Argumentele lui Stroe
Pachetul de proiecte de lege privind securitatea nationala va fi arhivat la Comisia parlamentara de control a SRI, urmand sa fie pus la dispozitia CSAT in cazul in care acest for il solicita. Decizia a fost votata ieri in unanimitate de catre reprezentantii Comisiei, care l-au avut invitat si pe directorul SRI, Radu Timofte. Potrivit presedintelui Comisiei SRI, senatorul Radu Stroe, pachetul privind siguranta nationala "nu poate fi introdus in dezbaterea comisiei sub nici o forma". Motivele invocate de senatorul liberal se refera la faptul ca aceasta comisie "nu este abilitata, potrivit procedurilor parlamentare si a normelor legale in vigoare, sa dezbata proiecte de lege si sa intocmeasca rapoarte pe fond", iar pe de alta parte "ar fi necesar ca respectivele legi sa fie elaborate in stricta concordanta cu drepturile si libertatile cetatenilor, consfintite de Constitutia Romaniei". De fapt, reprezentantii Comisiei SRI au votat pentru blocarea la nivelul acestui for a pachetului de sase legi, care a generat un adevarat conflict intre presedintele Traian Basescu si liberali.
Timofte, cu "mentalitatea invechita"
Discutiile dintre parlamentari si conducerea SRI nu au fost lipsite de anumite divergente in ceea ce priveste atributiile ofiterilor de informatii. Stroe a comentat chiar ca sefii SRI cred ca ofiterii de informatii pot fi deasupra legii, "ceea ce denota mentalitatea invechita a acestora". Presedintele Comisiei SRI a mai sustinut ca proiectul de lege referitor la informatii, contrainformatii si securitate este un "amalgam" de legi privind siguranta nationala, comunitatea de informatii si statutul ofiterilor de informatii. Pe de alta parte, in urma audierii de la Comisie, seful SRI, Radu Timofte, a recunoscut ca a contribuit la construirea pachetului de legi privind siguranta nationala, organizarea SRI si statutul ofiterilor de informatii. Timofte a spus ca, ulterior, pachetul de legi a fost discutat in cadrul Presedintiei, apoi trimis Comisiilor de aparare si Comisiei de control a SRI si SIE. In opinia sefului SRI, nu a fost vorba decat despre "construirea unui ante-proiect" si ca nu s-a pus problema unor initiative legislative. In privinta secretizarii celor sase proiecte ale CSAT, directorul SRI a afirmat ca "poate, intr-o prima etapa, cand nu sunt publice, este mai bine sa fie clasificate", iar in momentul in care vor fi supuse dezbaterii publice nu vor mai avea caracter clasificat. De asemenea, el a precizat ca decizia de clasificare sau declasificare apartine institutiei emitente.
"Neadevarurile" presedintelui
Liberalul Radu Stroe a tinut sa comenteze si declaratiile sefului statului la adresa sa, calificandu-le drept "neadevaruri ce nu pot fi scuzabile". Basescu afirmase intr-un interviu acordat unui ziar local ca Stroe "a ramas un ofiter inapt medical", macinat de "complexele tineretii" si pe a carui uniforma se vede "doar o tresa de ofiter III". "Eu de fapt nu inteleg ce doreste de la mine domnul Basescu! Ce rau v-am facut eu, domnule presedinte?", s-a aparat Stroe, explicand ca afirmatiile lui Basescu nu au nici un temei real. Reactia senatorului PNL la adresa presedintelui vine si pe fondul scenei consumate la penultima consfatuire de la Cotroceni, cand Basescu l-a ignorat intentionat in momentul salutului, strangandu-i mana doar lui Melescanu, care statea langa Stroe.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro