Suedia a fost unul dintre primele state din Uniunea Europeana care au decis, in 2004, sa isi deschida granitele pentru muncitorii proveniti din noile membre. Desi a existat o temere intemeiata la acea vreme fata de aparitia unui val de "turism social

Suedia a fost unul dintre primele state din Uniunea Europeana care au decis, in 2004, sa isi deschida granitele pentru muncitorii proveniti din noile membre. Desi a existat o temere intemeiata la acea vreme fata de aparitia unui val de "turism social", parlamentarii suedezi, la fel ca aceia din Marea Britanie si Irlanda, au decis in cele din urma adoptarea unei politici liberale privind circulatia fortei de munca. Temerile lor s-au dovedit curand ca fiind neintemeiate. "Extinderea a avut efecte marginale asupra pietei muncii si a creat foarte putine probleme", a declarat Anna Santesson, director adjunct al Diviziei pietei muncii din Ministerul suedez al Industriei, se arata intr-un articol publicat de cotidianul francez Le Monde. "Am crezut ca exista riscul ca multi muncitori sa vina din Est. Nu s-a intamplat asa", a completat aceasta. De altfel, numarul celor care s-au orientat catre locurile de munca din Suedia in 2005 nu a fost decat de 5.554 (3.500 din Polonia si 1.500 din tarile baltice), un numar extrem de mic daca ne gandim ca spre Marea Britanie s-au orientat 360.000 de oameni, iar spre Irlanda 120.000. In ciuda acestei diferente, insa, au comentat oficialii suedezi, nici in Marea Britanie, nici in Suedia si nici in Irlanda nu a avut loc un soc economic. Efectiv, numarul celor intrati pe piata s-a situat mereu intr-un echilibru aproape perfect cu cererea interna de forta de munca.

Franta este si ea gata pentru muncitorii straini

Guvernul francez a decis la randul sau, ieri, ca va recurge la o deschidere treptata a pietei muncii fata de persoanele din noile state membre ale Uniunii. "Ridicarea acestor restrictii va viza cu prioritate anumite meserii pentru care este mai dificila gasirea fortei de munca necesare, iar modalitatile vor fi discutate cu partenerii sociali", a explicat premierul francez, Dominique de Villepin. Aproape toate sindicatele franceze s-au pronuntat pentru ridicarea imediata a acestor restrictii. Saptamana trecuta, trei tari (Spania, Portugalia si Finlanda) au decis sa-si deschida complet pietele de munca persoanelor originare din aceste state, masura salutata de Bruxelles. Londra, Stockholm si Dublin au optat de la inceput pentru libera circulatie. In schimb, Germania, Austria si Belgia doresc prelungirea restrictiilor aflate in prezent in vigoare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.