Actorul american Michael Douglas are o problema cu anumite cupluri de celebritati, primii pe lista fiind Brad Pitt si Angelina Jolie, carora nu le prevede un viitor prea lung impreuna, potrivit editiei electronice a cotidianului New York Daily News. "Nu stiu ce sa zic de Brad Pitt. A lasat o femeie frumoasa (Jennifer Aniston - n.r.) ca sa tina in brate orfanii Angelinei. Nu stiu cat ar putea sa dureze treaba asta", a declarat actorul intr-un interviu acordat revistei GQ. Acesta este un comentariu destul de ciudat al lui Douglas, care este mesager al Pacii la ONU, organizatie care a numit-o si pe Jolie Ambasador al bunavointei. Dar comentariile lui Douglas asupra cuplurilor de celebritati nu s-au oprit la "Brangelina". "Chiar nu stiu ce o fi fost in capul lui Renee Zellweger (care a fost casatorita pentru scurta vreme cu cantaretul de country Kenny Chesney). Nu stiu cum te poti casatori pentru numai patru luni", a exclamat actorul.
Desi "domesticit" de casnicia fericita cu Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii, Michael Douglas a ramas in memoria multora pentru scenele fierbinti din filme precum "Instinct primar" sau "Atractie fatala". De altfel, scenele respective i-au ramas si actorului destul de bine intiparite in minte. Amintindu-si de scena pe care a realizat-o cu Sharon Stone pentru "Instinct pimar", Douglas povesteste ca a fost un gentlemen desavarsit. "Intotdeauna ii spuneam, <<uite, o sa te ating acolo>>. Trebuie sa o faci pe partenera sa se simta confortabil", a afirmat Douglas. "Cand am filmat cu Sharon scena de sex a secolului, a durat opt zile. A fost greu, extenuant chiar", isi aminteste starul. (D.V.)