• "O minciuna durabila si agresiva a lui N. Manolescu" - sustine sociologul Ilie Badescu

Ilie BADESCU, (09.05.1948, Luncavita, jud. Caras Severin), doctor in sociologie, profesor universitar si sef al catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Autorul mai multor studii si monografii (printre care Tratat de geopolitica, 2004), precum si coautor al cartilor Geopolitica integrarii europene (2002) si Sociologia si geopolitica frontierei (2 vol., 1995). In 2002 a fondat Revista de sociologie, geopolitica si geoistorie.
Distinctii • Premiul "Dimitrie Gusti" al Academiei Romane pentru lucrarea "Sociologia si geopolitica frontierei";
• Premiul revistei "Luceafarul" (Uniunea Scriitorilor), pentru lucrarea "Sincronism european si cultura critica romaneasca", 1984; • Premiul "Dimitrie Gusti" al Fundatiei Internationale a Religiilor, pentru lucrarea "Teoria latentelor".
- Domnule profesor, recent, la Academia Romana, intr-o adunare generala a tuturor membrilor Academiei, Nicolae Manolescu a reafirmat ca dumneavoastra „l-ati facut marxist pe Eminescu" intr-o carte pe care ati publicat-o in 1984, „Sincronism european si cultura critica romaneasca". Stiu ca in editia noua a cartii aparuta la Editura Dacia de la Cluj ati lamurit chestiunea dovedind, prin citate masive din editia anterioara, ca in cartea din 1984 ati argumentat exact contrariul, intr-un capitol al cartii, in care este prezentata polemica lui Eminescu tocmai cu marxismul fratilor Nadejde, binecunoscuti socialisti din epoca. Ce ne puteti spune despre afirmatia lui N. Manolescu, mai exact spus, despre tenacitatea cu care acesta revine, in diverse imprejurari, cu o afirmatie, care, constat ca de fapt este o mistificare?
- Una dintre chestiunile tulburatoare pentru cel ce studiaza o cultura este sa descopere instaurarea, in cuprinsul ei, a unor mistificari durabile, a unor minciuni de o rara agresivitate vis-a-vis de un om, de o carte, de o grupare, o directie culturala, ba chiar fata de un popor sau un grup de popoare, cum vedem ca se intampla cu stigmatul balcanismului, de pilda. O asemenea minciuna durabila si agresiva, durabil instaurata in cultura romana, este cea referitoare la originea poporului roman, din „talharii Romei". Au luptat contra ei marile spirite ale acestei culturi, de la Miron Costin si Dimitrie Cantemir pana la A. D. Xenopol si N. Iorga, si, mai recent, istoricul si sociologul literar Mihai Ungheanu, care face radiografia acestei minciuni intr-o carte cu titlu semnificativ, „Romanii si «talharii Romei»". O alta minciuna durabila este cea referitoare la asa numitul „mileniu negru" din istoria bimilenara a romanilor, in cuprinsul careia nu s-ar gasi, chipurile, nici o marturie asupra existentei vreunei populatii cu o cultura si o spiritualitate proprie (ceea ce-ar atesta nucleul etnospiritual al unui popor) traitoare in spatiul carpato-ponto-danubian. In ciuda cercetarilor dedicate spiritualitatii straromane sau daco romane, o anume mentalitate istoriografica si ideologica adera cu tenacitate la minciuna „mileniului negru" („gol de marturii"). O alta minciuna durabila, o grava