Fostul presedinte american Bill Clinton a caracterizat China ca un stat care a inceput sa se indeparteze de ""domnia fricii"", dar in care nu s-a instaurat inca ""domnia legii"". Romania s-a indepartat de ""domnia fricii"" acum 16 ani, dar, potrivit unui fost ministru al Justitiei, ""putregaiul si coruptia au patruns atat de mult in procuratura si tribunalele tarii, incat s-a ajuns in ceasul al doisprezecelea"". Presedintele Emil Constantinescu a explicat acest dezastru prin mentinerea in functii a ""vechilor judecatori"" ai lui Ceausescu, care continua sa fetisizeze coruptia si inscenarile comuniste. Atitudinea lor ostila fata de victimele Securitatii a mers atat de departe, incat pana si reputatul expert aerospatial american Constantin Rauta, care a ""tradat"" ceausismul in 1973, a continuat sa ramana condamnat la moarte in Romania. In 2004, vicepresedintele Comitetului de Relatii Externe al Parlamentului European, baroneasa Emma Nicholson, a declarat ca Guvernul roman continua sa nu accepte suprematia legii.
In SUA circula numeroase glume pe seama incapacitatii clasei politice romane de a democratiza Justitia. Potrivit uneia dintre ele, Romania ar avea doua cai pentru a iesi din impas: una naturala si una miraculoasa. O posibilitate ar fi ca ingeri coborati din ceruri sa-i creeze un sistem de guvernamant bazat pe diviziunea puterii in stat. Aceasta ar fi calea naturala. Minunea ar fi daca acest sistem ar fi creat de clasa politica a Romaniei. Pentru americanii de origine romana, care pretuiesc plaiurile in care s-au nascut, asemenea ""glume"" sunt dureroase.
La 27 ianuarie 2006 a avut loc insa un eveniment care ne da speranta ca ""domnia legii"" se va instaura si in Romania: presedintele Basescu a inlocuit 35 de magistrati care au servit tirania comunista. Vedem in aceasta un prim pas pe drumul lung si sinuos al transformarii Justitiei in cea de-a treia putere in stat, asa cum a fost formulata de Montesquieu in La€™Esprit des lois si insusita de poporul roman in Constitutia tarii. Speram ca va urma o dezbatere nationala pe tema democratizarii Justitiei, menita sa ajute clasa politica a Romaniei sa se priveasca nu numai in propria oglinda, ci si in cea a istoriei. Si apoi sa savarseasca ""minunea"".
Speram, de asemenea, ca Guvernul roman va anula oficial monumentala opera de dezinformare in patru volume intitulata ""Cartea Alba a Securitatii"", publicata in 1994 sub egida SRI, care pretinde ca tirania lui Ceausescu a fost legitima si ca Securitatea si sora sa siameza, Justitia comunista, ar fi servit interesele tarii ""intr-o anumita etapa istorica"". Aceasta singura Carte Alba data unei politii politice comuniste constituie, din pacate, si in prezent
punctul de vedere oficial al SRI.
Democratizarea Justitiei se poate face numai pe fundatie de adevar. Pentru aceasta trebuie demolate ""teoriile"" istoricului SRI Mihai Pelin si a celorlalti criptocomunisti care au creat Cartea Alba, potrivit carora comunismul roman ar fi facut exceptie de la regula generala a fostelor tari socialiste si nu ar fi avut caracter criminal. In realitate, el a creat una dintre cele mai oribile tiranii din Europa de Est si a transformat Regatul Romaniei, care si-a tras seva din iluminismul francez, intr-un sistem de represiune feudal. Majoritatea conducatorilor partidelor politice, a proprietarilor de firme, a fostilor diplomati, ofiteri ai fortelor armate, a preotilor, ""chiaburilor"" si altor cetateni care s-au opus sovietizarii Romaniei au fost arestati sau privati de cetatenie. Peste 500.000 au fost omorati sau terorizati in cele 230 inchisori si lagare de exterminare ale Romaniei comuniste. O buna parte a acestor victime nu a fost reabilitata nici azi. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, pe care Consiliul Europei l-a declarat ansamblu de interes national, ilustreaza dramatic criminalitatea Securitatii.
Cu ocazia celei de-a 16-a aniversari a Proclamatiei de la Timisoara, care a consacrat idealurile anticomuniste ale rascoalei din decembrie 1989, Victor Rebengiuc va prezenta tarii un dramatic apel facut de 35 ONG-uri si peste 300 de condamnati politici si alte personalitati din tara si din strainatate care cer ca Romania sa se alinieze restului Europei si sa condamne, in sfarsit, comunismul.
Asumarea raspunderii pentru crimele trecutului constituie una din cele mai dificile decizii ale trecerii de la dictatura la democratie. Germaniei i-au trebuit patru decenii ca sa reabiliteze victimele nazismului, deoarece Gestapo-ul s-a nascut in glia tarii. Securitatea a fost insa exportata in Romania, care nu trebuie sa astepte o noua generatie pentru a-i condamna crimele.
In iulie, presedintele Basescu va petrece cateva zile memorabile cu George W. Bush la ranchul sau din Texas. Speram ca presedintele roman va consolida unicitatea istorica a acestei noi prietenii prezentand intregii lumi, din Texas, un Decret Prezidential pentru anularea sentintelor celor condamnati politic de regimul comunist si reabilitarea lor. Aceasta va da Romaniei un nou statut international si va intari legatura presedintelui cu cel mai important aliat al sau: poporul.