Nu stiu, in narcisismul sau flagrant, ce a crezut ca va izbuti dl. Nastase invitand o tara si-un popor in imobilul din Zambaccian - ca nu-mi vine sa-i spun "casa" acelui spatiu artificial, sufocat de bric-a-bracul care tradeaza o patetica si incurabila insatisfactie - inflatia lui "a avea" ca semn al absentei oricarui "a fi". In rolul perfectului oligarh, dl. Nastase a primit insa, din partea colegilor, Oscarul anului. Solidaritatea de casta pe care au manifestat-o cei 161 si trei sferturi de deputati care n-au vrut sa admita perchezitionarea spatiilor private pe care le mobileaza Aroganta Sa, de-a valma cu alte chinezarii, atesta ca, din "clasa in sine", oligarhia a devenit, sub imperiul unei Justitii mai putin somnolente decat s-ar fi asteptat, o "clasa pentru sine", cum ar spune dl. Brucan.
Am remarcat cu acest prilej contributia PRM, pe cat de substantiala, pe-atat de incongrua. Dupa ce au promis vulgului fioroase executii pe stadioane si condamnari in 24 de ore, zgomotosii justitiari si-au revelat in corpore natura proceduriera, mai pedanta ca a unui notar de tara din romanele englezesti. Culmea au atins-o, totusi, parlamentarii UDMR, care, lasati in tête-à-tête cu propriile constiinte, au votat alaturi de PRM.
Tot impreuna, PRM si UDMR au izbutit sa resusciteze fantasma violentelor din 1990 de la Targu Mures si sa o propulseze pana sus, in Dealul Cotrocenilor. Diversiunea Patriei Asediate nu e la prima sa aparitie, ea a fost scoasa din arsenalele subterane de cate ori Romania se apropia prea mult de Occident: amintiti-va numai de amenin-tatoarele predictii ale d-lor Nastase, Iliescu si Vadim in primavara lui 1999. E totusi pentru prima data cand la corul Cassandrelor de serviciu participa, cot la cot, nu doar PSD si PRM, ci si UDMR.
Intr-o discutie la un post de radio, doi distinsi comentatori au incercat zadarnic sa ma convinga ca tevatura cu legile Securitatii este o facatura anti-Basescu a celor ce se tem de justitie si ca aceste legi ar fi fost cumva promovate in comisiile parlamentare peste vointa presedintelui, de un CSAT care si-a facut de cap. Aceasta copilaroasa presupozitie tradeaza fascinatia intelectualilor pentru stilul smuls pe care il practica dl. Basescu, dar are totusi meritul de a reitera tema diversiunii, care nu are a fi neglijata ca atare.
Toata aceasta agitatie browniana din jur arata ca un musuroi de furnici lovit de o sapa. Ca si in 1990, cand revendicarile democratice trebuia sa fie deturnate si inabusite; ca si in 1999, cand plateam nu pretinsele esecuri, ci, dimpotriva, succesele administratiei Constantinescu, se loveste, orbeste, in toate directiile, magistratii protesteaza la rand cu inculpatii si cu pensionarii, varfurile serviciilor secrete se mobilizeaza din nou pentru a dovedi presedintelui cat ii sunt de indispensabile, de la extrema dreapta la extrema stanga mini-complotisti pun la cale mega-partide.
Nu cred ca, in aceasta confuzie, trebuie sa idealizam pulsiunea autocratica si populista care il anima pe dl. Basescu, ca si cand ar fi incompatibila cu caracatita oligarhica. Dl. Basescu e autoritar pe fata, cata vreme dl. Nastase, epitoma oligarhiei de partid si de stat, era autocratic pe sest. Putem recunoaste doua stiluri, dar nu vad deocamdata o opozitie ireductibila nici macar a mijloacelor, ca sa nu mai vorbim de scopuri.
Habar n-am daca in aceste jocuri dl. Basescu chiar e un protagonist, si de partea cui, sau doar un instrument exploatat in orb de psihologi destul de versati pentru a-i cultiva natura impulsiva. Dl. Basescu are meritul istoric de a-l fi scos din joc pe Nastase. S-ar putea ca, prin asta, sa fi declansat o furtuna justitiara, in esenta ei salutara, dar sa-mi fie permis sa-mi suspend judecata in ce-l priveste, atata vreme cat aceasta furtuna nu-i atinge decat dusmanii. De-alta parte, protector al tuturor politiilor mai mult sau mai putin secrete, dl. Basescu - al carui partid de suflet a turnat cu asupra de masura gaz patriotard pe focul din Secuime - le pune acum in alerta, acordandu-si prea bine pentru gustul meu tonul cu cel al extremistilor pe care ii ameninta. Asa ca mai incet cu entuziasmul pe scari.
Fapt e totusi ca oligarhia politico-economica sub calcaiul careia era cat pe-aci sa fim striviti de cateva ori in cei 16 ani de la revolutie este acum, cu sau contra presedintelui Basescu, in fibrilatie. Partial destructurata, isi cauta noi forme de agregare. Repede, pana nu vine madam Europa, cu regulile ei de buna purtare cu tot.