Judecatorul Patrick Robinson a avut nevoie doar de cateva minute alaltaieri, 14 martie, pentru a inmormanta "cazul Milosevici" in rafturile arhivelor Tribunalului Penal International de la Haga. Institutia creata pentru a investiga crimele comise de la inceperea, in indepartatul 1991, dezagregarii Iugoslaviei – dezagragare insotita de rabufniri nationaliste violente, degenerate in razboi civil si in rafuieli etnice de o cruzime salbatica – s-a ocupat cu precadere, inca de la crearea ei, de responsabilitatile fostului pressedinte al Serbiei (pana in 2000) Slobodan Milosevici. Inainte de 31 martie 2001 - data la care, in urma presiunilor economice si politice exercitate de S.U.A. impotriva Serbiei dupa masiva interventie militara aeriana a coalitiei celor 13 state in frunte cu aceleasi S.U.A. (peste 80% din puterea totala de foc) din primavara lui 1999, premierul Djindjic, ulterior asasinat, a decis sa-l livreze pe Slobodan Milosevici ("la pachet") Tribunalului Penal International de la Haga – se spera ca autonomia citatei institutii juridice, creata ad hoc, sa garanteze o impartialitate care sa permita stabilirea, prin folosirea adecvata a instrumentelor procesuale, a responsabilitatilor individuale in enorma tragedie iugoslava. La data arestarii lui Milosevici, Franjo Tudjman (n. 14 mai 1922), unul dintre cei trei principali protagonisti ai recentei epopei a dezastrului iugoslav, primul presedinte al Croatiei, ramas in scaun pana la deces (10 dec. 1999), iesise de pe scena politica, prin moarte naturala; altul, Alija Izetbegovici (1925 - 19 oct. 2003), presedintele Bosniei-Hertegovina se pregatea a iesi si el, tot pe cale naturala, de pe scena aceleasi politici, ros fiind de un cancer ingrijit, din precautie, in spitale saudite. Cu amandoi, Milosevici semnase in 1995 (sub supravegherea presedintelui Bill Clinton) acordurile de la Dayton, prin care se punea capat conflictului din Bosnia-Hertegovina, conflict plin de atrocitati, culminate cu masacrul de la Srebrenica, comis de trupele "separatiste" ale sarbilor din Bosnia-Hertegovina conduse de generalul Mladic. Responsabilitatile lui Milosevici in legatura cu faptele din Bosnia-Hertegovina, tinut in care violenta s-a exercitat din toate partile, raman, datorita inchiderii procesului de la Haga, nedemonstrate ("prin disparitia imputatului"). De altfel, este greu de imaginat ca s-ar putea pretinde ca Milosevici le este atat inspirator cat si autor material, sau ca in orice caz este unicul sef de stat caruia i se pot atribui responsabilitati in legatura cu drama bosniaca, o parte a dramei generale iugoslave. In incendiul civil iugoslav s-a suflat din toate partile: dinspre partea Germaniei si Vaticanului, care in 1991 au recunoscut independenta Sloveniei si Croatiei, ignorand subiectul de drept international recunoscut, adica Republica Federativa Iugoslava; dinspre partea acelora care (sub ochii altora) au privit cum in jurul lui Izetbegovici se polarizeaza forte internationale ce imping in directia formarii in Bosnia-Hertegovina a unei republici islamice, in conditiile existentei unei populatii (de limba serbo-croata) doar in proportie de 44% islamizata; dinspre partea acelor generali "in rezerva" (concentrati intr-o structura "profesionala", cu sediul la Huston) care, buni vanzatori de arme si de interese geostrategice fiind, au organizat logistic ofensiva croata din 1995 din Krajna, ofensiva in urma careia sute de mii de sarbi, terorizati, au luat drumul bejeniei, transformand Serbia in tara cu cei mai multi refugiati din Europa si agravand cumplit problemele ei sociale si politice. Ofensiva aeriana impotriva ex-Iugoslaviei din 1999, in urma careia economia Serbiei a fost facuta terci (aprox. 40 miliarde euro pagube), a fost, pentru S.U.A. si aliati, un fiasco militar: in loc sa dureze cateva zile, rastimp in care Serbia ar fi trebuit a fi pusa cu botul pe labe, a durat 79. Impotriva unui stat minuscul s-a concentrat cea mai impozanta forta aeriana pusa pe picioare dupa cel de al doilea razboi mondial. 1200 avioane ultramodene (de partea cealalta se aflau cateva zeci de MIG 29) au efectuat, pana la sfarsitul "loviturii impotriva Iugoslaviei" (nimeni nu a declarat razboi – n.n.), aproximativ 30.000 misiuni de lupta; pe capul sarbilor – si nu doar al lor – s-au varsat cantitati impresionante de exploziv, unele interzise de acordurile internationale; uraniul saracit a poluat iremediabil solul si apele freatice, uzinele chimice devastate au ruinat ce mai era de ruinat prin Dunare si imprejurimi; mii de bombe in "ciorchini", ramase inactive, nu sunt inca neutralizate. Lectia aplicata Serbiei a fost usturatoare. In lumea analistilor multi se indoiesc de faptul ca la masa tratativelor, cu un Milosevici slabit de tensiunile interne ale Serbiei si de deteriorarea catastrofala a nivelului de trai al populatiei si oricum pe cale de a nu mai fi reales, nu s-ar fi putut a gasi alte solutii decat o salbatica bombardare pentru solutionarea diferendului kosovar in cadrul unei statalitati revenita la practici democratice si sub privirile comunitatii internationale.
