""La saiba!"" Multa vreme, asta a fost spaima mea, la fel ca a miilor de absolventi de liceu cu profil mecanic. Saiba, adica munca din fabrica era considerata nu doar o ocupatie grea si prost platita, ci chiar o conditie sociala umilitoare.
M-am gandit la asta acum ceva vreme, cand am vizitat o fabrica de automobile din Occident. Mai exact, din orasul german Ingolstadt, unde saiba nemteasca se aduna cu piulita furnizorului european si scoate pe banda cate o masina la cateva minute. Ce m-a uimit acolo n-au fost insa vitrinele cu tehnologie si robotii nervosi - ci oamenii. Lucratorii si lucratoarele cu nume nemtesti, care isi vedeau de treaba cu aerul ca ceea ce fac nu e doar bine, ci si nobil. Inaltator, daca e sa folosim un termen comunist.
Am realizat apoi ca asta e starea naturala a lucrurilor atunci cand le faci bine. Si ca oamenii care cumpara masinile acelea transmit cumva respectul lor pentru cei care le fac. La noi, chiar treaba facuta de mantuiala era cea care te cobora. Intai in ochii clientilor si-apoi, daca ramanea vreo urma de constiinta, dupa cinzeaca zilnica de la ora 10 dimineata, in ochii tai. Din pacate insa, chiar daca nimeni nu mai accepta astazi calitate model ""socialist"", conditia muncii la saiba a ramas neschimbata. Nu e o ocupatie despre care sa vorbesti cu mandrie, uitandu-te in ochii interlocutorului mai norocos poate. Meseria de muncitor, pur si simplu, nu e una cu care copilul sa se dea mare la scoala.
Dar sa ne intoarcem la munca. Milioane de romani o practica. Alte milioane o dispretuiesc. E cumva promovata in manualele de scoala, in bucati literare ale autorilor plicticosi pe care nu-i mai citeste nimeni. Si e trimisa la plimbare, sa se impuste in textele manelelor. Sau e cumva luata la misto si in interviurile vedetelor, care o asimileaza cu cele patru ore pe care trebuie sa le petreaca saptamanal in fata fotografului. Urias efort!
Munca bine facuta e probabil cel mai mare avantaj competitiv pe care il poate avea o natiune. Daca suntem in stare de ea, ar trebui sa fim capabili sa ne si mandrim cu ea. S-o promovam. S-o punem in discursul public cu o eticheta onoranta. Sa nu ne fie rusine de muncitorii nostri, ci sa speram, dincolo de lozinci si utopii socialiste, ca au un viitor. Pana la urma, daca e sa ne imbogatim, de la saiba trebuie sa incepem. E lectia pe care mi-au dat-o niste muncitori germani. M-am plimbat intre ei ca musafir si mi s-a facut rusine ca stau si ma uit, in vreme ce ei chiar au treaba...