Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 18
Inca de la inceputul drumului scurt catre masa unde fusesera invitate, Agepsina Bumbut pusese ochii pe scaunul gol de langa Coriolan Pomposu si il umplu voinica si ambitioasa cum o stia toata lumea, neuitand sa-i adreseze un salut plin de amicalitate fatisa Laurei, trecand cu capul peste pieptul Liderului care nici nu se mai vazu acoperit de obrazul ei bucalat si de parul umflat cu o tehnica savanta care il facea sa semene cu o capita de fan ravasita de vant si de pulberea unei ploi repezi si usoare de vara.
Cineva, un vestit creator de lucuri, ii bagase in cap ca, astfel, chipul ei gonflat se va vedea mai mic si mai copilaros, si ea si incepuse sa se alinte nitel adolescent, lasand in dreapta si in stanga, sa se duca vestea despre cura ei de slabire, insa rochiile modistul nu i le putea gonfla mai mult decat se unduia trupul ei sub matasurile care curgeau pe soldurile ei bombate si pe rotunjimile moi, iar in seara aceia venise cu o rochie de bal trei sferturi, cu trandafiri mari, rosii, de foc, unul din ei cazand asa cum sigur intentionase modistul, celebru si pederast, pe una din cele doua rotunjimi moi, rasfatand-o cu petalele lui ondulate si cu miezul lui de foc, iar ea, Agepsina, inalta, caloasa, voluptoasa, cu umeri la prima vedere mici, dar si ei ondulati spre bratele sanatoase, ca si pieptul, facut sa sparga corsetul si sutienul ca o cupa de otel, lasand la vedere carnatia marmoreana a sanilor de zile mari, cum ii laudase Jupanul... ,,Aici, Frratelloo, e rupta din icoana, partea asta e rupta din icoana, icoana lui Rafael... Eu, as sta si m-as uita o zi intreaga si nu m-as satura... Si cand l-am vazut pe pirpiriul de Armand, cu fruntea ingropata in bulgarii astia de zapada, am simtit ca innebunesc...
Doamne, mi-am zis, daca vrei sa-mi faci vreodata vreun bine, pacatos cum sunt si nemernic si mizerabil si ratacit de turma ta pe cararile pierzaniei si vrei sa ma salvezi, atunci sa te milostivesti de mine si sa ma pedepsesti sa mor ingropat cu fruntea, cu ochii, cu obrajii, cu gura intr-o zapada ca asta... Si la Judecata de apoi, sigur ma vei gasi primul la usa Raiului, fiindca nu se poate sa nu ma spal definitiv de toate pacatele.
Plecarea lui Elefterie Teoforu fu urmata, insa, la scurta vreme de la sosirea celor doua noi invitate, de ridicarea intempestiva din scaun a Liderului care o invitase, din ochi, scurt, pe Laura in picioare.
- Camarazi! – vru el sa incerce un scurt discurs numai pentru cei de la masa... a fost o seara...
- Nu! Va rog! Va rog respectuos: putina mizerrricorrdie, se ridica si Jupanul impingand in acelasi timp cu mana platourile cu cel de al treilea fel, aparute din senin, si Liderul vazu in spatele acestuia un adevarat sir indian de chelneri purtand pe ambele palme, deasupra unor peschire taranesti albe ca laptele, cusute pe margini cu arnici de culoarea sangelui viu, platourile de lemn uriase pe care se odihneau provocator puii la ceaun cu picioarele invelite in trandafiri de hartie argintata si fiecare pasare aramita si cu aripioarele tivite de scrum, iar in mijlocul pantecului infipt, ca o lance miniaturala, ardeiul verde, si el cu codita in hartiuta de argint stralucitoare. Si de jur imprejur cartofi noi, rotunji si rumeni presarati cu fire de marar si miresmele de vis care inconjurau puii ca aureola sfintilor, cercuri, cercuri deasupra fiecarei pasari, abia scoase din vasele de pamant ca niste corabii, smulse in ultimele secunde din gura cuptorului, tot de pamant, unde se copsesera inabusite, cu cate o sticla subtire de bere, varata in pantece ca dogoarea sa patrunda fibrele toate ale trupului fraged; un ritual unic de jertfire pe altarul celei mai savante gastronomii...
- Eminenta Voastra, indraznesc iar sa zic, putina mizerricorrrdie, continua Jupanul, facand si o temenea adresata mesenilor... Nu se poate sa ne pedepsiti, tocmai acum cand abia incepe, de fapt, ultimul bal, nu-i asa?... Ne-am facut datoria fata de Excelenta Sa, ne-am dat masura iubirii, ca sa zic asa, e randul nostru acum, sa ne bucuram, sa ne veselim, sa plangem... Si sunteti al nostru... Alta generatie, alta istorie, nu-i asa, il lua el martor si pe Didi Sfiosu, care toata seara pana atunci, si se facuse unu fara un sfert, mestecase mai mult maselele, insa cu calusul pe corzile mari ca la tambal, rar se auzise doar un scrasnet sec; nici de Cramposie nu se bucurase prea mult, sorbea in rastimpuri, uitandu-l pe baiatul care-i veghea gura paharului cu o sticla bortoasa, amfora deselata, varata pana la brau intr-un vas de lemn ca o galetusa de fantana plina de gheata si pe care o tinea stransa la piept, cu amandoua mainile.