Declinul lui Milosevici a fost acceplerat de demonstratia de forta (nereusita) a celor 13 tari ce si-au asumat sarcina de a pune ordine cu armele acolo unde putea fi facuta ordine prin politica realista a principalelor forte de pe arena internationala. Datorita mai ales incapatanarii liderului iugoslav, care a contat pana in ultimul moment pe un ipotetic ajutor rus, demonstratia de forta s-a transformat in interventie devastatoare.
In final, pentru a o justifica pe deplin era necesar un tap ispasitor: nu a mai contat faptul ca doar cu 4 ani inainte Milosevici era un partas la "pacificare". Pana in preziua interventiei N.A.T.O. din primavara lui 1999 impotriva resturilor Iugoslaviei (Serbia-Muntenegru), U.C.K. (armata de eliberare kosovara) era considerata de S.U.A o "organizatie terorista". Istoria isi are insa meandrele sale. In momentul de fata Agim Ceku, fost ofiter iugoslav de origine kosovara, devenit general croat si ca atare combatant impotriva serbilor (a avut un rol important in ofensiva croata in regie americana din Krajna), fost comandant al acelei gherile considerata (inainte de primavara 1999) precum o expresie a "terorismului structurat" de oficialitati din diferite state, un individ, pe scurt, suspectat de crime de razboi, este acum prim-ministru in Kosovo...
Pana de curand, adica pana cand a fost gasit mort intr-o celula despre care se stie ca era supravegheata de telecamere 24 de ore din 24, Milosevici era prezentat opiniei publice precum capul rautatilor din ex-Iugoslavia. Despre cum s-a ajuns la aceasta situatie a scris o carte exceptionala Massimo Nava, ziarist de rasa, corespondent de razboi impartial si instruit, martor al evenimentelor tragice care au insangerat Iugoslavia. In Imputatul Milosevici: procesarea invinsilor si etica razboiului (in it., ed. Fazi, 2002) le-a privit atat dinspre partea victimelor cat si dinspre partea politicii. Milosevici, care a avut neindoielnic responsabilitati grave in tragediile iugoslave din ultimul deceniu al secolului trecut, responsabilitati derivate, in plan politic, din opacitati si lipsa de flexibilitate, nu a fost, neindoielnic, diavolul caruia i se poate atribui exclusivitatea pentru evenimente criminale (66 erau capetele de acuzare de la Haga, acum toate arhivate, mergand de la genocid la instigare la crima) a caror pedepsire ar fi putut pune comunitatea internationala (U.E., tarile N.AT.O., O.N.U.) intr-o pozitie care s-o scuteasca de responsabilitati.
Sarbii, am mai scris-o, erau cei mai indicati judecatori. Ar fi facut-o, sunt convins, cu o anume violenta, fara sa-si crute conducatorul ales reglementar in momente care apartineau trecutului. In orice caz nu ar fi agreat interferente...
In tragediile antice, eroii morti se intorc acasa "pe scut". Milosevici se intoarce intr-un sicriu. Distinctia intre eroul "bun" si eroul "rau" in istoria natiunilor este destul de relativa. Cezar a facut maceluri in Gallia in fruntea legiunilor romane. Ca invingator si memorialist a scris De bello gallico si este celebrat de istoriografie si de imaginarul colectiv. Wesley Clark este si el un invingator: ce-a ramas pe teren se vede cu ochiul liber.
Multi sarbi cred ca, neacceptand dictatul de la Rambouillet, Milosevici a expus Serbia la represiune salbatica; altii cred ca a procedat in spiritul istoriei sarbe: rezistenta pana la capat pentru apararea independentei. Opinia publica internationala nu este inca in stare sa judece: ei i s-au oferit doar judecatile altora, nu tocmai dezinteresate.
De la Haga, cadavrul lui Milosevici se intoarce, deci, "pe scut", fara ca opinia publica internationala sa fie mult mai lamurita in legatura cu responsabilitatile privind tragedia iugoslava decat era inainte de data arestarii sale. Unde va fi inmormantat nu reprezinta o problema. Ex-Iugoslavia si Serbia sunt pline de cimitire....