Dupa felul in care a murit fostul presedinte al Serbiei, Slobodan Milosevici, aflat de la data de 31 martie 2001 in detentie pe langa structura penitenciara aferenta Tribunalului Penal International pentru Ex-Iugoslavia, am avut impresia pentru moment ca unii judecatori romani s-au mutat la Haga.
In timp ce in Romania avocatii sustin cu fervoare in fata instantelor ca drepturilor omului sunt incalcate in ceea ce priveste durata arestarii preventive, facand apel chiar si la mass-media, constat cu neplacuta surprindere ca de acest tip de actiune al magistraturii nu sunt scutite si "case mai mari".
Cu putin timp in urma, am auzit ca avocatul lui Slobodan Milosevici a solicitat Tribunalului transferul acestuia pentru a fi operat intr-o institutie sanitara de la Moscova. Tot de la acesta aflasem ca distinsul sau client se temea ca s-ar putea sa fie otravit. Si, ca un trasnet, apare ultima stire "Milosevici a fost gasit mort in celula sa".
Indiferent de motivul mortii lui Milosevici, institutia internationala este umbrita in impartialitatea si eficienta ei de acest eveniment, care nu a bucurat nici macar pe cei mai vehementi dusmani ai acestuia. Neindoielnic, acestia l-ar fi vrut mai intai condamnat si eventual, apoi, mort, pentru a se da un exemplu.
Deja in momentul in care am avut informatii asupra respingerii cererii formulate de Slobodan Milosevici de catre Tribunal, am fost tentat, apropae involunar, la efectuarea unei comparatii intre sistemul nostru juridic ce se doreste a fi reformat dupa standardele europene si internationale si prevederile normelor cu care jongleaza justitia internationala.
Dupa analiza, observ ca elementul subiectiv este prezent atat la noi cat si „la ei", adica la cei al caror model de comportare juridica ar trebui sa-l urmam. In ce consta deci elementul subiectiv? Cred ca in atitudinea specialistului (magistratul) care aplica norma.
Bunaoara, degeaba exista norme clare de stricta interpretare daca latura umana primeaza in fata echilibrului dur cu care trebuie aplicata norma juridica.
Manifestarea in planul initiativelor juridice si deciziilor - in special ale acuzarii / elementului subiectiv poate duce la solutii juridice din cele mai stranii, transformand criminalii in martiri si monstrii in eroi.
M-am gandit brusc la o idee mai veche pe care am afirmat-o deseori si m-am intrebat de ce nu se intelege o data pentru totdeauna – la noi ca si in alta parte - ca starea de arest preventiv este o stare exceptionala, iar starea de libertate este starea in care trebuie sa se desfasoare normal procesul penal.
Starea de arest preventiv, prelungita anormal in timp, este de facto transformata intr-o adevarata pedeapsa, consecintele fiind de multe ori tragice, ca si in cazul de fata.
Ma gandeam ca justitia internationala, prin institutiile de profil, critica deseori sistemul romanesc. Cred ca mai intai ar trebui sa-si faca curat in casa proprie, pentru a da astfel un exemplu elocvent celor carora li se cere a se schimba. Altfel, riscam sa receptam un slogan juridic, corect in principiu dar necorespunzator solutiilor oferite in zonele de unde vine lansat.
Regretabil este faptul ca asistam cu neputinta la situatii de acest fel.
Ele contribuie la pierderea increderii de catre justitiabilul roman – viitor european - in ideea de justitie, fie ea europeana sau internationala: pentru el acesta era ultimul bastion necucerit de interese, sensibilitati si interpretari ad hoc.
Deformarile interpretative in cazul lui Slobodan Milosevici sunt cu atat mai grave cu cat, pana la finalizarea anchetei in cazul respectiv, au facut sa planeze in jurul actiunii magistraturii idei de genul uciderii liderului sarb.
Ma intreb daca nu cumva situatii de acest gen ar trebui sa se judece in tara de provenienta a justitiabilului, unde lucrurile in ceea ce priveste transformarea in eroi sau tragerea la raspundere a unor criminali ai poporului ar trebui sa fie o problema nationala.
Cert este ca moartea lui Milosevici in conditiile de detentie in Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie este inca o pata pe imaginea deja neimaculata a justitiei internationale.
Justitiarii nationali si internationali ar trebui sa calibreze mintal, dupa ce si-au reamintit, recurgand la un ultim efort de memorie, dictonul latin al antecesorilor "Fiat justitia pereat mundi", efectele punerii in practica a acestuia. Si abia atunci sa procedeze in consecinta.