De Pasti, credinciosii au ocazia sa petreaca o saptamana in Israel, vizitand locurile unde a trait Mantuitorul.

Tara Sfanta e din nou o destinatie promovata de tour-operatori, care mizeaza pe semnificatia acestui loc pentru crestinii de pretutindeni. Turistii romani pot alege un pelerinaj de Pasti, in cadrul caruia vor vizita biserica nasterii lui Iisus, orasul lui Iuda, locul de nastere al Sfantului Ioan Botezatorul, biserica Adormirii Maicii Domnului si Muntele Maslinilor.
DE INTERES. ""Timp de patru ani Israelul turistic a fost, practic, inchis pentru publicul din toata lumea. De anul trecut, marii tour-operatori straini au reintrodus destinatia pe lista lor cu vacante. Acelasi lucru au facut si tour-operatorii romani. Adevarul este ca, pentru crestini, Ierusalimul ramane locul de pelerinaj cel mai important"", a declarat Mircea Vladu, directorul general al Prestige Tours.
Credinciosii au ocazia sa vada biserica inaltata pe locul unde Iisus a rostit pentru prima data rugaciunea ""Tatal nostru"", locul unde Mantuitorul s-a inaltat la ceruri si mormantul Maicii Domnului. Un alt loc insemnat este Biserica ""Dominus Flevit"" (Dintr-o lacrima) construita pe locul unde Mantuitorul a plans pentru ceea ce urma sa se abata asupra Ierusalimului. Intr-una din zilele excursiei turistii vor vizita orasul copilariei Mantuitorului, Nazareth, cu Biserica Bunei Vestiri, atelierul lui Iosif, grota Sfantului Ilie.

""Israelul inseamna mult mai mult decat Ierusalim. Inseamna Marea Moarta (cu centrele ei nemaipomenite de infrumusetare, relaxare si tratament medical), inseamna Eilat - o statiune extraordinara la Marea Rosie, inseamna Tel Aviv, Jaffa etc. Sunt lucruri pe care romanii abia acum le descopera, dar de care sunt foarte incantati"", a mai spus Mircea Vladu. Pachetul turistic de Pasti cuprinde transportul cu avionul, sase nopti de cazare cu demipensiune, transport cu autocarul si vizitele din program, la pretul de 775 de euro de persoana.
DUPA PASTI. Daca doriti sa petreceti un Pasti traditional in familie, dar vreti sa vizitati si Tara Sfanta, puteti face un pelerinaj in Israel in perioada imediat urmatoare. Programul oferit de Marshal Turism cuprinde transportul cu avionul, cinci nopti de cazare la hotel de patru stele din Tel Aviv, cu demipensiune (mic dejun si cina), intrarile la obiectivele turistice, asigurarea medicala si taxele de aeroport. Pretul este de 719 euro de persoana, in care este inclusa si taxa de viza, transportul cu autocarul si ghid vorbitor de limba romana.

VESTIGII. Zidul Plangerii din Ierusalim este ceea ce a mai ramas din cel de al Doilea Templu, distrus in anul 70 inainte de Hristos