""Primesc acest nou an din viata mea cu aceeasi bucurie de fiecare zi, ca pe un dar. Mi-aduc aminte ca intr-un an a fost o zi atat de calduroasa pe 15 martie, au fost 17 grade, incat am facut baie in mare. Sigur ca apoi am facut pneumonie, dar nu mai conta. Marea, pentru mine, este viata. Singurul meu regret este ca nu am locuit mai mult langa malul marii. Vad marea doar o luna si jumatate pe an. Dar asta e! Capitala este inca la Bucuresti si nu la Eforie Sud, unde m-am nascut eu. Cea mai mare implinire a vietii mele de artist este ca las in urma mea o pleiada de interpreti care stiu sa cante si care se pot bucura ca sunt absolventii unei scoli de muzica, fie si de tipul Scolii Populare de Arta. Pentru mine, totul a inceput in familie. Tatal meu a cantat si canta la toate instrumentele: pian, instrumente de suflat, vioara... Am crescut intr-un mediu muzical si literar. Il ascultam pe tatal meu cand ii recita mamei poeziile pe care le scria si am inteles de foarte timpuriu limbajul muzicii si al cuvantului. Nu mi s-a parut ca fac ceva exceptional. M-am trezit cantand si scriind versuri pentru cantece, poezii, si m-am trezit iubindu-i pe ceilalti si incercand sa daruiesc. Cineva mi-a spus ca intr-o viata anterioara am fost paznic de templu, iar acum m-am nascut sa imprastii lumina in jurul meu si sa-i ajut pe cei mai putini norocosi decat mine. Primul model in viata mea a fost tatal meu, dar modelele muzicale au fost si vor ramane Maria Tanase si Tom Jones. Peste ei greu se poate trece. Sunt mandra de elevii mei, de Nico, Radu Ile, Nadine, Alina Sorescu, multi copii din diferite trupe, Sorana de la A.S.I.A... sunt foarte multi. Inca merg la spectacole, dar la cele cu contracte sigure. Chiar zilele acestea imi apare un CD. Un elev de-al meu, care are o casa producatoare, s-a gandit sa imprime CD-uri cu o serie de interpreti care acum sunt omorati de vii. Va continua cu Mirabela, cu alti mari cantareti, dar, pentru ca eu i-am fost profesoara, m-a ales mai intai pe mine. Acest CD se numeste «O floare pentru fiecare». Pe coperta am o fotografie cu un brat de flori si daruiesc din sufletul meu si din bratul meu cu flori cate o floare fiecaruia. Imi doresc sanatate si doresc la toata lumea acelasi lucru, pentru ca sanatatea este cea mai pretioasa.""
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro