• Eurovision-ul - varianta pe tara - a esuat lamentabil in... penibil, si cu alesul (un domnisor cu vocea lipsita de taria a ceea ce au de obicei barbatii ca sa ii diferentieze de femei) si cu perdantii (circul facut de gemenele Modorcea + mama aferenta pe la tot felul de televiziuni nu rivalizeaza cu nimic in ultimii 15 ani in muzica autohtona!). In loc de Traistariu asta puteau fi trimisi cei patru cavaleri de la Akcent, tot aia era, macar ne faceam de ras cu un grup mai putin pitigaiat, nu doar cu o copie palida a lui Demis Roussos... Nu s-ar fi gasit o Paula Seling, un Stratan, ceva, un Nightlosers? Cred ca Luminita & Sistem vor ramane cu cea mai buna performanta din toate timpurile - in caz ca nu se reformeaza O-Zone pentru Romania, nu pentru Moldova (ca Zdob si Zdub) si, cine stie, pot si mai mult decat un loc 3 - pentru ca occidentalii se preteaza la piesele usurele, cu un pic de show, refren usor de fredonat si sa mearga in discoteci. Cat despre pateticele indig(go)este, n-au putut decat sa se faca de ras cum nici lui Costi Ionita nu ii reusea! Cica le-ar fi bagat pe ele Dieter Bohlen in seama prin Germania si gata... s-au trezit vedete peste noapte. Melodia cu care au concurat e mediocra si nu e Maruta de vina ca fetele n-au decat tupeu, nu talent... Credeti ca le vota cineva daca juriul de specialitate nu le-a punctat decat pe la mijlocul clasamentului? S-au trezit privighetorile sa obiecteze ca n-a mers televotingul pentru ele si impulsiva mamica le-a tinut isonul c-ar fi neindreptatite. In stilul asta or sa creada toata viata ca are cineva ceva cu ele si le boicoteaza. Mai bine s-ar apuca de chestii serioase, de studii, de maritat, ca voci mari n-or sa fie pe veci. Se mai trezise acum un an una Andra - alta infantila care se crede (pri)madonna, greseala celor care-o invita la toate chermezele - sa tipe ca a fost furata la "Cerb" si ca ea merita mai mult decat locul 3! Bai nene, au fatucile astea un ego fenomenal si se baga singure in seama fantastic - daca un juriu international decide ceva, asta e. Ca s-o mai fura, ca se mai dau pe pile/politici, ca unele tari mai sunt favorizate, asa e de cand lumea. Dar ca tot timpul credem ca are "cineva" neaparat o problema cu Romania, asta e aberant. Suntem maniacii scenaritei si regii comploturilor inexistente. De apreciat cei de la Akcent ca n-au protestat inutil, desi pornisera ca favoriti si au terminat pe 2. Fetele care seamana ca doua picaturi de apa inclusiv la scos perle pe guritele lor neferecate ar mai avea de invatat la capitolul decenta, bun simt, caracter si restul...
• Dupa cum si Bahmuteanu a atins apogeul ridicolului in ultimul timp. Lasand la o parte telenovela despartirilor cu spalat rufe in public si apoi pupat piata endependentii tomberoanelor prigonite, aceasta dama isteroida facandu-si mereu reclama la revista-i pe banii nostri si amestecandu-se unde nu-i fierbe oala, doar ca sa fie in centrul atentiei, te face sa te gandesti nu doar la divort, ci la un celibat etern. In nebunia dupa audiente, multe de tipul bahmutancelor se maimutaresc si isi fac oricum publicitate si vor sa devina "vedete" - de carton, pentru o zi, nu conteaza, circ sa fie! Dupa cum bine comenta un telespectator tatismul noilor imbogatiti, ca Romanita Iovan (aparata in direct de... Bahmuteanu) care n-au nici un Dumnezeu sau drac te face sa-i dai dreptate surorii amarate a hotului respectiv. Chiar trebuia impuscat omul ala cu sange rece-n cap? Nu exista politie, lege, puscarie - mai ales ca era neinarmat si putea fi tinut sub amenintarea pustii pana la venirea organelor abilitate? Avem un hot mort vs un criminal absolvit - dar cand omori un om cum se cheama: legitima aparare sau crima? Observ ca dnei Prigoana sau drei Bahmuteanu, ca nici ea nu mai stie, ii place sa faca pe justitiara si aparatoarea cauzelor pierdute (si a ucigasilor!): ea-l apara pe vanatorul de capete Iovan si pe Boschito, cainele care l-a muscat mortal pe japonez (daca n-a fost acolo alta mancare de peste, ca zvonuri circula multe). Pacat de Silviu Prigoana, ca-i un invitat TV permanent dar simpatic, pe cand eterna-i si fascinata de scandal nevasta e o acritura fara seaman...
• Si nu putem incheia decat cu alt personaj-minune: eroul urlator (nu, nu e Dan Negru, el e doar maimutica tipatoare a lui Darwin). Notorietate nu inseamna neaparat si principii, intelepciune, ori a fi model. Notorii au ajuns in tara asta fosti gangsteri deveniti presedinti de club ori prostituate transformate in cantarete. Chiar au ajuns banii si incultura sa domine totul? Ce legatura are, Doamne fereste, Gigi Becali cu Maniu? Cine le permite unor astfel de insi aberanti sa apara zilnic la TV ca sa-si reverse dejectiile? Ne-a calarit 25 de ani un cizmar, acum avem in frunte un marinar, iar pentru maine se pregateste un oier cu termopan. Halal! Cel care crede ca dreapta e de la Dumnezeu si stanga e... Diavolul (?) se insala: a fi patron la Steaua nu inseamna ca e musai sa fii si om politic. Semintele de pe stadion nu se amesteca in Perrier-ul celor de la Consiliul Europei sau in caviarul de la Cotroceni. Ii recomadam lui G. Becali, aceasta trestie ganditoare, care vrea sa-si puna-cand va fi pe tronul lui Stefan si Mihai (!)- ca ministri pe... bodigardu si contabila lui, sa descifreze "Cartea viselor". Daca nu o intelege, nebunia de a acapara puterea cu orice pret se vindeca prin rudotel si injectii.