E lesne sa ne imaginam ca si romanii, asemeni tuturor emigrantilor de la inceput de secol, priveau catre America, lumea noua, cu aceeasi fascinatie. De altfel, un volum de memorii despre acele vremuri se intituleaza chiar asa: "Merem la America!". Adica, mergem acolo si vom scapa de toate necazurile.
Cu toate achizitiile in materie de realism aduse de anii scursi de la revolutie, experienta arata ca mirajul despre care vrem sa va vorbim in randurile ce urmeaza actioneaza inca. Or, in conditiile de azi cand granitele s-au deschis iar cunoasterea Occidentului european a devenit mai realista si mai pragmatica, persistenta Mitului Americii poate fi, deopotriva, tema incitanta de discutii, dar si un semnal de alarma.
Traind de aproape 20 de ani in New York, om cu experienta cartilor si a oamenilor, invitatul nostru de astazi este un analist perfect al fenomenului emigratiei. Profesor de teologie si etica la Metropolitan College din New York, preot la parohia Sf. Apostoli Petru si Pavel din marele oras american, domnia sa este si un reputat intemeietor de viata culturala: director al Institutului de teologie si spiritualitate ortodoxa, al revistei Lumina Lina (Gracious Light), fondatorul si liderul cenaclului literar Mihai Eminescu din acelasi oras - toate acestea la un loc constituind o isprava rara in lumea emigratiei romanesti, coplesita, de regula, de grijile amenajarii vietii practice de zi cu zi.
In acelasi timp, "parintele Damian" (cum este cunoscut atat in emigratie, cat si in tara) este si o tinta mult exersata de lumea pestrita a celor care vor sa emigreze in America. Deopotriva de lumea celor ajunsi pe-acolo si intrati la necazuri, care ii asediaza telefonul sau dau navala la biserica unde isi tine slujbele.
a€¦Si cum necazurile peste care poate da omul fara noroc (sau fara suficienta minte) in America sunt de-un dramatism aparte, parintele Damian, samariteanul de serviciu, a devenit si un mare expert in materie.

- Daca putem afirma cu usurinta ca emigratia romaneasca de azi in Europa Occidentala este eminamente economica, cea din America s-ar deosebi decisiv?

- Nu neaparat. Asta, in pofida celor care s-ar astepta ca noile conditii de dupa revolutie sa fi dus la o alta abordare a lumii de dincolo de ocean ca teritoriu al proiectelor de emigrare. Si stiu cum stau lucrurile tocmai datorita experientei mele ca pastor. E bine ca lumea continua sa considere biserica romaneasca din emigratie drept un punct de sprijin, dar ar fi la fel de bine daca, intre timp, oamenii ar fi invatat sa se adreseze acestei instante cu mai mult realism. Si aceasta nu pentru a scuti biserica de eforturi, ci pentru a se scuti pe ei insisi de dezamagiri si necazuri. Primesc frecvent e-mail-uri din tara, de la necunoscuti, ca sa-i ajut sa emigreze in America.

- Cum sa-i ajutati? La ce fel de ajutor se asteapta ei?

- La de toate - ca sa zic asa. Sa le trimit invitatie, sa-i astept la aeroport, sa le fac rost de cazare, apoi de slujbe. Eu inteleg aceste nevoi omenesti, dar chiar daca statutul meu social mi-ar permite sa le fac pe toate, nu imi permite timpul.

- Voi spune eu in locul dvs. ca e vorba aici de-un fel de infantilism - si inca unul nu prea cuviincios, daca este sa invocam traditionalul nostru simt al masurii. Spusele dvs. imi aduc aminte, de altfel, de o scena in care era implicat un om serios, cu o buna - presupusa - cunoastere a vietii si a lumii. Ma intorsesem din America si, dupa cateva intrebari, obisnuite in asemenea situatii, un coleg de redactie m-a intrebat brusc: "Si ia spune, ti-au dat si tie, acolo, doua-trei mii de dolari?". La reactia mea surprinsa omul a continuat descumpanitor: "Hai, dom'le, ce inseamna pentru ei acolo cateva mii de dolari?". Evident ca surpriza mea initiala a dat in stupoarea€¦

