• 12,2 MILIOANE RON PENTRU AVOCATII ROMANIEI, IN PROCESUL DE LA CURTEA DE ARBITRAJ INTERNATIONAL
• Avocatii ROMPETROL solicita daune de 100 MILIOANE DOLARI!
Guvernul a decis, suplimentarea bugetului Ministerului Finantelor Publice cu suma de 12,200 milioane lei noi, ce va fi directionata pentru reprezentarea Romaniei in fata Curtii de Arbitraj International a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii, cu sediul la Washington D.C. Ministerul Finantelor este mandatat sa reprezinte Romania in fata Curtii de Arbitraj International. In prezent sunt inregistrate pe rolul Curtii de Arbitraj patru cauze pentru care valoarea cheltuielilor de reprezentare este estimata la sumele de: 2 milioane USD, 400.000 euro, 475.000 euro, 875.000 euro. Cele doua cauze pentru care au fost desemnate deja casele de avocatura care vor reprezenta interesele statului roman se refera la un dosar depus de firma EDF, fostul operator al magazinelor duty-free de pe aeroportul Henri Coanda, si cel inaintat de grupul European Dinks. In acelasi timp, MFP urmeaza sa emita mandate de reprezentare in alte doua cauze - Rompetrol si Spyridon Roussalis - si in care statul roman este parte. Pentru reprezentarea la ICSID, Ministerul Finantelor a selectat sapte case de avocatura, in urma unei licitatii, in care printre criteriile de baza au figurat: existenta unui parteneriat cu o firma internationala de avocatura care sa aiba experienta la ICSID si nivelul cat mai scazut pentru onorariu. Serviciile acestor case de avocatura vor fi folosite de toate institutiile statului care au litigii la ICSID, iar plata onorariului va fi facuta de Ministerul Finantelor Publice.