Averile la control!

Motto: ""Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt""
(Nichifor Crainic)
Ma consider un om normal din punctul de vedere al dorintelor si realizarilor materiale.
Nu am inteles niciodata goana salbatica dupa inavutire, o goana care poate genera patimi cu consecinte de nebanuit. Realizarile mele in activitatea pe care am dus-o mi-au permis un trai decent, in care pot sa-mi respect conditia sociala. Atat si nimic mai mult, si totusi suficient.
Astfel am putut privi fara invidie sau refulari modul in care altii si-au conceput viata, dorind sa aiba mereu si chiar sa etaleze ostentativ ce au. Poate ca am avut numai un sentiment de jena atunci cand opulenta, de multe ori nu de cel mai bun-gust, intrecea in imagine alte valori pe care eu le consideram mai importante.
Pasivitatea mea contemplativa, care nu ar fi deranjat pe nimeni, putea sa dureze la nesfarsit daca nu as fi constientizat acut ce se intampla in jurul meu. Ceea ce in manualele de economie politica era denumit - intr-o conceptie criticabila - ""polarizarea societatii intre cei foarte bogati si cei foarte saraci"" a devenit o realitate mai amara decat teoriile, oricat de ""economice"" ar fi ele.
Nu se mai poate continua astfel. Opulenta banului risca sa ne darame valori si credinte traditionale, bine randuite si bine asezate.
Intr-o economie de piata, valoarea personala este normal sa se reflecte intr-o valoare financiara. Dar de unde o astfel de valoare financiara cand cel care o detine nu are nici o valoare?
De ce, pentru ca sa se imbogateasca unii, trebuie saraciti cei multi?
Intr-o filozofie sinistra a cotei unice de impozitare, ceea ce se da celor bogati prin reducerea impozitelor se ia de la cei saraci prin largirea bazei de impozitare cu veniturile lor mizere. S-au inversat povestile cu haiduci si acum se ia de la saraci ca sa se dea celor bogati. Am ajuns sa cred, dincolo de toate teoriile economice, ca intr-o tara foarte saraca nu pot exista oameni deosebit de bogati decat daca iau ce se cuvine altora.
Averile la control! Aceasta este solutia ce s-a impus de mult, dar pe care toate guvernarile o ocolesc mai mult sau mai putin abil. Partidul Romania Mare a solicitat aceasta de doua legislaturi, prin proiecte de lege mereu imbunatatite, care se imbunatatesc si astazi, dar mereu ascunse in sertarele birocratice ale procedurilor parlamentare.
In locul unui adevarat control al averilor au fost nascocite declaratiile de avere ale demnitarilor care au ""calitatea"" sa nu intrebe pe nimeni de unde are averea de la inceputul mandatului si nici cum si-o sporeste dupa ce se da declaratia de la sfarsitul mandatului.
Acum se vine cu alte proiecte care, prin conceptia lor, nu fac decat sa ocroteasca ce nu s-a dobandit licit. Se propune ca averile nejustificate sa fie nici mai mult nici mai putin impozitate. La fel ca pensiile, la fel ca salariile. Dincolo de caracterul jignitor al conceptiei se ascunde dorinta de a legitima ce ramane nejustificat in posesia celui verificat, indiferent daca ramane 84% sau 68%. S-a nascocit ""impozitul pe nejustificare"", bazat pe o teorie care se vrea subtila: nejustificat nu inseamna ilicit. Dar in fata cui ne justificam, nu in fata legii? Nu dovedirea respectarii legii da caracter licit bunurilor noastre?
Un adevarat control al averilor inseamna sa se dea inapoi integral celor de la care s-au luat pe nedrept banii pentru medicamentele compensate, pentru factura de intretinere si pentru painea zilnica, ce devine din ce in ce mai scumpa.
Numai justificarea in fata legii, reprezentata de justitie, nu in fata unui organ de impozitare, poate spune cui apartine de fapt o avere. Iar cand nu exista caracterul licit, pe care numai respectarea legii il da, averile trebuie confiscate, caci numai averile dobandite in mod licit nu pot fi confiscate, spune Constitutia Romaniei, pe care multi spera sa o schimbe.
Asadar: averile la un adevarat control!

---

Despre autor: