Scena Si istoriaTurneele teatrale - doar o amintire?

De problema, din pacate abandonata, a turneelor teatrale, mi-a adus aminte o carte descoperita intr-un anticariat, aparuta in 1975 la Editura "Facla" din Timisoara si intitulata "Sub luminile rampei". Volumul cuprinde amintirile unui actor - peregrin, Vasile Cretoiu, care a tatonat, fara prea multi sorti de izbanda, "piata" teatrala pariziana, a facut figuratie si a jucat la Nationalul bucurestean. Dar, din cine stie ce pricini, a parasit prima scena si a jucat, perioade mai lungi sau mai scurte, la Hunedoara, Baia Mare, Pitesti, Constanta, sfarsindu-si cariera la Nationalul timisorean.
Sunt emotionante marturiile lui de figurant la National, avandu-i ca parteneri, in "Faust", de pilda, pe George Vraca si Aura Buzescu. A fost, la Conservator, elev al lui Nicolae Soreanu si i-a apucat, in plina forta creatoare sau la apusul carierei, pe Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Ion Martian, Ion Manolescu, Ion Manu etc.
Cu indreptatire scria, in prefata cartii "Sub luminile rampei" dramaturgul Mircea Stefanescu: "In acest pumn de pagini care se astern peste viata unui om, cititorii vor putea urmari peregrinarile teatrale ale unui actor care a avut prilejul sa cunoasca multe medii, sa joace in multe orase, incepand cu Parisul - unde s-a bucurat de aprecierea unor ilustri oameni de teatru, pe care ii caracterizeaza cu condeiul nu numai cu condeiul unui bun narator, dar si al unui patrunzator critic -, continuand cu Bucuresti, cu diverse alte orase si terminand cu Timisoara, splendida capitala banateana, a carui scena nationala a cinstit-o cu atatea trainice succese".
Vasile Cretoiu, ca si multi alti actori ai vremii, se asocia adesea, mai ales in pauzele dintre stagiuni, in trupe incropite, cu doua-trei vedete si ei bateau tara cu piese de succes, fie ca erau clasice sau moderne, romanesti sau straine. O perioada infloritoare a turneelor - cam singurele evenimente culturale, mai ales in orase fara teatru - a fost intre cele doua razboaie mondiale, cand un interprid impresar, Lica Teodorescu, a "inventat" vagonul de turneu. Printr-o intelegere cu CFR, se amenajau vagoane cu cusete, care se atasau unor trenuri, dupa necesitatile fiecarui turneu. Actorii si personalul tehnic locuiau, practic, uneori cu lunile in aceste vagoane, care stationau in gara orasului unde se prezentau spectacolele.
Pana in anii 1950, poate si mai incoace, cat timp au mai rezistat trupele particulare, au dainuit vestitele vagoane de turneu, evocate cu veridicitate de scriitorul-impresar Gaby Michailescu, cel care, multa vreme, s-a si folosit de ele.
In anii comunismului, cand propaganda, inclusiv prin arta, era bine finantata, turneele teatrale au capatat un alt statut. Actorii calatoreau in vagoane de dormit, locuiau la hotel si prezentau spectacolele - si cele educative si cele pur si simplu distractive sau dintr-un repertoriu de tinuta - in conditii similare celor teatrale bucurestene sau din orase mari precum Cluj, Iasi, Craiova... Astfel, bucurestenii puteau vedea cele mai recente montari din provincie, iar cei din provincie, din orase mari, dar si mici si chiar din sate, aveau prilejul sa vada spectacole bucurestene, cu actori de prima linie.
Dupa 1990, odata cu scaderea drastica a bugetelor destinate culturii, inclusiv teatrelor, sistemul organizat de turnee in tara a primit lovitura de gratie. Aproape nici un teatru nu-si putea permite sa sustina financiar un turneu consistent, cu cheltuieli pentru hotel, diurne, transport de actori si decoruri etc. Au mai continuat, mai continua inca, sporadic, deplasarile scurte, astfel incat dupa reprezentantie actorii sa poata reveni acasa. Nici Uniunea Teatrala din Romania (UNITER) nu este atat de bogata incat sa poata sustine un program coerent de turnee. Isi poate permite, din cand in cand, doar proiecte de anvergura, desfasurate in tara si in strainatate, pentru care gaseste sponsori generosi.
Singurele turnee sigure astazi sunt cele ale spectacolelor premiate la Festivalul National de Teatru, la sfarsitul fiecarui an. Atunci se includ in bugetul festivalului si cheltuielile necesare aducerii la Bucuresti a montarilor din provincie. Iar de cativa ani incoace, Festivalul Comediei Romanesti, organizat de Teatrul de Comedie, finanteaza si el transportul trupelor din provincie sau chiar din strainatate. In rest - cu minime exceptii - turneele interne nu mai exista, mai degraba gasindu-se solutii financiare pentru evenimente teatrale internationale, cum ar fi participarea Teatrului "Bulandra" la festivaluri ale Uniunii Teatrale Europene sau invitarea unor trupe straine la Bucuresti. Prezenta unor teatre romanesti peste granita este intamplatoare, bazata pe relatii bilaterale sau pe faima unor trupe, ca cea condusa de Dan Puric.
Pentru ca turneele teatrale sa nu treaca defintiv in amintire, cred ca acestea ar trebui sa intre in grija Ministerului Culturii (in cazul teatrelor nationale si a celor de opera) si in cea a forurilor administrative locale, care au in subordine si institutii teatrale. Oricat de dificil ar parea din punct de vedere financiare, turneul teatral trebuie sa supravietuiasca, constituind o modalitate de itinerare a valorilor spectaculare dinspre capitala spre provincie si invers. Bugetele teatrelor se cuvin astfel alcatuite de catre forurile tutelare, incat sa cuprinda un capital, cat mai consistent, si pentru turnee. Nu trebuie neglijate nici sursele financiare private, activitatea de atragere a unor sponsori trebuind intensificata atat la nivelul institutiilor de spectacol, cat si a forurilor tutelare ale acestora.

---

Despre autor: