"Pentru a-i invinge pe spanioli, va trebui sa fim o echipa scurta", sustinea antrenorul stelist Cosmin Olaroiu inaintea confruntarii cu Betis Sevilla, din mansa tur a "optimilor" Cupei UEFA. Numai ca teoria nu s-a regasit joi seara pe teren. Ce-i drept, "ros-albastrii" au pus in pericol poarta spaniolilor inca din start, cand Nicolita a sutat in bratele portarului, dar totul a fost mai mult un foc de paie, pentru ca, per-total, ocaziile au cam lipsit in prima repriza. Fotbalistii lui Betis s-au dovedit mai taiosi decat au crezut multi si, pe fondul jocului stereotip al Stelei, au reusit sa tina mingea departe de poarta lui Doblas, un portar care s-a dovedit destul de nesigur in interventii. In plus, jocul Stelei a suferit serios la constructie, astfel ca majoritatea actiunilor ofensive s-au bazat pe mingi aruncate la un Iacob izolat de restul coechipierilor. Singura faza mai acatari a avut loc in min. 36, cand Nesu a centrat perfect pentru Dica, insa acesta a trimis mingea cu capul putin peste "transversala".
Elevii lui Olaroiu au dat ceva semne de trezire dupa pauza, cand liniile au fost impinse mai in fata. Nu foarte mult, insa, pentru ca Olaroiu n-a renuntat la proverbiala-i precautie. Si cum minutele treceau fara nici un efect pe tabela de marcaj, jucatorii Stelei si-au pierdut si bruma de imaginatie pe care au avut-o pana atunci, astfel ca a reaparut acea impresie lasata in meciul-retur cu Heerenveen, si anume ca s-ar fi putut juca pana dimineata si ros-albastrii tot n-ar fi inscris. Doar Radoi a fost foarte aproape de gol in minutul 77, cand, din pozitie excelenta, l-a luat la tinta pe portarul lui Betis. Finalul de partida a fost acelasi ca in urma cu doua saptamani, cand 50.000 de suporteri au trecut de la aplauze la fluieraturi, amendand astfel neputinta favoritilor. Atata doar ca in colimatorul fanilor a intrat de aceasta data si antrenorul Cosmin Olaroiu, contestat pentru sistemul sau prudent de joc. Ce repede a ajuns Protasov sa fie regretat!

Olaroiu: "Am fi meritat sa caStigam"
Cosmin Olaroiu crede ca Steaua ar fi meritat sa castige jocul cu Betis Sevilla, avand in vedere ocaziile ratate. "Cred ca am fi meritat sa castigam acest meci. Sper ca in retur sa marcam si sa ne calificam in sferturile de finala. Betis este o echipa care face un presing agresiv si este foarte greu sa joci in aceste conditii", a afirmat antrenorul formatiei din Ghencea la sfarsitul partidei. Olaroiu a recunoscut ca "am avut ceva probleme in faza de constructie si nu am reusit sa iesim din aparare asa cum am fi dorit, cu pase. Astfel, am fost obligati sa-l angajam pe Iacob cu mingi lungi".
La randul sau, antrenorul formatiei Betis, Lorenzo Serra Ferrer, s-a aratat incantat de rezultatul obtinut. "Este un scor pozitiv pentru noi, avand in vedere forta Stelei. Am obtinut un rezultat bun, care ne avantajeaza pentru jocul retur. Am tinut Steaua departe de poarta noastra si nu am primit gol, dar soarta calificarii nu e decisa", a declarat tehnicianul iberic.

Seful statului crede ca Steaua se va califica
La fel ca si acum doua saptamani, in partidele din "16-imile" Cupei UEFA, presedintele tarii, Traian Basescu, si-a dedicat intreaga dupa amiaza de joi Rapidului si Stelei. Astfel, dupa ce a asistat la spectaculoasa victorie repurtata de giulesteni in fata germanilor de la Hamburger SV, seful statului a sosit la pauza pe stadionul National, urmarind repriza a doua a partidei Steaua – Betis alaturi de Gigi Becali si Marius Lacatus. La sfarsitul meciului, presedintele Basescu a declarat ca nu este dezamagit de rezultat si e convins ca stelistii vor obtine calificarea la Sevilla: "Nu sunt dezamagit. Sunt convins ca Steaua se va califica la Sevilla, orasul in care echipa din Ghencea a obtinut cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc".
La randul sau, patronul gruparii din Ghencea, s-a "sucit" cu 180 de grade. Daca nu demult sustinea ca doreste ca jucatorii sa faca spectacol pe teren, acum latifundiarul din Pipera s-a aratat multumit de faptul ca Steaua n-a primit gol. "E bine ca nu am primit gol. Am dat peste un adversar puternic, dar cred ca o sa ne calificam la Sevilla, unde vom obtine victoria", a afirmat Becali.