Au trecut 16 ani de cand avem cu totii impresia ca suntem liberi. Se vorbea atunci despre libertate de parca ar fi fost vorba despre ceva cat se poate de clar si de concret. De fapt, pentru fiecare libertatea inseamna altceva. Pentru unii, libertate
Au trecut 16 ani de cand avem cu totii impresia ca suntem liberi. Se vorbea atunci despre libertate de parca ar fi fost vorba despre ceva cat se poate de clar si de concret. De fapt, pentru fiecare libertatea inseamna altceva. Pentru unii, libertate insemna dreptul de a nu-si mai pune calus gurii si mai ales gandurilor. Pentru cei mai multi, libertate insemna putin mai multa mancare, niste haine mai colorate si, daca vreti, dreptul de a iesi si de a se intoarce in Romania atunci cand vor ei. Doar atat si nimic mai mult!
Au fost insa si oameni care au inteles altfel aceasta libertate. Ma refer la cei pentru care au aparut si vorbele: ""La vremuri noi, tot noi!"".
Dupa o scurta perioada, in care unii dintre ei au fost debusolati, si-au dat seama ce vor putea face concret, au aparut si-au inceput sa se comporte cat se poate de firesc, gasindu-si destul de usor locul in incipienta forma de democratie romaneasca. Acum tot ei sunt cei care isi propun sa gestioneze politic o Romanie europeana. Dar ei n-au nici forta si nici calificarea necesare pentru a gestiona o tara europeana. Acesta este motivul pentru care trebuie sa-i oprim. Romania se afla din cauza lor atat de in urma fata de celelalte state din fostul lagar comunist. Fie ca-i numim fosti nomenclaturisti, fie ca-i numim oligarhi comunisti, acesti oameni trebuie sa dispara din viata publica. N-a spus nimeni ca n-au voie sa aiba afacerile lor, sa nu scrie carti, sa nu lucreze in presa sau in publicitate. E dreptul lor si nu-i poate opri nimeni. Dar ii putem opri noi sa mai ocupe demnitati politice si functii de raspundere in conducerea institutiilor democratice. Ii putem opri sa mai ia decizii in interesul lor si in detrimentul Romaniei.
De cand cu ""punctul 8 de la Timisoara"", tot vorbim depre lustratie si antinomenclatura si cu toate astea nu s-a putut face nimic concret. Timp de 16 ani n-a putut sa apara o lege antinomeclatura sau o institutie care sa adune toata arhiva PCR. Acum a venit momentul ca toate astea sa se intample. Pana acum a fost imposibil, dar de acum inainte chiar va fi tarziu.
Proiectul legii antinomenclatura, initiat de PIN, a primit saptamana trecuta un vot surprinzator in plenul Camerei Deputatilor. Desi avea toate avizele negative si raportul era de respingere, legea nu a fost respinsa. Deputatii au votat pentru retrimiterea la comisie ca sa se incerce salvarea ei. Motivul liberalilor nu a coincis cu cel al PRM sau PSD. Liberalii au vrut sa conexeze proiectul nostru cu proiectul lor de lege, oarecum asemanator, dar nu chiar atat de sever, insa ceilalti si-au dat seama ca, in cazul in care s-ar aplica legea propusa de noi, ar fi afectati chiar si numerosi lideri marcanti ai actualei guvernari.
Zilele trecute, numerosi oameni de cultura si reprezentanti ai societatii civile i-au cerut presedintelui Basescu sa condamne sistemul comunist. Au scris o proclamatie pe care ii cer sa o rosteasca la 22 aprilie in fata Parlamentului, iar cel care i-a dat citire a fost actorul Victor Rebengiuc. Omul care ne-a socat pe toti atunci cand a spus ca, dupa ce ai laudat comunismul, nu poti vorbi despre libertate daca nu te stergi la gura cu hartie igienica. Si cata dreptate a avut si cat de actuale ii sunt vorbele.
Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand PSD a fost dat jos de la putere si in locul lui au venit ceilalti, indiferent daca s-a numit CDR sau Alianta D.A., au venit la guvernare pe un val de simpatie a acestor oameni de cultura, un val de simpatie a acestor intelectuali. De fiecare data asteptarile lor au fost inselate. De fiecare data, oamenii politici si-au batut joc de ei. Reprezentantii societatii civile, care ii cer acum lui Traian Basescu sa condamne comunismul, sunt exact cei care faceau parte din Coalitia pentru un Parlament Curat si care
l-au ajutat sa devina presedinte al Romaniei. Daca presedintele a cam uitat ce-a promis, ei nu au uitat si au ramas consecventi. Cine nu este in stare sa-si clarifice trecutul recent nu se poate gandi la un viitor imediat.
Sunt sigura ca tot ceea ce se intampla in aceste momente nu era cu putinta sa se intample mai repede. De-abia acum putem spune ca se incheie perioada de tranzitie a Romaniei spre o economie de piata reala si spre o democratie consolidate. Traian Basescu este ultimul presedinte al Vechii Romanii. O Romanie a nomenclaturistilor si a oligarhilor. O Romanie care trebuie sa dispara pentru a lasa locul Noii Romanii.

PS. Daca Legea antinomenclatura intra in vigoare, exista cel putin doi oameni care trebuie sa se retraga: Ion Iliescu si Theodor Stolojan. Nu credeti ca este si acesta un motiv pentru care proiectul de lege sa stranga o larga majoritate de voturi in Parlament?


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.