Potrivit lui Seres, ideea ca firme romanesti, precum Romgaz si Petrom, sa participe la constituirea societatii respective a aparut in urma cu trei saptamani, in cadrul unei vizite similare in Turcia, Romania fiind invitata sa se alature acestui proiect. "Aceasta companie va fi responsabila pentru constructia gazoductului (n.r.- conducta de gaze Pan-araba, care va lega Egiptul de Turcia prin Siria si Iordania, cu posibilitatea de interconectare la viitorul gazoduct Nabucco), de tradingul de gaz si operarea conductei", a declarat, la Cairo, intr-o conferinta de presa, ministrul egiptean al Petrolului, Sameh Fahmy. De altfel, ministrul Petrolului urma sa aiba, in timp foarte scurt, si o intalnire, la Viena, cu Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele OMV, dar si al Petrom, tot pe aceasta tema. De remarcat, compania OMV este implicata si in proiecte privind gazele in Iran, unul dintre viitorii furnizori de gaze pentru Nabucco.
Seres: "Trebuie sa fim in carti"
Seres a precizat ca firmele romanesti pot oferi expertiza, prin participarea la compania mixta, in tradingul de gaze naturale, sau in potentiale proiecte de explorare si exploatare de gaze. El a subliniat ca este important ca Romania sa faca parte din actionariatul unui trader de gaze care ar putea deveni unul dintre furnizorii importanti dupa construirea conductei Nabucco. "Trebuie sa fim <<in carti>> pentru a nu se intampla ce s-a intamplat cu gazul din Rusia. Acesta este motivul pentru care stabilim o colaborare la nivel de trading. Nabucco urmeaza sa fie finalizata in 2010, cu siguranta ca pana atunci toate aceste jocuri vor fi facute", a spus ministrul Economiei, facand referire la faptul ca Romania importa gaze din Federatia Rusa prin intermediul unor companii la care societatile romanesti nu detin nici o participatie. El a amintit ca finalizarea conductei Nabucco nu va atrage suspendarea importurilor din Federatia Rusa, compania Gazprom urmand sa ramana unul dintre furnizorii importanti. Prin construirea gazoductului respectiv, insa, Romania isi va diversifica sursele de import, iar, in perioada de iarna, cand temperaturile scad foarte mult, gazele din Egipt si zona Caspica ar putea inlatura problema aprovizionarii cu cantitatile necesare.
Proiectul Nabucco vizeaza realizarea unui culoar de tranzit pentru gazele naturale din regiunea Marii Caspice catre Europa de Vest pe traseul Turcia - Bulgaria - Romania - Ungaria - Austria si se regaseste pe lista de proiecte prioritare ale institutiilor comunitare, fiind inclus in programul TEN (Trans European Networks).
Romania este direct interesata de realizarea acestui gazoduct, care ar permite interconectarea sistemului de transport de gaze naturale romanesc cu cele similare din Ungaria si Bulgaria, dar si integrarea in sistemul european. Gazoductul va permite diversificarea pe termen lung a surselor de alimentare cu gaze naturale a Europei si este competitiv din punct de vedere al costurilor.
Egiptul are o productie de gaze naturale de circa 55 miliarde metri cubi pe an si exporturi care se ridica la aproximativ 18 miliarde de metri cubi pe an. Prin terminale de gaz natural lichefiat, Egiptul aprovizioneaza tari din Europa precum Italia, Franta, Spania, dar si SUA. Schimburile comerciale cu acest stat s-au ridicat anul trecul la peste 265 milioane de dolari.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro