Marturisesc ca, din pacate, nu am avut bunici la tara, ceea ce mi-a marcat nefavorabil copilaria. Dar, ajungand mama, am cautat impreuna cu sotul meu, pentru copiii nostri, sa impiedic aceasta lipsa a mirajului rural. Am cumparat o casuta la tara. Am fost impresionata, tragand cu ochiul la noii mei vecini, de cata munca e nevoie pentru intretinerea unei gospodarii. Dar am simtit libertatea de a face ce vrei in batatura ta; m-am straduit sa plantez flori si sa cultiv legume si am dansat amuzata pe struguri la prima noastra recolta modesta. Evident ca la tara nu avem baie in casa si nici canalizare ca la bloc. Apa menajera ti-o arunci in curte, resturile de la mancare la animale (daca le ai, daca nu, le dai vecinilor), iar mucurile de tigara ale prietenilor veniti pentru gratar ajung, degradant, dar invariabil, tot in batatura. Ordinea si curatenia si-o face fiecare cum crede de cuviinta.
Dupa propria mea experienta, timida de altfel, de a locui la tara, am constatat, revenind in oras, ca exista doua feluri de tarani: tarani autentici nascuti si crescuti la sat si respectiv tarani emigrati la oras, mai exact la bloc. Am inteles si sensul peiorativ al expresiilor ""bai, tarane"", ""te comporti ca un taran"", ""ce, te crezi la tara?"" etc.
Locuiesc intr-un bloc construit in perioada comunista, ca majoritatea locuintelor colective din Capitala. Tot timpul anului constat din spatele ferestrelor micului nostru apartament ca de la etaj, de deasupra noastra, se arunca tot soiul de lucruri: zeama de muraturi, ciorbe stricate, resturi de legume, hartii igienice si servetele murdare, betisoare de urechi, dopuri de sticla si chiar sticle intregi, pungi de plastic, oase si bucati de carne etc. Am ajuns la concluzia ca cei care arunca de la propriile geamuri asa ceva sunt taranii de la oras. Ei inca nu s-au acomodat cu faptul ca sunt cantonati intr-o constructie pe verticala si, din reflex, se debaraseaza de tot ce le prisoseste direct pe fereastra, ca si cum aceasta s-ar deschide spre o batatura, curte, ograda.
Asa imi explic de ce pe langa blocurile bucurestene exista o mizerie vesnica, spre fericirea roiurilor de muste ce zumzaie vara fericite in preajma vreunei laturi catapultate de la etaj. Fac apel la taranii de la oras sa nu-i mai faca de ras pe adevaratii tarani si daca vor sa arunce ceva sa o faca la cosul de gunoi, in nici un caz pe fereastra, de la balcon, pe scara blocului, in chiuveta de la bucatarie (bucati de carne sau resturi de legume), in vasul de wc (tot ce nu este biodegradabil si ar putea infunda tevile) sau in propria casa. Fac apel ca taranii de la oras, de la bloc, sa aleaga: ori satul ori urbea si, dupa ce au ales, sa se adapteze. Cu cat mai repede cu atat mai bine pentru toata lumea.

P.S. Cu cativa ani in urma, Octavian Paler a publicat intr-un cotidian central un editorial intitulat ""Tarasenii"". Din pacate, demersul sau a ramas fara efecte vizibile si consider ca este de datoria noastra sa revenim asupra subiectului iar si iar, pana cand normele elementare de civilizatie se vor intoarce in cetate.