- Camarazi, vru Liderul sa continue, dar nu izbuti sa mai adauge nici un cuvant. Ajunsese in spatele Agepsinei Bumbut, facandu-i loc Laurei care se si cuibarise langa el, ba pusese si capul pe pieptul lui si il privea de jos in sus cu o adoratie care nu scapa nimanui. Acum se afla lipit de scaunul Maidanezei, al carei nume abia soptit nu-l retinuse, ,,...net’’ intelesese el ultimele trei litere, insa nici nu tinuse sa stie mai mult. Se sprijinea cu amandoua mainile de spatarul scaunului acesteia. Fata ridicase usor palma ei alba, subtire, cu degetele stravezi si unghiile fara lac pe ele, abia rotunjite, scolarite si o lasase sa alunece pe maneca hainei Liderului si pe manseta camasii si acesta simti chiar si atingerea podului palmei ei, parca ar fi suflat cineva, racoros si de aproape, mai putin decat o secunda, iar cand incerca sa-si aminteasca la plecarea, la ziua, din locanta, nu mai fu sigur daca racoarea fulguitoare se datorase intr-adevar atunci acelei atingeri ramasa obsedanta si revenind iritant, pana cand intr-o seara, obosit, in biroul sau somptuos, pierdut cu ochii in pustiul unei paduri mohorate de Ilfoveanu, s-a trezit ca incearca sa reconstituie scena... Fusese ca un semn cabalistic, ascunzand rugamintea ei, tot soptita: ,,Mai ramaneti?!...’’
- Daca doriti sa rostiti cuvantul de Lider, atunci sa-mi dati voie sa va anunt, interveni tot viclean Jupanul. Coriolan Pomposu nu gasi replica pe care si-ar fi dorit-o ca sa reteze, elegant totusi, opozitia raspicata a Jupanului, iar cand vru sa se asigure de asentimentul Laurei si intoarse privirile spre ea, se vazu limede ca decizia lui fusese scurtcircuitata. O cauta pe Laura cu privirile in dreapta lui, unde se afla de fapt Maidaneza, ale carei gene se impreunasera si lasau privirile sa se strecoare piezise prin coada ochilor. Parsiv timid, le insotea unda zametului trist si el abia prelins prin tivul buzelor desenate cu o penita prea subtire, cu o cerneala fara culoare, incat paloarea lor se pierdea in paloarea obrajilor, sidef vechi, foarte vechi, caruia timpul ii rapise stralucirea de smalt. Ramasese intacta fragezimea ingrijoratoare, care anuntau apropierea suferintei bolnavilor de plamani. Coriolan Pomposu intinse bratele scurte ca si cand s-ar fi rastignit singur.
- Camarazi, prieteni, tovarasi... se aventura el sa continue, ca un raspuns la invitatia Jupanului, care il si intrerupse, dand tonul aplauzelor al caror declansator parea mai curand atributul ,,tovarasi’’ prohibit de mai bine de treisprezece ani, si care, in gura Liderului, avea acum sansa sa fie izbavit si poate reabilitat. Suntem impreuna asta seara si vom ramane mereu pentru ca acest Ultim bal, cum se alinta prietenul nostru, Jupanul, sa-l numeasca, nu este un cap de drum, ci numai un prilej nou de a ne imbogati amintirile frumoase despre tineretea bataliei noastre nelipsita, sigur, si de trecatoare clipe de nostalgie cand invatam sa ne obisnuim si cu norii iviti din senin, in stare sa umbreasca, doar, bucuria, victoria noastra de netagaduit. Vreau sa spun, dragi camarazi, ca sunt convins ca Jupanul nostru, foarte curand, prizonier inspirat al neastamparului care il insufleteste, ne va invita iar la un prim bal nou, intr-un loc de poveste, care s-ar putea sa se numeasca tot ,,Sarpele rosu’’. Asadar, va invit sa petrecem impreuna, in aceasta seara, si ultimul bal la ,,Sarpele rosu’’ si infiriparea Sperantei intr-o noua poveste, neaparat cu acelasi nume: ,,Noul ,,Sarpele rosu’’!’’ Jupanul se grabise sa-i aduca un pahar inalt, cu picior, si sa-i ridice mana cu el, cat mai sus, sa-l vada toata lumea.
- Aferrim! striga el si aplauzele reizbucnira, frenetice.
- Traiasca ,,Sarpele rosu’’! – se auzi strigata, din toate partile, noua lozinca... Jupanul ciocni cu Liderul, apoi il ridica si pe Didi Sfiosu in picioare, tot cu paharul in mana si acesta isi drese scurt glasul si tuna deasupra zecilor de maini ridicate deasupra capetelor musteriilor infierbantati:
- ,,Sarpele rosu’’ nu va muri!...
Si pana una, alta, a murit, zise Jupanul, trezindu-se din atipirea furisata odata cu oboseala noptii scurse pana tarziu in bratele diminetii cand mahmureala galagioasa a despartirii, la plecarea ultimilor invitati, fu acoperita de dangatele clopotelor de la Precupetii Vechi, vestind inceputul slujbei de Sfintele Florii.
- Si Dandu cu Coriolan? il iscodi exasperant Ica Gorun, avand aerul ca il lasa rece drama ultimului bal.
- Domnule, dumneata nu sti sa asculti o poveste, replica mahnit Jupanul. Teoforu fata de Liderul, intai: nimic, ti-am spus, afara de punctarile cu inmormantarea... Insa aici nu ma pricep, n-am cheia, nu stiu dedesubturile, insa ele sunt! Excelenta Sa are toate firele la el, le tine ghem in mana; aici te descurci matale, fiindca ai vazut raceala Excelentei Sale cand a fost vorba de dumneata: a fost pe fata, te-a capsat, nu s-a sfiit.Tragi singur concluziile. Lasa impresia ca se grabeste si vroia sa nu uite sa-i raspunda lui Ica Gorun cu aceeasi raceala si falsa indiferenta, insa acesta simtea ca Jupanul nu e, totusi, foarte strain de descurcarea firelor pomenite sau macar nu e neinteresat.
(continuarea, luni 13 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic