Cine si-ar fi putut imagina ca exista o legatura intre cel mai spectaculos dintre suprarealisti, Salvador Dali, si cel mai cunoscut (dar si mai citit)
dintre eroii SF, Jules Verne.

Un semn al vremurilor dificile pe care le traim este si posibilitatea de a afla noutati despre Jules Verne mai ales atunci cand acesta este tradus in engleza. Nu foarte des, din pacate. O recenta traducere: ""Milioanele reginei vaduve"", opera de tinerete a nemuritorului francez, ne prilejuieste, intr-una dintre cronicile publicate, intalnirea cu un citat din Dali care sustine: ""Jules Verne este vinovat de moartea oricarui om de pe planeta noastra, el ne-a trezit gustul si ne-a cultivat dorinta pentru zboruri interplanetare, bune doar pentru tineri cercetasi amatori de pescuit subacvatic. Daca sumele fabuloase risipite pentru aceste ipotetice cuceriri si victorii ar fi fost investite in cercetarea biologica, nimeni n-ar mai fi fost bolnav, nimeni n-ar mai fi murit pe Pamant"".
Sa nu uitam ca mustaciosul catalan era capabil de mari agresivitati, ca el este cel care a conferentiat despre regalitate si tubul digestiv al meduzei, cel care a salutat printr-o nemuritoare telegrama, ajunsa la Bucuresti in primavara timpurie a lui 1974, ""gestul istoric de instituire a sceptrului prezidential"". Oare sa nu fi inteles ca lucreaza in exact acelasi domeniu cu Jules Verne, comertul cu vise, ca si ceasurile moi si vehiculele antigravitationale ne transporta
in alte lumi? Unii comentatori, precum Scott Edelman, sunt indignati, altii, ca Timothy Unwin, se amuza, exegeti contemporani sustin ca Dali este ironic si pus pe sotii. Nu m-as mira.
Multi privesc cu dispret domeniul SF, reprezentat, cred ei, de iubitorii serialului tv Star Trek si de impatimitii filmelor din grupul Star Wars. Acesti oameni trebuie sa fie combatuti. Nemilos. Violent. Cu orice mijloace. Ideala pare propunerea de a-l reciti pe Jules Verne. Care este, alaturi de Agatha Christie, cel mai citit, cel mai popular scriitor din lume. Amandoi ne ofera, pe langa un dulce parfum de epoca, minunatul dar al povestitorului absolut, cel care te tine legat de carte si te face sa intorci pagina dupa pagina pentru a afla ce s-a mai intamplat. In cazul lui Verne, simplul supratitlu al romanelor sale: ""Calatorii extraordinare"", ne spune ce stia sa faca mai bine cel care in scurta lui trecere printre noi, 1828-1905, ne-a daruit povesti cu minunatii si cu monstri, marturii despre taramuri indepartate, de unde inca nu se intorsese nimeni. Traitor intr-o epoca de mare expansiune coloniala, de explorare globala, de progres tehnic si industrial care dezvolta noi mijloace de transport, comunicare si distrugere, Verne imbina minunile geografiei cu cele ale laboratorului si uzinei si le adauga o doza de fantastic sau sublim.
In tot ce a scris, Verne reuseste sa deplaseze accentul interesului celui care citeste de la: ""Oare e posibil?"" la un neasteptat: ""Oare as putea construi si eu asa ceva?"", sa starneasca nevoia de inventie si de creatie. Nimic surprinzator in informatia care ne spune ca printre primii practicieni ai zborului in Cosmos, cum ar fi rachetistii Werner von Braun si Robert Goddard, astronautul James Lovell, marele Jules Verne este considerat ca sursa primordiala de inspiratie.
Simtim uneori dubiile, nelinistile, poate chiar disperarea autorului legata de unele efecte ele stiintei, atat in ""Milioanele reginei vaduve"" in care apare pentru prima oara chipul savantului ""rau"", dornic doar de dominatie si distrugere, cat si in ""Experimentul Doctorului Ox"", unde un savant naiv transforma o pasnica localitate rurala intr-un infern al pasiunilor, pompand oxigen pur in toate cladirile, publice sau particulare. ""Misiunea lui Barsac - stapanul lumii"" nici macar nu mai are nevoie de explicatii - de aici pana la savantii combatuti de James Bond, agentul 007, nu mai e decat un pas.
Mai mult decat o simpla nota de subsol merita legatura lui Jules Verne cu editorul sau, Pierre Jules Hetzel (care i-a publicat, printre altii, pe Victor Hugo si pe Georges Sand!), cel care l-a facut sa renunte la finalurile pesimiste si a reusit sa-i corecteze unele erori politice. Un singur exemplu, capitanul Nemo era initial un refugiat polonez care incearca sa razbune impartirea tarii sale intre Rusia si alte puteri, dar si moartea familiei sale in Revolutia din Ianuarie. Intelept, Hetzel il convinge pe Verne ca nu e cazul sa se puna rau cu rusii si il transforma pe Nemo intr-un vajnic opozant indian al Imperiului Britanic, dupa razboiul cu Sikhii.
Orice s-ar spune, sa-l citesti pe Jules Verne ramane una dintre marile placeri ale copilariei. Aveam doar 10 ani, primisem cadou de Craciun (pe atunci la Pomul de Iarna, de la Mos Gerila!) cartea pe care inca o mai iubesc si azi, ""20.000 de leghe sub mari"". Parintii mei nu erau acasa si am ramas pana dimineata citind. Singur, cam speriat de monstrii marini, impresionat de un mamifer, dugongul, care traieste si in Florida, nu departe de un mare centru spatial.