mecanismele economice de piata doar de ochii lumii. Un partid comunist adaptat la realitatile democratice. Pentru a inscrie partidul in Internationala Socialista, Adrian Nastase a impus renuntarea la sloganele nationaliste, a incercat o despartire de trecutul FSN-ist. Aceste note n-au reusit sa ajunga pana la nivelul organizatiilor de baza. Din aceleasi motive - de europenizare - Adrian Nastase si-a adus in jur o echipa de tehnocrati. Aceasta echipa a fost privita chioras de baza partidului, ramasa in continuare la conceptia lui Ion Iliescu despre liderul PSD ca fiind un soi de activist PCR. Alegerile din 2004 au curmat procesul inceput de Adrian Nastase, prea important ca sa fie incheiat cu succes intr-un timp atat de scurt. Fostul premier a repetat astfel esecul lui Petre Roman in cazul altui partid postdecembrist: FSN. Procesul de modernizare a formatiunii, inceput de Petre Roman, a fost curmat de mineriada din septembrie 1991. Congresul extraordinar trebuie sa transeze problema de fond a PSD: raportul de forte dintre un partid de stanga in genul celui laburist si un partid de stanga in genul celor comuniste din multe tari europene.
Un moment crucial care presupune insa, in chip obligatoriu, o dezbatere publica premergatoare, la care sa participe nu numai liderii si membrii PSD, dar si toti cei interesati in restructurarea partii stangi a scenei noastre politice, ocupate acum, in chip nefiresc, de un singur partid, in timp ce la dreapta se afla nu mai putin de sase partide.