Teoria ca teoria, dar practica ''omoara''. Anul trecut, dupa lansarea proiectului Legii privind reforma in sistemul sanitar, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, declara ca acesta va fi aprobat pana cel tarziu la sfarsitul lunii februarie, astfel i
Teoria ca teoria, dar practica ''omoara''. Anul trecut, dupa lansarea proiectului Legii privind reforma in sistemul sanitar, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, declara ca acesta va fi aprobat pana cel tarziu la sfarsitul lunii februarie, astfel incat noul contract-cadru sa intre in vigoare la 1 aprilie a.c.
Din pacate, situatia nu a evoluat asa cum a prevazut ministrul Nicolaescu. Prin urmare, mult-asteptatul contract-cadru ce trebuie incheiat intre Casele judetene de asigurari de sanatate si spitale, medici de familie, farmacii si alti ''parteneri'' ai sistemului sanitar va intra in vigoare, probabil, incepand cu luna iulie. ''Trebuie ca la 1 iulie sa intre in vigoare noul contract-cadru. Va asigur ca prin acest contract vom incerca sa modificam modul in care au fost alocate fondurile in spitale.
Contractul-cadru in varianta dorita s-a amanat din cauza intrarii in vigoare cu intarziere a legii privind reforma in sanatate. Vor fi partial, anul acesta, modificate tarifele de decontare, iar bugetele nu vor mai fi cele istorice, ci se vor aloca in functie de costurile reale ale serviciilor medicale oferite de spitale si indicatorii inregistrati de acestea'', sustine ministrul Sanatatii.
Referindu-se, in primul rand, la contractul-cadru ce urmeaza a fi incheiat cu unitatile medicale, Nicolaescu afirma ca '' in prezent, se lucreaza la normele de aplicare ale noului contract-cadru. In acest an va tine cont de realitatile din unitatile medicale, si nu de diverse interese politice sau <>''.
Contractul-cadru este documentul incheiat in fiecare an intre Casele de asigurari de sanatate si unitatile medicale pentru decontarea serviciilor medicale. Una dintre propunerile din noul contract-cadru vizeaza ''incheierea de catre Casele de asigurari de sanatate a unui contract cu fiecare bolnav cuprins in unul din programele nationale cu scop curativ, in scopul respectarii de catre acestia a recomandarilor medicale, a tratamentului prescris si controalelor la care trebuie sa se prezinte''.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.