mistificare, se refera la asa-numitul pasivism etnoistoric si etnopsihologic al romanilor atestat, chipurile, de mioritism, cand se stie ca „Miorita" este un poem apofatic de o rara inaltime metafizica si cosmologica in chestiunea mortii, ceea ce nu concorda nici pe departe cu minciuna incultei echivalari: mioritism=pasivism etnopsihic si etnoistoric romanesc. La aceasta „familie" de minciuni se adauga cele care vizeaza mari figuri istorice, de la Sfantul voevod Stefan cel Mare si pana la Mihai Viteazul, ca sa nu mai vorbim de Vlad Tepes. Unul dintre cei instaurati la carma constiintei publice cu privire la rostul si destinul literaturii romane, dupa 1989, este domnul Nicolae Manolescu. Nu voi invoca razboiul sau contra ideii, impartasita de spiritele tutelare ale acestei culturi, de la G. Calinescu la Iorga si Noica, ca Eminescu este „poet national" (cand aud «Eminescu, poet national», scrie criticul literar, intr-un cotidian de mare tiraj, imi vine sa sar pe pereti"), ca start al raspunsului la intrebarea pe care mi-ai adresat-o. Este si aceasta o problema, dar ceea ce ma uluieste in acest caz, la care te referi, este staruinta sa intr-o mistificare durabila, vreme de 22 de ani, din 1984 si pana in 2006, in legatura cu o carte semnata de mine acum 22 de ani, „Sincronism european si cultura critica romaneasca". N Manolescu a reluat intr-o interventie a sa de la Academia Romana, imi spune domnul academician Catalin Zamfir, aceeasi mistificare, in ciuda raspunsurilor mele consecutive din tot acest interval (mistificare repetata si de catre altii, pe urmele sale, acuzand si acestia fara sa citeasca, dupa metoda maestrului). In raspunsurile mele am reamintit adevarul probatoriu continut chiar intr-un capitolul special al cartii din 1984, in care era evocata polemica lui Eminescu tocmai cu tezele marxiste ale fratilor Nadejde, polemica amplu ilustrata cu citate din textele politice ale lui Eminescu, la paginile 302-303 ale cartii din 1984.
- Puteti relua, pentru cititori, cateva dintre citatele din cartea publicata in 1984 ca proba ca atunci ati prezentat pozitia antimarxista a lui Eminescu in chestiunea teoriei marxistilor despre rolul capitalului in istoria popoarelor?
- Iata ce concluzie formulam in cartea din 1984, la paginile indicate, referitoare la pozitia lui Eminescu fata de marxismul fratilor Nadejde, iar acele pagini ar fi trebuit sa le citeasca si cel ce semna o cronica a cartii in 1984, fie acesta chiar si Nicolae Manolescu: „Eminescu, scriam atunci, nu este de acord cu ideea (socialista) impartasita de fratii Nadejde, ca, in sine, organizarea bazata pe capital este cauza mizeriei. Capitalul genereaza exploatare, dar nu mizerie, sub forma unei intregi game de procese ale degradarii sociale, sprijinite toate pe decadere economica. In Apus, organizarea bazata pe capital n-a antrenat decaderea economica, ci, dimpotriva. Si atunci, spune Eminescu, trebuie cautata adevarata cauza specifica, aceea care genereaza intai decaderea economica si apoi, in stransa dependenta de aceasta, degradarea morala, religioasa, culturala si chiar degenerarea biologica".
Si pentru a dezvalui reaua credinta la toti cei ce mi-au imputat ieri si reinventeaza azi ca "l-as fi facut marxist pe Eminescu", reiau si citatul din opera poetului, pe care il reprodusesem si in cartea din 1984:
«Noua ni se pare ca adevarata cauza a mizeriei e cu totul altundeva (decat in organizarea bazata pe capital si pe proprietate, asa cum spun fratii Nadejde in brosura lor, n.ns.); ca ea e in caracterul intregii dezvoltari liberale, incepute in secolul trecut, ca-si are temeiul in organizarea rationalista in locul vechei organizari mai naturale (...) Sunt aici mii si mii de oameni care nu compenseaza prin nimic munca societatii ce-i sustine, care in schimbul a patru clase primare sau a Codului Boerescu, invatat pe dinafara, iau de la natie, in puterea organizarii lor in societate de exploatare, zeci de mii de franci, ca retributiuni anuale. Trebuintele aristocratice ale plebei ignorante, ale plebei liberale, intelectual sterpe si moraliceste decazute, iata ceea ce apasa asupra poporului. Aceasta presiune nu ar exercita-o nici capitalul mostenit, nici cel castigat prin munca proprie. Acesta e, din contra, totdeauna la dispozitia muncitorului, caci daca n-ar fi, ar ramane improductiv. Daca socialistii romani ar face bine sa cerceteze sub cate forme bugetare, fie ale comunei, ale judetului, ale statului, se escamoteaza si cel din urma ban castigat de omul din popor prin munca, pentru a hrani cu el clasa de postulanti si de ambitiosi de rand care traiesc din fondul mizeriei comune, fara nici o compensatie pentru aproapele lor, atunci s-ar convinge ca raul la noi este cu totul de alta natura". "La noi mizeria e produsa in mod artificial, prin introducerea unor organizatii si a unor legi straine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economica a tarii, organizatie care costa prea scump si nu produce nimic»" (citatele se afla la paginile 302-303 ale cartii mele, "Sincronism european si cultura critica romaneasca", aparuta in 1984 la Editura Stiintifica si Enciclopedica, prin curajul unor oameni ca regretatul George Timcu si remarcabilul om de editura si de carte, Mircea Maciu, care, cu toate gesturile acelea nu s-au inghesuit niciodata la pupitrul dizidentei, desi ceea ce savarseau ei era dizidenta). Chestiunea, pe care o ridicasem atunci, inclusiv evidentierea acelei polemici a lui Eminescu deopotriva cu ideea socialista si cu cea liberala, indraznind in 1984 sa-l indreptatesc pe Eminescu si nu marxismul, este de o extraordinara actualitate.
- Este evident ca, in buna traditie a lui Max Weber si intr-o preluare curata a tezelor lui Eminescu, v-ati straduit sa dovediti ca raul de care suferea societatea romaneasca nu trebuia cautat in actiunile capitalului, ca la marxisti, ci in caracterologia, in profilul paturii superpuse din care se extrag guvernantii. Nici urma de cautare a unei filiatii marxiste la Eminescu in cartea dumneavoastra.
- Cu siguranta. Faptul ca, in ciuda acelei demonstratii pe care o facusem intr-un capitol special al cartii, nu printre randurile cartii ci intr-un capitol special, cu titlul, el insusi concludent, referindu-ma explicit la pozitia antimarxista a lui Eminescu, N. Manolescu sustinuse contrariul si anume ca eu l-as fi facut marxist pe Eminescu, putea fi clasat in categoria fenomenelor de «sociologie si psihologie beletristica» (ca sa nu spun de «patologie literara») si cu aceasta discutia s-ar fi inchis. Insa faptul ca el reia aceasta mistificare prin repetare monotona, obsesiva, ultima oara public, sub cupola Academiei Romane, in Adunarea generala a acestei reputate institutii, este de acum o chestiune mult mai grava, caci aduce prejudicii morale celui defaimat si efecte perverse asupra institutiei insasi. N. Manolescu se situeaza de-a curmezisul unui curent de receptare corecta a cartii mele, receptare atestata de studii sau carti semnate de reputati specialisti din Romania, SUA, Elvetia, Germania, atestand un ecou totusi «international» al acestei carti, chiar daca dl Solomon Marcus s-a straduit sa dovedeasca contrariul in interventia sa din aceiasi ilustra adunare.
- Cred ca ar fi nimerit sa enumerati macar cateva nume ale celor care au recenzat cartea sau au scris capitole ori studii in care se gasesc referinte la carte, asa cum spuneti.
