Pericolul colapsarii economiei mondiale*

Noua lucrare a lui Lester Brown - Planul B 2.0 reflecta cu acuitate problemele cu care se confrunta economia mondiala, constituind un veritabil avertisment privitor la iminenta pericolului unui posibil colaps al acesteia.
Este vorba, intr-un fel, de reluarea, dupa 35 de ani, a semnalului de alarma pe care l-a reprezentat primul Raport al Clubului de la Roma, intitulat "Limitele cresterii". Elaborat de un colectiv de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) coordonat de prof. Dennis Meadows, Raportul evidentia conflictul puternic care se manifesta intre civilizatia industriala si mediul ambiant, mentionand doua aspecte:
a) in plan cantitativ - tendinta de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime si de hrana, sau consumarea celor regenerabile intr-un ritm superior capacitatii lor de regenerare;
b) in plan calitativ - deteriorarea fizica si poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol.
Concluzia Raportului sublinia necesitatea stoparii cresterii economice sau impunerea "cresterii zero".
Aceste concluzii au fost respinse cu vehementa atat de lumea stiintifica, cat si de cea politica. La Summitul din 1972 de la Stockholm, consacrat problemelor mediului ambiant, mai ales reprezentantii tarilor slab dezvoltate au reactionat cu vehementa impotriva ideii de stopare a cresterii economice, care ar fi afectat in primul rand tarile lor.
Al patrulea Raport al Clubului de la Roma, intitulat "Sa iesim din epoca risipei" relua ideea necesitatii de a elimina caracterul nerational al dezvoltarii economice, exprimat prin risipa de resurse si poluarea factorilor de mediu, care inseamna irosire de resurse, de materii sau substante utile. Acestea, "deversate" in natura, devin tot atatea surse de poluare.
Prof. Barry Commoner, in cartea sa "Cercul care se inchide" sublinia diferenta fundamentala dintre comportamentul societatii umane, generatoare de deseuri, nedigerabile de catre mediu si cel al naturii, care nu produce deseuri, avand loc un circuit complet al materiei (de la regnul vegetal la cel animal si sol). "Oamenii, prin activitatea lor, au intrerupt acest circuit armonios al naturii!".
Lester Brown, creatorul in 1974 al "Worldwatch Institute" si promotorul unor serii de studii, materializate in rapoartele anuale privind progresele pe calea structurarii unei societati durabile: "Starea lumii" sau "Semne vitale", a devenit una dintre personalitatile proeminente in domeniul studiului problemelor globale si ale mediului ambiant. El a definit si conceptul de dezvoltare durabila din punct de vedere ambiental. "O societate durabila este cea care isi modeleaza sistemul economic si social astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie mentinute" (...) "Componentele esentiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabila includ stabilizarea populatiei, reducerea dependentei de petrol, dezvoltarea resurselor de energii regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale pamantului, reciclarea materialelor".
In 2002, Lester Brown pune bazele unei noi organizatii de cercetare "Earth Policy Institute" si lanseaza cartea-manifest a acesteia, "Eco-economia", in care pledeaza pentru crearea unei noi stiinte economice, realizata prin cooperarea economistilor si a ecologistilor si pentru promovarea unei economii in armonie cu mediul, deci sustenabila din punct de vedere al mediului.
Noua carte a lui Lester Brown - o prima editie aparuta in 2003, iar anul acesta editia a 2-a -, intitulata Planul B 2.0, actualizata si cu o nota mult mai acuta de abordare a problemelor, incearca sa sugereze alternative la actuala economie, care sa permita evitarea unui colaps inevitabil al economiei mondiale.
El porneste de la constatarea ca modelul actual de economie este nesustenabil din punct de vedere ambiental, intrucat iroseste resursele planetare si deterioreaza mediul.
Cel mai periculos fenomen, rezultant al activitatii umane, este legat de schimbarile climatice, ca urmare a degajarii in atmosfera a unor cantitati tot mai mari de "gaze cu efect de sera" (in special CO2) pe care natura nu le mai poate absorbi. Protocolul de la Kyoto a stabilit masuri pentru stimularea procesului de trecere la surse regenerabile de energie, pentru a elimina energetica bazata pe carbune si hidrocarburi, principala generatoare de gaze de sera, dar progresele sunt lente.
Totodata, omenirea consuma resursele regenerabile intr-un ritm superior capacitatii lor de regenerare. Drept rezultat: se restrang suprafetele impadurite, se deterioreaza pasunile, avanseaza eroziunile de sol si procesul de desertificare (reducandu-se suprafetele de sol fertil), iar pescuitul oceanic a intrat in declin.
Lucrurile s-au acutizat si se acutizeaza, in ultimii ani, inclusiv ca urmare a unor ritmuri sustinute de crestere economica. Cresterea spectaculoasa a economiei Chinei, iar in ultimii ani si cea a Indiei si a altor tari asiatice, contribuie la reducerea marilor decalaje dintre lumea bogata si cea saraca a planetei, fapt care constituie o veste buna si un element pozitiv al procesului de globalizare. Aceasta evolutie are, totodata, efecte negative, amplificand presiunea asupra resurselor naturale de energie, materii prime si hrana, ca si fenomenele de poluare a mediului.
China a depasit deja Statele Unite in consumul unor resurse de baza. Dupa aprecierea lui Lester Brown, China va atinge nivelul PIB al S.U.A. in anul 2031. Dar ce se va intampla daca nivelul consumului pe cap de locuitor al Chinei il va ajunge pe cel al S.U.A.?, se intreaba Lester Brown. Luand in calcul consumurile actuale ale S.U.A., consumurile echivalente ale Chinei ar insemna:
- la grau - 2/3 din productia actuala mondiala;
- la hartie - de doua ori actuala productie mondiala;
- la petrol - consumul zilnic - 99 milioane de barili/ zi fata de cel mondial actual de 84 milioane barili/zi.
Concluzia lui Lester Brown este ca modelul economic occidental (respectiv american) dupa care se dezvolta economia mondiala este neextrapolabil, nu doar pentru tari precum China, India, pentru trei miliarde de locuitori din alte tari in curs de dezvoltare, dar devine practic nesustenabil, inclusiv pentru S.U.A. si celelalte tari industrializate.
Astfel, continutul modelului economic global devine cea mai mare provocare pentru secolul XXI.
Lester Brown incerca in studiul sau Planul B sa sugereze unele solutii pentru punerea de acord a modelului cu noile realitati si cu sfidarile dezvoltarii durabile la nivel global. El propune:
(1) promovarea unui "buget pentru refacerea (redresarea) planetei, in paralel cu "bugetul pentru eradicarea saraciei" pe planeta. Acestea ar include alocatii pentru protectia si refacerea solurilor fertile, a padurilor, pasunilor si a pescuitului oceanic, ca si pentru conservarea diversitatii biologice;
(2) folosirea oportunitatilor oferite de noile tehnologii, care sa contribuie la intarirea protectiei mediului, la economisirea resurselor, la accelerarea procesului de reciclare a materialelor;
(3) ca orientare generala, asigurarea tranzitiei de la economia bazata pe resurse fosile de energie (carbune, petrol si gaze) spre resurse regenerabile (vant, energia solara, geotermala, hidroenergie, bioenergie si, in fine, hidrogen);
(4) incurajarea, prin politici publice adecvate, trecerii de la economia risipei de resurse spre economia bazata pe reutilizarea si reciclarea resurselor;
(5) o restructurare radicala a sistemelor de transport, diversificarea lor, promovand o maxima mobilitate, consum minim de energie, o mai mare flexibilitate a mijloacelor individuale si colective de transport.
Avertismentul exprimat de Lester Brown este: "Colapsul sistemelor de suport natural, ambiental, este pericolul comun al societatii contemporane, careia nu-i poate supravietui nici o economie, oricat de avansata ar fi".
Sustenabilitatea ambientala a economiei mondiale, in curs de globalizare, este o provocare comuna la acest inceput de secol XXI.
As adauga la cele mentionate de Lester Brown in lucrarea sa cateva consideratiuni suplimentare.
Summitul de la Johannesburg, din toamna anului 2002, a definit conceptul de dezvoltare durabila prin trei piloni: ambiental, economic, social, la care s-ar putea adauga un al patrulea, diversitatea culturala.
Devine, deci, tot mai evident faptul ca sustenabilitatea economiei mondiale si a societatii umane nu este determinata doar de echilibrul necesar dintre societate si mediu (care a atins limitele sustenabilitatii), dar si de celelalte aspecte. Eradicarea saraciei pe planeta si reducerea marilor decalaje dintre bogatii si saracii lumii devin problemele esentiale ale acestui secol, reprezentand sursa celor mai periculoase conflicte politice, economice si sociale posibile, care pot pune in pericol stabilitatea internationala. Rezolvarea acestor probleme tine nu doar de alocarea mai multor resurse materiale si financiare.
