Moartea din cauze naturale, in mijlocul procesului de la Haga, a lui Slobodan Milosevici, fostul presedinte al Serbiei si al Iugoslaviei, a adus, probabil, destula usurare intre cei care trebuia sa-l judece si sa-l condamne. Procesul, din cate-mi dau seama, se-ndrepta catre un punct destul de penibil, in care o achitare cu consecinte dezastruoase pentru astfel de initiative internationale n-ar fi fost deloc exclusa. Dictatorii, chiar si cei evident criminali, sunt greu de condamnat pe baza legislatiei tarilor democratice. S-a vazut acest lucru in cazul procesului nazistilor, la sfarsitul ultimului razboi mondial. Cat despre procesul comunistilor... ce sa mai vorbim? Daca avea parte de un proces adevarat, Ceausescu nu doar ca mai traia si azi, dar l-am fi vazut mai mult ca sigur senator, sef de partid sau chiar... Doamne fereste! Asta pentru ca, daca nu sunt Papa Doc sau vreun sergent african, dictatorii de obicei nu ucid cu propria mana si nici nu semneaza ordine explicite de trimitere la moarte a civililor nevinovati. Probele impotriva lor sunt rare si mai mereu ambigue. Pe deasupra, opinia publica din tarile lor poate continua sa le fie, paradoxal, favorabila. Imbecilitatea umana e inimaginabila si, asa cum multi compatrioti regreta si azi Iepoca de aur, multi nemti mai tin minte, din vremea nazismului, numai soselele facute de Hitler, iar multi rusi leaga de amintirea lui Stalin doar victoria din ""Marele razboi de aparare a patriei""...
Putini stiu amanuntele ciudate ca lui Milosevici i s-au sinucis amandoi parintii, in doua perioade diferite, si ca, desi avea sa ajunga presedintele dogmatic al Partidului Comunist (devenit apoi Socialist) Sarb, a inceput ca bancher, si inca unul cu frecvente sederi la New York. De asemenea, putini stiu ca nu nationalismul a fost, initial, trasatura cea mai semnificativa a politicii sale, ci comunismul pur si dur. Se pare ca macar in discursurile sale isi arata initial oroarea fata de discriminari de orice fel, in spiritul internationalismului proletar. A fost o vreme chiar si ""baiat bun"" in ochii Occidentului, inclusiv al americanilor. Bill Clinton vedea in el un factor de stabilitate in Balcani... O ultima bizarerie este colaborarea sa stransa cu cercurile mafiote sarbe, din care a rezultat si asasinarea, din ordinele lui, a lui Ivan Stambolici, inaintasul sau la conducerea Serbiei, care-i era si nas si binefacator: el a fost la originea ascensiunii sale politice.
Dincolo de aceste amanunte, unele inalt semnificative, raman faptele. In timpul guvernarii sale, din 1989, cand a devenit presedinte al Serbiei, pana in 1997, cand a fost ales presedintele noii Iugoslavii, si apoi pana la caderea sa, in 2000,
s-a petrecut oroarea razboaielor din fosta Iugoslavie. Lagare de concentrare si de exterminare, gropi comune, sate-ntregi puse la zid si impuscate, mii de femei violate ca ""represalii"", sute de mii de oameni izgoniti din casele lor, din orasele si satele lor bombardate. Totul in numele purificarii etnice, concept nazist ce parea discreditat pentru totdeauna. Nume ca Vukovar, Srebrenita sau Kosovo au devenit la fel de cunoscute ca Auschwitz sau Maidanek prin inspaimantatoarele fapte petrecute acolo. De toate acestea se leaga,
intr-un fel sau altul, direct sau incrucisat, numele lui Milosevici, devenit, alaturi de multi alti lideri sarbi, croati sau musulmani, un simbol al nationalismului extremist si al genocidului etnic.
Sustinut masiv de populatia sarba, Milosevici
n-a putut fi impiedicat sa-si duca la capat opera de purificare decat prin bombardamentele NATO din 1998, atat de ""condamnate"" de liderii europeni care-si dovedisera pana atunci din plin neputinta, dar si de opozitia socialista din Romania, mai ales prin oficiosul ei de atunci, Adevarul. Dupa caderea sa ca urmare a interventiei americane, Milosevici a fost deferit Tribunalului international pentru crimele de raboi din fosta Iugoslavie, si procesul sau a inceput in 2002. Ca si Ceausescu, ca si Saddam, Milosevici a refuzat sa recunoasca legalitatea curtii care-l judeca. A fost acuzat de crime de razboi si crime impotriva umanitatii pentru evenimente petrecute in Croatia (1991-1992), Bosnia (1992-1995) si Kosovo (1999). S-a mers, in ultimul caz, pana la acuzatia de genocid impotriva populatiei albaneze musulmane.
Dar, cum spuneam, desi marturia ororilor e coplesitoare, legarea lor juridica, neechivoca de numele lui Milosevici e cu totul altceva. Daca fostul lider sarb nu ar fi putut fi condamnat, s-ar fi putut prabusi intregul concept de instanta internationala care sa judece astfel de crime in numele umanitatii, a carei legitimitate e destul de disputata. Vom vedea ce urmeaza sa
se-ntample si cu Saddama€¦
Nici nu se racise bine fostul acuzat de la Haga, cand l-am auzit pe Adrian Paunescu spunand la un post de televiziune: ""Slobodan Milosevici a fost o victima si va deveni un martir"". De ce nu m-a mirat deloc o asemenea fraza din partea adoratorului unui alt ""martir al neamului""? Si de ce ma bate gandul ca nu te mira nici pe tine, cititorule, nici cat negru sub unghie?