De la inceputurile anilor ‘90 il urmaresc pe Crin Antonescu mai rau decat un securist pe vremuri. A, nu va speriati, nu-l filez, nu-i ascult telefoanele si nici alte alea nu fac. Ii urmaresc aparitiile publice. Imi place spiritul lui independent si rebel. Coerenta si eleganta frazei, franchetea lui, rar intalnite in politica romaneasca. O sa vedeti ca nu l-am ales intamplator pe Crin Antonescu ca punct de pornire al unui demers jurnalistic.
Nu demult, domnia sa, exprimandu-si pozitia in legatura cu fuziunea dintre PNL si PD (stiam ca nu doar ca nu sustine o astfel de intreprindere politica, dar ca nu a fost un doritor nici macar al Aliantei), spunea - citez din memorie si, ca atare, aproximativ - ca nu crede ca spiritul Bratienilor sa pogoare la Cluj tocmai asupra lui Emil Boc. Buuun..., zic eu, de acord. Dar am si eu dreptul sa ma intreb: cum isi stabileste oare "spiritul Bratienilor", dupa atata amar de vreme de cand a aparut, tintele, subiectii, indivizii pe care-i miruieste cu tot setul de valori care-l disting de alte "spirite"?
De ce "spiritul" acesta a pogorat tocmai asupra - dau doar cateva exemple - lui Crin Antonescu, Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Viorel Catarama, apoi si asupra lui Valeriu Stoica si alti "pacisti", si mai apoi asupra lui Varujan Vosganian, Adrian Iorgulescu si inca vreo doi-trei "ufedisti", Teodor Melescanu, Mircea Cosea, Aron Popa si prieteni "aperisti"?! Ba, mai nou si asupra fostului peremist Lupoi, sau a fostilor pesedisti Mihai Malaimare si Traian Dobre?! Dar dna Mona Musca si dna Raluca Turcan, doua dintre cele mai credibile - si mai frumoase femei din politica romaneasca, dl Theodor Stolojan sau Cristian Boureanu cat de mult sunt oare atinsi de harul liberal? Sunt mai putin fermi, se clatina mai usor in credinta liberala? Pana la urma, te nasti liberal sau devii?! Te nasti sau devii social-democrat?!
Apoi, spusele dlui Antonescu nasc si alte intrebari (nu insa si nedumeriri). Ca, de exemplu, existenta tablourilor, a "istoriei vechi" in casa liberalilor confera, de la sine, si capacitatea celor care se revendica a fi demni si credinciosi urmasi, de a conduce tara cu acelasi succes precum Bratienii? Liberalii de azi pot sa depaseasca, la randul lor, conditia de lideri de partid si sa devina si lideri de tara? Intrebarile nu sunt atat de abstracte precum ar parea si nici nu cred ca pot fi expediate cu exclamatia: eh, vorbe mari, dar vorbe goale!
Sa incercam sa maruntim un pic. Din punct de vedere institutional, practic, PNL nu mai are loc de extensie. El a "inghitit" tot ce se putea. Si aripile mai tinere (Patriciu, Catarama) desprinse inca la inceputul anilor ‘90 din partidul-mama, si ciudateniile de tip PNL-CD (PNL-Cerveni), si ce a mai ramas pe langa (PNL) Campeanu, dar si o zona, am numit UFD, care se reclama categoric de dreapta si ce a mai ramas din ApR, cu Melescanu in frunte, ca si o improvizatie neclara si fara sexul politic definit - initiativa social-liberala - dar care avea un lider cu o incredibil de mare credibilitate - Theodor Stolojan. Lucrarea s-a implinit, s-a savarsit.
Orice alta fuziune, absorbtie sau unificare nu se mai poate face decat cu riscul disparitiei identitatii PNL (o constructie politica de tip federalist cu PNL, PD si PNTCD, conceputa ingenios si desenata frumos pe hartie de catre Valeriu Stoica, mi se pare nerealizabila in conditiile Romaniei). Or, se pare ca, la ora actuala, majoritatea liberalilor romani nu sunt dispusi, nici de dragul constituirii unui partid care sa castige alegerile viitoare cu o pondere consistenta, sa renunte la blazon, identitate si existenta politica de sinestatatoare. Nu detaliez motivatiile.
Constat doar ca nici alcatuirea unui partid "Dreptate si Adevar" nu depaseste statutul de himera. Eu insumi credeam (si am si pledat pentru asa ceva) ca unificarea PNL-PD nu este doar necesara, ci si posibila. Realitatea ma contrazice insa. Sigur, as putea spune, dupa batranul Hegel, ca atat mai rau pentru realitate! Dar, asta e! Se prea poate ca adversitatea dintre cele doua partide sa fie, in curand, mai mare decat a fost vreodata apropierea dintre ele.
Daca liberalii nu sunt bantuiti de dorinta de a se constitui in "pol", ei nu sunt scutiti nici de teme de reflectie si nici de probleme. Nu au cum sa evite, de exemplu, situatia lor aparte in randul liberalilor europeni. Pentru ca, la ora de fata, in Europa, liberalii sunt mai degraba de centru-stanga, pe cand in Romania ei sunt de centru-dreapta. Nu se poate sa nu-i ingrijoreze si faptul ca, in toata perioada post-decembrista, PNL nu a fost in stare sa pregateasca un prezidentiabil cu sanse de a castiga cursa pentru Cotroceni ("cazul" Stolojan e unul aparte si inca enigmatic). Nici cu guvernarea nu au avut mai mult succes sau noroc. Desi in cateva ocazii, presedintele Basescu a apreciat ca actualul guvern - n-a pomenit, desigur, niciodata despre primul-ministru - este cel mai performant dintre cele postdecembriste, rezultatele in ceea ce priveste cresterea economica, echilibrele macro-economice, tintirea inflatiei, transporturile, sanatatea, invatamantul, calitatea vietii in general nu prea ne dau nu stiu ce motive de a sari in sus de bucurie. Este interesant ca, parca, uneori, politicile economice liberale au avut mai mult succes fara liberali in fruntea guvernului. Asta ar putea sa-i coste la alegeri.
Pana una-alta, lunile care vin vor fi decisive pentru liberali. A fi sau a nu fi un partid politic mare (semnificativ) in Romania? Asta e intrebarea! Raspunsul depinde, inainte de toate, de liberali. Dar nu numai de ei!