Economia mondiala a crescut in ultimii 50 de ani in ritmuri fara precedent, amplificandu-se de sapte ori produsul mondial global, dar saracia pe glob nu s-a redus, iar decalajele chiar se adancesc. Cauza principala o constituie regulile care guverneaza functionarea pietei, care au generat dintotdeauna si genereaza in permanenta polarizare sociala - acumularea bogatiei in mainile unei minoritati si perpetuarea saraciei pentru cei mai multi. Aceasta regula a functionat in plan national, inca din perioada fazei incipiente a acumularii primitive de capital si s-a extins, astazi, la nivel planetar, in contextul globalizarii economiei mondiale.
Sunt, deci, necesare corective care sa limiteze aceste efecte ale pietei. In plan national, este rolul statelor sa promoveze asemenea corective. Exemplul unor masuri eficiente l-au dat statele europene occidentale care au promovat dupa al doilea razboi mondial, conceptul de economie sociala de piata si au realizat modelul social european.
Problema este urmatoarea: cine sa promoveze asemenea corective la nivelul economiei mondiale?!... ONU si institutiile sale specializate nu dispun de asemenea instrumente. Aceste probleme s-au dezbatut la mai multe summit-uri mondiale, pentru ca au devenit preocupari actuale ale comunitatii mondiale.
Presedintele francez Jacques Chirac a lansat, la Summitul de la Monterrey din primavara anului 2002, consacrat finantarii programelor de combatere a saraciei, propunerea crearii unui Consiliu de Securitate Economica si Sociala al ONU, care sa se ocupe cu asemenea probleme. Sustinand esenta propunerii, dar avand in vedere dificultatile promovarii ei, care ar presupune modificarea Cartei ONU, am propus folosirea institutiilor existente si anume transformarea ECOSOC (Consiliul Economic si Social), care este un organ consultativ al ONU, intr-un organism coordonator, care, impreuna cu FMI, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului si Organizatia Mondiala a Muncii sa constituie un Forum, care sa primeasca misiunea de a elabora o strategie de promovare a unor corective ale functionarii pietei mondiale, introducand reguli comerciale si fiscale in favoarea tarilor in curs de dezvoltare si avand ca obiectiv reducerea in timp a decalajelor de dezvoltare economica si sociala din lume.
Pentru tara noastra, problemele cu care se confrunta economia mondiala sunt comune si la fel de acute. Si pentru noi eradicarea saraciei si reducerea decalajelor istorice care ne despart de tarile dezvoltate europene constituie probleme vitale. Ele au constituit obiectivul central al Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei, elaborata pe parcursul anilor 2003-2004 si care avea ca orizont de timp anul 2025.
Totodata, demolarea vechilor structuri ale economiei centralizate de stat si trecerea spre o economie de piata au fost insotite atat de pierderi in plan economic, prin reducerea productiei industriale si faramitarea exploatatiilor agricole, cu efecte asupra productiei agricole, cat si asupra situatiei economice si sociale a satului romanesc. De aceea, dezvoltarea economiei trebuie sa vizeze atat reducerea fenomenului de polarizare sociala, care s-a accentuat in ultimii ani, in plan national, cat si a decalajelor zonale, a celor dintre mediul urban si cel rural, diversificarea vietii economice in toate localitatile si zonele tarii, dezvoltarea serviciilor, modernizarea infrastructurilor si a utilitatilor publice (apa, caldura, energie, telecomunicatii), concomitent cu amplificarea locurilor de munca si a veniturilor tuturor locuitorilor.
De aceea, problemele fundamentale ale societatii romanesti sunt probleme comune cu care se confrunta societatea umana, in zilele noastre, iar procesul de globalizare ne face tot mai interdependenti si ne obliga sa privim aceste probleme si sa gandim solutiile necesare in concordanta cu desfasurarea proceselor atat la scara continentala, cat si globala.
Cartea lui Lester Brown ofera motive de meditatie pentru aceia care se simt responsabili de viitorul nostru si al generatiilor viitoare. Cititorii care, intr-un fel sau altul, sunt implicati in elaborarea si punerea in practica a politicilor publice gasesc in ea un puternic instrument de lucru, iar cei interesati de asemenea teme gasesc noi motive de reflectie si de sustinere a masurilor de protectie a mediului si de folosire rationala a resurselor naturale.

---

Despre autor: