Privesti la televizor, citesti presa si nu-si vine sa crezi: e vreme sofismelor care nici macar nu au aura filozofica de altadata, cea care le-a facut celebre in sfera gandirii speculative, ci sunt de-a dreptul penibile, de doi bani. Emise de tot felul de oameni politici si analisti activisti de culoare oranj, cu orice prilej, atunci cand opinia publica trebuie manipulata. Fara expertiza, toti acesti manipulatori nici macar nu stiu sa fie subtili, dimpotriva se dovedesc niste ghiolbani de cartier care au descoperit la fara frecventa deliciile acordului dintre subiect si predicat, dar cu lacune. Ce vreau sa spun? Pentru mine, atata vreme cat, asa cum toata lumea stie, sofismul este „un rationament aparent corect, dar in fond incorect, construit astfel in scopul de a induce in eroare", toti acesti insi care se perinda pe la televiziunile si ziarele cu patroni „puscariabili" nu fac altceva decat sa se ocupe cu trafic de minciuna asa cum mafiotii se ocupa cu traficul de heroina. Exemplele sunt prea numeroase pentru a fi enumerate macar in parte in acest articol. Pentru cateva, insa, tot o sa gasesc loc.
Sa incepem cu „lupta de clasa" declansata cu ocazia votarii din parlament impotriva perchezitionarii imobilelor lui Adrian Nastase. Cu acea ocazie s-a „reclamat" cu sofisme incropite in retorte de plastic ca parlamentarii sunt „deasupra legilor", ca au „privilegii", toate astea in sfidarea cetateanului de rand. Desi nu sunt parlamentar si nu am rude in Parlament pentru a fi banuit de o demonstratie „pro domo", asa cum arata si definitia sofismului, rationamentul e aparent corect. Opinia publica se inroseste de furie! Cum sa fie unii deasupra legilor si ea nu? Sofismul a fost lansat, scopul a fost atins, parlamentul a fost balacarit si daca s-ar face referendum acum, nici 5 la suta dintre cetateni n-ar mai dori parlamentari. Dar... totul s-a realizat prin inducerea in eroare a cetateanului. Pentru ca, in realitate, parlamentarii nu sunt „deasupra legilor" si nu au alte „privilegii" decat cele conferite de Constitutie si Regulamente. Dincolo de aceste privilegii mai sunt si altele, dar asa e peste tot in lume, indiferent daca ne convine sau nu. Asta e „cucerirea" societatii democratice in capitalism. Asta avem, cu ea defilam!
Sa ne oprim acum putin si asupra sofismelor in care apare cu o oarecare frecventa, populista de-a dreptul, cuvantul „popor". Dl. Boc, cand prinde viteza, seamana foarte mult cu dna. Musca si asta nu spre lauda lui. Bine informat despre manevrele de la Cotroceni in privinta unui PSD bagat in corzi si mizand pe faptul ca „poporul" va ingropa fostul partid de guvernamant la eventuale alegeri, dl. Boc reverbereaza si marturiseste gandul ascuns: „PSD trebuie tinut departe de guvernare si de coruptie". Laudabila strategie, dar cum? Cu zid facut din pieptul gol al dnei. Udrea? Cu un zid facut din marmura dlui. Videanu? Sau cu zidul coruptiei din PD, niciodata luat la intrebari de DNA-ul doamnei Macovei? Vom muri si vom vedea.
Tot dl. Boc, facandu-se (sau fiind) trompeta Cotrocenilor, spunea, in cazul „sfidarii" liberale, ca PD nu vrea ca presedintele sa fie ales de parlament. De ce? Pentru ca nu are credibilitate „la popor", adauga sofistul de ocazie. Pai, daca ne luam dupa un asemenea sofism, nici justitia nu are credibilitate „la popor". Si atunci trebuie desfiintata? Dar clasa politica are credibilitate „la popor"? Facand trafic de minciuna, sau de neadevar, spus mai elegant, dl. Boc se face ca uita ca toate, si parlamentul si clasa politica, fac parte din societatea democra-tica de tip capitalist, chiar daca in perceptia „poporului" ele nu au credibilitate.
Traficand neadevarul la ore de varf, tocmai pentru a prosti „poporul", cel atat de laudat, si nu pentru al lumina, dl. Boc se face ca uita ca nu e nicidecum o dovada de SIDA faptul ca presedintele ar putea fi ales de Parlament. Si in alte tari se intampla asta si nici acolo parlamentul nu se bucura de credibilitate „la popor".
Trec peste sofismele analistilor oranj adusi cu arcanul zi de zi la televiziunea pagubitilor la FNI pentru ca sunt atat de stravezii incat nu pacalesc pe nimeni. Cu totul alta e situatia cand sofismele vin insa de la seful statului. Am vazut cum dl. Basescu a descoperit puterea fiecaruia dintre cuvintele sale si chiar a interjectiilor. Acum, ca sa dea mai mare greutate sofismelor sale, presedintele aduce in prim plan „poporul". Rezultatul este un populism ieftin si penibil pe deasupra, daca e sa ne amintim staruinta cu care Ceausescu folosea ca paravan in interminabilele sale discursuri acelasi cuvant magic. Cateva exemple. Anul trecut, pe vremea cand Alianta statea atat de bine in sondaje, a fost lansata ideea „alegerilor anticipate", pentru ca asa dorea „poporul"! Cand „alegerile anticipate" nu mai erau de actualitate, sofismul servit a fost ca „poporul" nu poate suporta cheltuieli atat de mari pentru organizarea lor. Cand spectrul „anticipatelor" revenea pe cerul patriei, se arunca pe piata alt sofism: „poporul" trebuie sa plateasca, pentru ca democratia costa! Culmea, desi „poporul" este acelasi, si n-a emigrat in Congo, despre „alegeri anticipate" azi nu se mai sufla nici un cuvant. Acum „poporul" este folosit pentru scopuri mult mai inaltatoare: lupta impotriva coruptiei! Ceva este adevarat in toata chestia asta, numai ca „poporul" vrea curatenie in cazul tuturor coruptilor, nu doar printre cei ai dusmanilor dlui. Basescu! Se va vedea cat de corupt este dl. Nastase, acum ca tovarasii lui de afaceri l-au dat in gat mai abitir decat eforturile sterile ale Aliantei, dar cum ramane cu cei care au devalizat marile banci romanesti? Tot „poporul" este cel care-l impinge pe dl. Basescu sa spuna ca judecatorii sunt corupti! Si asta o declara, nu demult, in sedinta CSM la care s-a autoinvitat. Sa nu stie presedintele ca in „numele poporului" s-au comis cele mai mari atrocitati in istorie? Sa nu stie dl. Basescu ca „poporul" nu este o gloata de oi si ca doar un sfert din acest „popor" l-a ales presedinte? Las deoparte intrebarile si constat un singur lucru: in lipsa unor masuri atat de necesare pentru a „trai (macar) bine" ni se servesc tot mai des sofisme de doi lei (vechi). Si, neincalziti de aceste sofisme, observam cum ele, totusi, creeaza monstri. Monstri care, incet-incet, incep sa ne transforme cosmarurile in realitate.