S-ar putea sa vi se para ca nu doresc sa vorbesc despre criza din PSD, alegandu-mi un alt subiect. Daca veti citi, insa, cu atentie, veti vedea ca taman despre criza din PSD va vorbesc. Si despre criza din Alianta D.A. De ce nu, despre cea din interiorul Coalitiei.
Am facut recent un drum cu trenul pana la Craiova. Este un drum pe care il fac, regulat, de circa 18 ani. Experienta mea, in legatura cu starea Cailor Ferate, dar si a peticului de tara care se vede pe fereastra trenului, timp de aproape trei ore, este, cred, de luat in seama. Timp de aproape doua decenii, am urmarit evolutia aceleiasi „mostre" de viata romaneasca.
Asadar, am luat din nou trenul spre Craiova. N-am sa va vorbesc despre starea Garii de Nord sau a trenului rapid cu care am calatorit. Am facut-o zadarnic, de cinci ani incoace. Dl Miron Mitrea, observ, nu numai ca nu este deranjat cu intrebari despre dl Nicolaiciuc, despre „Sageata Albastra" sau despre privatizarea transportului de marfa. Nu: domnia sa, la brat cu inocentul domn Vanghelie, il moralizeaza pe fostul sau superior, dl Nastase.
Am sa va vorbesc, in schimb, despre altceva. Am sa va vorbesc despre ceea ce am vazut pe geam.
Intre Capitala si Cetatea Baniei, trenul strabate Campia Dunarii. O zona exclusiv agricola, in care putinele unitati (semi)industriale create in anii lui Ceausescu au fost demult facute una cu pamantul. In anii ’80, imi amintesc ca eram socat de cresterea suprafetelor cultivate: efectiv, lanurile de grau, porumb sau floarea soarelui ajungeau pana la terasamentul caii ferate. Nu intotdeauna ele aratau conform raportarilor, care stabileau in permanenta noi si noi recorduri. Calpe, desigur. Insa erau la inaltimea capacitatilor efective de a cultiva, ingriji si recolta de care dispunea Romania la acea data. (Mi-l amintesc si acum pe dl Silviu Brucan, razand cu suficienta, in primele luni ale lui 1990, cand ne comunica discrepanta intre productia pe care o raportase Ceausescu, de 60 de milioane de tone, si cea reala, de numai 17 milioane. De atunci, n-am mai atins decat rareori jumatate din acea productie, iar regimul din care facea parte dl Brucan a importat grau in anul imediat urmator, 1991, desi cele 17 milioane erau mai mult decat suficiente pentru consum si chiar export. De-ale istoriei...)
In anii care au urmat, am putut constat decaderea productiei agricole. Suprafete tot mai intinse, in stanga si in dreapta caii ferate, au devenit parloage. Lanurile s-au fragmentat in loturi individuale tot mai pricajite, cultivate alandala, iar tractoarele au fost inlocuite de pluguri de lemn, trase de cai sau chiar de boi. Desigur, in numele pariului castigat cu agricultura.
Dar ceea ce am vazut in urma cu cateva zile a depasit capa-citatea mea de intelegere! Efectiv, intre Bucuresti si Craiova, absolut toate suprafetele arabile sunt inundate, intr-o proportie mai mica sau mai mare. Pe alocuri, s-au format balti si iazuri.
A aparut chiar si vegetatia lacustra! Unele balti sunt unite prin raulete ad-hoc, care strabat terenuri candva fertile.
Cel mai tare m-a socat, totusi, altceva: nicaieri, de la Bucuresti la Craiova si inapoi, nu am vazut nici macar un singur gest de combatere a acestei nenorociri. Nici o pompa, nici o echipa de imbunatatiri funciare, nici macar o mana de proprietari rurali care, cu unelte rudimentare, sa incerce sa combata inundatia. Nici macar CFR-ul nu este preocupat ca, la un metru de terasament, s-au format balti cu caracter permanent, care erodeaza fundatia rambleului. Pustiu si prapad.
Este, cred, cea mai elocventa imagine a modului in care au inteles politicienii nostri, de 16 ani incoace, actul de guvernare. L-au impuscat pe Ceausescu, dar l-au inlocuit cu oameni care stiu, despre guvernarea statului, si mai putin decat stia „cizmarul cu patru clase". Au lasat balta totul: administratia, imbunatatirile funciare, agricultura, industria, turismul. Am devenit o tara de importatori, de reprezentanti ai firmelor straine si ai bancilor care, dupa privatizarea BCR, au devenit si ele exclusiv straine. O tara in care se face totul ca omul sa vorbeasca la telefonul mobil cat mai mult (si deloc ieftin!), si nimic pentru ca el sa manance mai bine, sa invete mai bine, sa fie ingrijit mai bine in spital. O tara in care nu este nimeni revoltat de realitatea ca, desi putem produce hrana pentru 70 de milioane de oameni, importam 70% din ceea ce mancam. Importam pana si pamant de flori, ce mai incolo-ncoace!
Unde este PSD, in povestea de mai sus? Pai, este ca Partidul, mai demult: in toate! In cei patru ani de regim Nastase (ca Iliescu n-a prea fost), desi tara a cunoscut o reala crestere economica, nu s-a facut nici un fel de imbunatatire funciara. Banii, inclusiv fonduri europene, au fost „sifonati" catre firme si fundatii ale matusilor, unchilor si verilor de gradul al III-lea. Ministrii agriculturii, de la vanatorul... vanat si pana la liberalul Flutur, de azi, se ocupa doar de restituiri si fonduri SAPARD. Restituiri, in special de paduri, iar fonduri, in special nerambursabile.
Am ajuns la sapa de lemn. Dezastrul lumii rurale se regaseste, insa, pentru cine stie sa vada, in dezastrul clasei politice. O clasa care a crezut ca poate face politica, ignorand din start 46% din populatie. De aici, lipsa ei de legitimitate si de reazem moral. Si lipsa ei de resurse umane.