- Cartea a fost recenzata elogios la vremea respectiva de catre reputatul istoric literar si cultural, Adrian Marino, a fost amplu analizata intr-un capitol special al unei carti de mare ecou atunci, «Maestrul si iedera», de catre sociologul de valoare exemplara, exponent al sociologie romanesti postbelice si totodata profesor reputat la Universitatea clujeana, profesorul Achim Mihu, la carte s-a referit marele carturar Edgar Papu, inclusiv intr-o lucrare a sa dedicata «ontologiei clasicismului», cartea a fost citata si comentata, asa cum ai remarcat deja, de catre istoricul si marele traducator si cercetator al dramaturgiei shakspeare-iene, Dan Amedeo Lazarescu (caruia ii datorez, intr-adevar, si caracterizarea sinteica a intregii carti, ca fiind o carte weberiana si nu marxista), a fost citata si analizata de catre profesoara de la Lugano (Elvetia), maestra a feomenologiei literare, Svetlana Matta, a fost analizata de catre reputatul editor si profesor, Constantin Schifirnet, de catre istoricul, criticul si sociologul literar, Mihai Ungheanu, a fost citata de catre reputatul eminescolog si editor al monumentalei Opera Omnia a lui Eminescu, Dumitru Vatamaniuc, in carti ale unor antropologi si sociologi din SUA si Germania, in frunte cu dna Katherine Verdery, a fost mentionata intre cartile relevanrte ale deceniului de catre un istoric reputat de talia lui Al Zub, a fost recenzata elogios de catre Mihnea Gheorghiu, Adrian Riza etc., ca sa nu-i mentionez pe cei ce s-au aliniat lui Nicolae Manolescu, citandu-l pe acesta fara sa citeasca si cartea (cred ca nici n-au vazut cum arata copertile caesteia), o lista ceva mai scurta, e drept, dar cu reactii pe cat de virulente pe atat de primitive.
- Prin urmare cartea aceasta este una nemarxista, de vreme ce dovediti ca o cultura originala se poate afirma in conditiile unei economii subdezvoltate : este vorba despre ceea ce ati numit in carte «cultura critica romaneasca». Am retinut ca aceasta orientare a cartii dumneavoastra a fost sesizata in perioada respectiva. Vreti sa faceti o referire succinta la acest aspect?
- Dan Amedeo Lazarescu incadra cartea mea din 1984 intre lucrarile de orientare weberiana, or opera lui Max Weber este tot ce poate fi mai opus marxismului din toata sociologia lumii. Iata ce scria regretatul istoric si umanist: «Lucrarea lui Ilie Badescu este inspirata de marile scheme sociologice weberiene». Citatul se afla la pagina 37 a cartii sale de imagologie istorica din 1985, aparuta, iata, la un an dupa editarea cartii mele. Or ce nevoie ar fi avut un weberian sa caute un marxist in cultura romana, ca director al acesteia pentru toata perioada moderna?! Lucrul cel mai grav insa nu este ca dl Manolescu s-a instalat durabil in aceasta mistificare (si cu el toti cei ce se aseaza in coada cometei sale) privitoare la o carte si autorul ei, ci faptul ca utilizeaza o atare mistificare in exercitiul public, de atitudine, pe care i-l ingaduie pozitiile detinute in diverse institutii. Lucrul grav este ca, de pe acele pozitii (si lucrul acesta il afirm referindu-ma la atitudinea sa fata de cartea mea), dezinformeaza, provocand efecte grave asupra climatului acelor institutii si daune morale celui in cauza. Lucrul grav este ca, in acest caz, a folosit pozitia pe care-o are in Academia Romana dezinformand personalitati reputate, oameni de inalta moralitate ai acelei institutii. Nu faptul ca cineva cade la un vot este in discutie, ci faptul ca acel rezultat a fost, probabil, influentat printr-o dezinformare. Atunci cand te decizi sa intervii pentru a influenta o atitudine intr-o comunitate academica «contractezi» raspunderi morale uriase in fata acelei selecte adunari. Ascunzand faptul ca in acea carte, la care criticul se refera, exista un capitol in care eu am prezentat polemica lui Eminescu tocmai cu marxismul fratilor Nadejde si afirmand contrariul, cum ca eu l-as fi prezentat pe Eminescu drept marxist, N. Manolescu a dezinformat Adunarea generala a Academiei Romane. Ma abtin sa calific acest fapt. Despre minciuna vorba populara spune ca «are picioare scurte». Iata, insa, ca la noi, ca la nimenea: "minciuna are picioare lungi" (si-i mult prea schimonosita si primitiva, ducand spre barbarie).