- Nu-mi sunt straine astfel de scene. Noi incercam sa-i ajutam cu tot ce putem, dar vorbind despre noi, biserica, ajutorul e mai mult unul de intermediere. Incercam o integrare comunitara: pe cei ce vin ii prezentam celor care traiesc in comunitate, oameni cu experienta, cu relatii si cu sanse reale, chiar si proprii, de sprijin. Cam dupa orice slujba, in cercul enoriasilor au loc demersuri de realizare a contactelor. Biserica e un mijlocitor eficace. Deci nu mijloacele ei proprii conteaza cel mai mult. Imi aduc, iata, aminte ca la inceputurile emigratiei existau asa-zisele societati fraternale care acordau nou venitilor tocmai sprijinul complex despre care vorbim. La New York exista societatea Dorul - care mai activeaza si astazi, e adevarat mai putin intens si cu alte mijloace.

- Cam ce categorii de oameni din tara va cer ajutorul?

- De toate: si tineri, si mai varstnici, intelectuali sau meseriasi etc. Aici lucrurile nu s-au schimbat fata de anii prerevolutionari - daca la asta v-ati asteptat. Unii au obtinut candva vize pe zece ani, vin, apoi pleaca, iar revin. Altii vin cu vize scurte, de-o luna-doua, raman ilegal, lucreaza din cand in cand la negru, accepta salarii mici, munci grele sau nepotrivite lor. Fara acte si deci fara siguranta, stabilitate si sansa unei pensii pentru mai tarziu... Fara asigurare medicala.

- Se mai intampla si acum sa mai vina aventurieri naivi, pe care nu-i asteapta nimeni si care cad in disperare?

- Din pacate, da! Si inca prea des. Chiar acum sunt in corespondenta cu trei persoane din tara care vor sa vina aici neaparat, desi n-au pe nimeni. Eu incerc sa-i fac constienti de riscurile care ii asteapta, ca, chiar daca ajung aici cumva, isi vor blestema zilele dupa un timp foarte scurt. Nici in ceea ce priveste cazarea la romani nu e usor - asa cum s-ar crede. Oamenii n-au aici case somptuoase - ca sa nu mai spun ca nici timp sa se tina de ei, cum se spune... Aici, ca sa reziste, multi au mai multe slujbe, sunt plecati de dimineata pana seara tarziu.

- Fata de Europa Occidentala si fata de America de altadata, oferta de slujbe este mult diferita?

- Nu e diferita mai deloc. Ba se mai intampla ca, imbatati de venirea in America, unii intelectuali cu pretentii sa fie dispusi, la inceput, sa accepte orice munca, pentru ca, o data ajunsi aici si confruntati cu dificultatile, sa se arate surprinsi si sa se planga abundent. Un medic, acum mai multi ani, m-a rugat foarte tare sa-l ajut sa vina, ca el e dispus la orice munca - numai ca, dupa o perioada in care a trebuit sa spele WC-ul unui alt medic, cu un puseu de mandrie si chiar cu un ton de repros mi-a spus ca el nu poate face asa ceva. Ca si cum eu as fi fost acela care l-a amagit!

- De cativa ani, datorita accesului in spatiul Schengen, ne-am fi asteptat ca aceia care vor sa lucreze in afara sa se orienteze - si sa se multumeasca - cu Europa. De ce mai cauta ei America?

- Recunosc, aceasta e o intrebare la care m-am gandit mai putin. Te-ai astepta sa-si incerce sansele aici, aproape, nu peste ocean. Ganditi-va la dificultatea - in caz de esec - de a te intoarce acasa de la New York. Din Italia iei un tren sau cauti o cursa spre Romania. Ramane, deci, sa consideram ca inca mai functioneaza acea fascinatie a Americii. Miturile ei, Hollywood-ul, fabulatia. Manhattan-ul, Las Vegas-ul, Californiaa€¦

- In ultima vreme, numarul acestor utopici a mai scazut?

- Dimpotriva, a crescut! Mai ales de cand invitatiile se pot cumpara. Eu cunosc prea multe astfel de cazuri: de la 500 pana la 800 sau chiar 1.000 de dolari. Astfel incat aceasta navala a utopicilor - cum ati numit-o dvs. la un moment dat - este in continua escaladare. Ce se intampla dupa ce ajung aici, asta-i alta problema la care ei se gandesc abia dupa aceea.

- Fiindca veni vorba de vize. Stim ca polonezii au facut niste plangeri la autoritatile americane cu privire la restrictiile in acordarea vizelor. Polonezii, care au relatii privilegiate cu America si care au acolo o emigratie mai consistenta decat a noastra.

- Cu vizele nu doar restrictiile ar fi problema, ci si lipsa criteriilor. Cu ani in urma am avut ocazia sa stau la masa cu consulul general al Ambasadei SUA la Bucuresti si l-am intrebat chiar despre aceste criterii. Am fost uluit sa aud raspunsul sau - si anume ca vizele se dau nu dupa anumite criterii, ci dupa intuitia functionarului! Daca persoana inspira incredere! Si m-a uluit nu atat raspunsul in sine, cat nonsalanta cu care a fost rostit.

- Frecventa acordarilor a crescut oare sau a scazut?

- In mod cert a crescut. De altfel, nu e vorba de o simpla impresie, ci de informatii certe. Am citit de curand in New York Times ca administratia americana, urmare a unor reactii sosite din partea mai multor tari, anunta o relaxare a regimului de acordare a vizelor.

- Revenind oarecum la oferta de slujbe a Americii de azi. Tin minte ca s-a comentat mult obtuzitatea vechiului CNR de dupa razboi (Comitetul National Roman) care ii sfatuia pe tinerii emigranti sa se faca soferi in New York si nu sa-si piarda vremea cu studii universitare indelungate. Mare prostie, care a dus la lipsa de forta a emigratiei romane de azi, atat de mult acuzata. Astazi ce slujbe mai ofera America proaspatului emigrat?

- Mai ales slujbe practice, ca si atunci: soferi, constructori, iar pentru femei, menajere, baby-sitter etc. Dar cine stie computere are sanse bune. Chiar si medicii. Un timp n-am inteles eu bine cum multi medici care veneau acolo aveau studiile echivalate la Budapesta! Astfel incat, o data sositi, intrau direct la interviu. Acum am aflat ca exista un sistem de echivalare si in tara. Precizez ca piata medicala e invadata, cel putin la New York, de indieni si pakistanezi. Faptul acesta nu e restrictiv insa, in nici un fel.

- Sigur ca nou venitul in America nu se gandeste laa€¦ pensie. Ci la baia de mituri despre care vorbeati. Si totusi, chiar eu cu mica mea experienta am intalnit adevarate drame - unele care ii obliga pe emigrantii pensionati sa se gandeasca la repatriere - dincolo de nevoia lor afectiva. Imi imaginez ce stie despre acest domeniu consistenta dvs. experienta.

- Chestiunea cu pensia depinde de mai multe lucruri. Eu, de pilda, ca profesor universitar, n-am o vechime prea mare, deci si din aceasta pricina nu ma pot astepta la o pensie copioasa. Dar factorul determinant este cuantumul contributiei - iar acesta depinde, la randul lui, atat de institutia unde lucrezi, cat si dea€¦ tine insuti. Institutiile dau la fondul de pensii procente diferite, nu-i o regula unica, precum in tara. Ca atare, cine vrea sa-si asigure un venit mai bun la pensie, dincolo de procentul pe care il plateste firma stabileste el insusi o contributie suplimentara. Numai ca, date fiind salariile nu prea mari ale emigrantilor aflati la inceput de drum, o cota mare de retinere e greu de suportat. Dar, desigur, conteaza si chibzuinta omului. Daca esti lacom de acumulari sau distractii si ignori ziua de maine (chiar daca nu esti sarac, cum s-ar spune) atunci sigur vei avea probleme la batranete.

- In final, un ultim sfat pentru cei dornici sa emigreze in America.

- Ultimul sfat este acelasi: sa nu se duca acolo fara sa-si faca in prealabil relatii, cunostinte. Vorbesc despre cei care nu au rude sau nu vin prin conventii intre cele doua Guverne ori prin alte intelegeri bilaterale.
Mai ales tinerii au azi la indemana Internetul: sa caute prieteni, sa se ataseze de ei si sa nu faca nici un pas pana cand acestia nu-i cheama si nu-i asigura ca au unde locui, cel putin. Si inca o precizare: daca au in jur de 50 de ani sa se gandeasca de trei ori mai mult si sa ezite mai indelung!