Adesea, oamenii considera osul ca un reazem, ca o structura de rezistenta, ca un fier beton si se insala amarnic, fiindca osul este un material viu de mare complexitate.

O materie vie care traieste din plin, avand si purtari hachitoase, cum ar fi lenea. Da, osul pur si simplu se leneveste prin lipsa rolului lui de a sustine corpul omenesc. Tocmai de aceea cosmonautii sufera un proces de degradare a osului dupa lunile de plutit in cosmos si asta fiindca nu mai exita gravitatie si doar imponderabilitate si atunci, fara sa mai aiba nici o lucrare de sustinere a restului corpului, osul astronautului imponderabil se puturoseste. Lenevirea osului apare si aici, pe pamant, in cazul fracturilor. Cand ortopedul grefeaza in osul fracturat al unui pacient piese metalice, acestea nu numai ca alinieaza fragmentele osoase rupte si le preia si din saci. Implanturile meta-lice sunt asimilate de organism, omul uita de ele si nu mai vrea sa suporte a doua operatie de indepartare a suruburilor, placutelor, agrafelor si tijelor metalice. Lucru gresit, fiindca osul leneveste, lasand pe seama pieselor metalice misia lui de rezistenta. Tocmai de aceea, dupa circa un an de la fractura, grefele metalice din os trebuie scoase de chirurgul ortoped. Cand apar durerile in articulatie din cauza uzurilor prin procese de artroza, suferindul trebuie sa se adreseze si ortopedului, pentru ca este mult mai bine sa se monteze o proteza de sold sau de genunchi din timp si nu atunci cand articulatia e facuta praf.