Noile tinte (2)

Unde se afla vulnerabilitatile unei tari? Raspunsul - cel putin pentru planificatorii strategici ai scolii clasice - este foarte usor de dat. Pe primul loc sunt asa numitele infrastructuri critice, sisteme vitale pentru functionarea in parametri normali (sau chiar de avarie) ai unei natiuni: autostrazile, retelele de cai ferate, infrastructurile energetice, sistemul hidrotehnic, industria chimica, zonele de depozite si antrepozite civile si militare, bazele militare strategice si centrele de comanda, ministerele, nodurile de telecomunicatii, centrele pentru stocarea si prelucrarea bazelor de date, etc. Atacul asupra lor poate produce disruptii economice majore cu efecte sociale dramatice. In acelasi timp, degradarea lor prin utilizarea instalatiilor dincolo de limita lor de uzare fizica sau morala, datorita unei intretineri defectuoase, din lipsa de fonduri, din neglijenta sau nestiinta, pot genera exact acelasi tip de efecte.
Iata de ce politicienii responsabili din foarte multe tari au decis, ca parte a unei strategii nationale inteligente de securitate, precum si al sistemului national cladit realist in lumina principiilor respective, sa decida analize exhaustive asupra nivelului de risc pe care-l prezinta infrastructurile critice din tara respectiva. Evaluarea riscului pe care-l prezinta fiecare dintre sistemele de infrastructuri critice se face mai intai de echipe de tehnicieni specializati care analizeaza aspectul "hard" al problemei si radiografiaza starea de fapt. Raportul lor este insotit de un alt material, tot de natura tehnica si strict obiectiva doilea, venit din zona administratorilor de sistem, privind rezervele existente pentru operatiunile zilnice precum si asupra rezervelor strategice necesare functionarii sistemelor respective. In fine, mai exista un al treilea raport care este facut de tehnicienii specializati in mentinerea, repararea si conservarea sistemelor, anuntand disponibilitatile umane existente pentru asigurarea turelor normale de lucru si a celor de interventie. Toate informatiile sunt mai apoi reunite la nivel superior de catre un grup de studiu specializat in evaluarea riscurilor. El va veni cu o analiza proprie a vulnerabilitatilor sistemului respectiv. In fine, la nivel national, toate aceste rapoarte sunt predate unui centru de analiza strategica ce opereaza o evaluare finala pe care o transmite mai departe agentiilor specializate in domeniul securitatii.
Se propune oare un asemenea sistem in noua noastra strategie de securitate? Nu.
Poate ar fi fost util, alaturi de viziunea inaripata a unei Romanii actor major de securitate vanand si distrugand retele teroriste oriunde in lume, sa fie indicate modalitatile in care se minimizeaza riscurile la adresa securitatii nationale pe teritoriul nostru. In absenta unei cunoasteri reale, facute de profesionisti, a starii de vulnerabilitate a infrastructurilor critice nationale, geaba vom privi cu ochi de vultur la ce se intampla in Afganistan sau Tasmania. Ajunge ca ai nostri sa fure in continuare cablurile de alimentare pentru sistemele de semnalizare la calea ferata, cablurile de inalta tensiune dintr-un nod de alimentare national, sau semnalele geodezice, cum s-a intamplat zilele trecute in Salaj. In acest context, fereasca sfantul sa auda baietii chestia ai cu "ai nostri cu pieptul ca de-arama!", ca o sa ia la desfacut pe ostasul roman de n-o sa mai avem cu ce iesi nici macar la evenimentele majore, cum ar fi vizitele presedintelui la punct fix in strainatate.
Recenta poveste cu CD-ul cu informatii militare TOP SECRET este, din nefericire, o demonstratie tocmai a acestui tip de vulnerabilitate specifica sistemelor romanesti in faza lor de tranzitie. Lucram cu standarde foarte inalte, dar oamenii sunt pregatiti de formatori din scoli care n-au nimic in comun cu noua gandire de securitate. Si nici macar nu vad la ce le-ar fi necesar cand, asa cum se intampla mereu in bi-milenarul spatiu carpato-danubiano-pontic, nu li se intampla nimic nici dupa ce fac bine, nici dupa ce gresesc. Principiul "noi si-ai nostri, dai in mine, dai in tine!" functioneaza perfect. Si este, fara nici o indoiala, cea mai mare amenintare reala la adresa securitatii noastre nationale. Pentru ca, alaturi de profesionisti, pe aceeasi treapta cu ei, se doresc a fi legalizati acum, cu puteri legale discretionare si reprezentantii traditiei lui Pristanda, politaiul de ieri si de azi, militian in suflet si-n simtiri.
V-ati ganditi vreodata ca, de fapt, propunerea asta exprima intreaga drama a securitatii noastre nationale? Onorabilul Pristanda era politai dar avea si misia ailanta: imbracat in civil, executa operatiuni de spionaj adanc infiltrat in teritoriul inamic, ascultand de pe gard ce zice opozitia. Planificatorii nostri strategici vin astfel in intampinarea ambitiei secrete a oricarui politai roman in actiune, fie el si de la Circulatie: sa stie sa scrie si sa citeasca si, ca urmare, sa fie promovat agent acoperit in lumea misterioasa a serviciilor secrete?
Dar ce rost au toate analizele astea despre vulnerabilitati si noi tinte? Pai noi chiar suntem o noua tinta, cand vocea suava a ministrului nostru de Externe isi descrie tara ca fiind aproape un land austriac...O simpla intamplare? Cum se construieste imaginea unei natiuni ca tinta? Despre asta, in comentariul viitor.

---

Despre autor: