Clientii consignatiilor
si ai galeriilor de
arta sunt, in felul lor, niste ciudati.

Cel mai ciudat dintre toti e cumparatorul, care intra pentru prima oara intr-un magazin cu tablouri, se duce glont la un peisaj sau la o natura moarta si scoate portofelul, fara sa se tocmeasca. Dupa care pleaca la fel de precipitat cum a venit, cu lucrarea sub brat.
Stai asa - va spune cititorul - , ce-i atat de special la omul tau? E vorba de o marfa si de un cost, de o placere si de o persoana care nu-si iroseste vremea in discutii cu negustorii. Lucruri normale. Chiar foarte normale. Numai ca tot ce-i normal in comertul cu bucata din fiece zi e anormal in cel de arta. Bizarul e aici marca normalitatii. Iata cazul unui domn indragostit de o pictura infatisand ceva, nu conteaza ce. Vine o data, vine de doua ori, vine de zece ori, pana ce negustorul, un meserias care-i simte pe cei mai ciudati dintre ciudatii sai, il ia cu politichie, pe de departe, fiindca asta e problema cu ciudatii, au un suflet intortocheat. ""Frumoasa piesa"", zice negustorul, ca si cum tabloul n-ar fi de vandut, ci doar de privit. ""Mda - confirma cu gandul in alta parte clientul - , dar ce-i spun nevesti-mii? Nu m-astept sa-i placa, e destul ca-mi place mie. Insa trebuie sa-i servesc o poveste. Stiti doar cum e: intr-o casa intra oaspeti, sotia are prietene, toti o sa intrebe ce-i cu tabloul astaa€¦ E musai sa aiba ce ciripi."" ""Pai - face negustorul, cu aerul ca solicitarea clientului nu numai ca nu-l surprinde, dar cu ocazia celor doua, cinci sau zece intrari in magazin ale acestuia, doar la placerea de a ciripi a femeilor i-a stat gandul - , sa spunem tabloul i-a apartinut unui general, unul de pe timpuri."" ""Dar de ce general?"", intreaba usor contrariat clientul. ""Oamenii - spune negustorul - sunt sensibili la asocieri: general - batranete - noblete - cultura - saracie galonata - o lume care s-a dus - odinioara oamenii aveau gust, nu ca azi. Apoi, familiile care dadeau generali erau avute, nu cumparau tablouri de la oricine. Cumparau de la genii care mureau de tineri. Pe femei le impresioneaza istoriile cu geniile care mor de tuberculoza."" ""Inseamna ca n-o stiti pe nevasta-mea"", spune, clatinand din cap cu scepticism, clientul. ""Intr-adevar, n-am avut onoarea sa fac cunostinta cu doamna - spune negustorul - , in schimb stiu ce povesti le plac la prietenele nevestelor clientilor mei mai vechi. Aici trebuie sa ajungem, la prietenele care asculta ciripeala sotiei. Trebuie sa le facem sa exclame tot timpul «Oh!», «Vai!», «Super!», «Colosal!», «Fantastic!». De la ele vine placerea doamnei, nu de la tablou sau de la noi.""
""Mai e nevoie de ceva"", spune domnul, care scoate portofelul si, fara sa se tocmeasca, cere prin semne sa i se impacheteze tabloul generalului scapatat, tablou pictat de un geniu mort de tuberculoza, in bratele iubitei, care s-a stins curand si ea de dorul pictorului, intr-un hotel de doua stele, la Nisa, fecioara sau cam asa ceva. ""In nici un caz nu-i spuneti doamnei cat a costat - il sfatuieste negustorul - , ziceti-i un pret de cinci ori mai mic. Oricum o sa i se para prea mare.""