Simtise inca de dimineata ca ziua aceea va fi altfel! Se trezise cu o pofta de viata cum nu se mai intamplase pana atunci. Dar si cu o pofta de putere care il facea pe moment sa uite anii lungi si grei de umilinta. Atunci cand fusese baiatul in casa al celor care condusesera partidul, in zilele si noptile nesfarsite de nesomn, zbucium, dar si speranta. Inca mai simtea sub sezut genunchii moi ai Danei. Ce vremuri! Era pe cand Adrian il chema pe la el, ba sa-i admire tomurile si tablourile, ba sa-i numere ouale si, cand si cand, sa-i pipaie termopanele. Era perioada cand aproape o uitase pe Nina, caci pe Nelu nu putuse sa-l uite niciodata. Nu ca n-ar fi vrut, dar aproape ca-l visa in fiecare noapte. Iar in cel mai obsesiv vis se facea ca nea Nelu il chema de la post, de la Washington. Ce-i drept, visul avea si o parte buna: mai spre dimineata, cand ar fi trebuit sa simta chemarea tatalui printr-o metamorfoza aproape ciudata, in locul lui nea Nelu aparea Emil Constantinescu.