Anul 1961 imi va ramane bine intiparit in memorie. Faptul cel mai semnificativ pentru foarte tanarul gazetar care eram atunci ramane, neindoielnic, primul inerviu pe care mi l-a acordat Radu Beligan cu prilejul fondarii (de catre el) a Teatrului de Comedie. Atunci si-a dovedit, din plin, maestrul Beligan calitatile organizatorice, adica manageriale, cum le-am zice azi. De la alcatuirea (de la zero) a unei trupe putin numeroase, dar reunind certe valori, pana la promovarea unui repertoriu de tinuta, atractiv, dar si foarte indraznet. Nu lipseau din echipa, alaturi de Radu Beligan, Gh. Dinica, Marin Moraru, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Paula Toma, Iarina Demian, regretatii Aurel Giurumia si Cornel Vulpe. Capul de afis al regiei il tineau David Esrig si Lucian Giurchescu. Sub primul directorat, cel al lui Radu Beligan, care a tinut pana in 1969, cand a fost numit director general la Teatrul National, pe scena din spatele Postei (devenita, mai tarziu Muzeul de Istoria Romaniei) s-a jucat "Celebrul 702" de Al. Mirodan, poate cel mai solicitat dramaturg roman al vremii, alaturi de Aurel Baranga, doua piese de Eugen Ionescu, autor prezent, daca nu ma insel, pentru prima oara la un teatru romanesc. Era vorba de "Rinocerii’ si de "Ucigas fara simbrie", ambele montate de Lucian Giurchescu. Cu "Rinocerii", cei doi protagonisti, Ion Lucian si Radu Beligan, au cucerit Parisul intr-un turneu triumfal. Nu putem uita nici spectacolele memorabile create de David Esrig: "Troilus si Cresida" de Shakespeare si "Umbra" de E. Svart.
Lucru rar, ce merita subliniat, este ca, ceea ce a construit Radu Beligan in opt ani, nu s-a naruit inca aproape patru decenii. Dimpotriva. Directorii care i-au urmat, ca Lucian Giurchescu, Silviu Stanculescu, Vladimir Gaitan, George Mihaita (iertat sa-mi fie daca nu i-am citat pe toti) au continuat, cu mai multa sau mai putina pricepere, efortul fondatorului. Aici s-au jucat, in prima parte a istoriei sale, adica pana in 1989, spectacole in care valoarea textului facea casa buna cu cea interpretativa. Cronica teatrului romanesc va retine, desigur, montari precum "Turnul de fildes" de A. Razov, in care straluceasu, sub directia regizorala a lui Ion Cojar, Ion Lucian si Iarina Demian. Cum va retine, de asemenea "Mutter Courage" de Brecht, montare semnata Lucian Giuchescu, cu o creatie remarcabila in rolul titular a Stelei Popescu. De comedie fiind, teatrul la care ne referim polariza interesul unui public foarte larg. Public care, de pilda, a aplaudat timp de 18 (optsprezece!) ani "Presul" de Ion Baiesu. Piesa care, daca nu se plictiseau actorii, si daca Mircea Septilici, Cornel Vulpe, Gh. Simonca ar mai trai, s-ar juca si astazi cu acelasi succes. Au existat si momente in care lupta cu cenzura a fost acerba. De exemplu, cred ca "Concurs de frumusete" de Tudor Popescu a numarat mai multe vizionari decat reprezentatia cu public. Interpretii ajunsesera, dupa atatea amputari si modificari ale textului, sa numai stie ce replica sa mai spuna.
Astazi privim in urma cu seninatate, la istoria unui teatru care, de la intaia sa premiera, a avut ca obiectiv prioritar promovarea dramaturgiei romanesti, inclusa organic intr-un repertoriu din care nu lipseau valorile universale, clasice si moderne. Din anul de inceput al mileniului trei, Teatrul de Comedie este condus de George Mihaita. Facand parte, timp de multi ani din trupa sa, acest actor inventiv, plin de imaginatie si profesionist pana in varful unghiilor, s-a ambitionat sa ridice, an de an, stacheta artistica. Ba mai mult, sa faca din teatrul pe care-l conduce, o trambulina de lansare a comediei romanesti. Spectacole ca "Escu" de Tudor Musatescu, "Coana Chirita", dupa Alecsandri, "Poker" si "Nepotul din America" de Adrian Lustig, "Ce mai nemaipomenita harababura" de Eugen Ionescu, vadesc acesta vocatie a textului. La care se adauga, de cativa ani, in fiecare primavara, Festivalul comediei originale.
Tot managerul George Mihaita, care se bizuie acum pe o trupa bine articulata, adaugand contributiei actorilor maturi si varstnici pe cea a multor tineri, a "inventat" sala Studio, in care am vazut cel putin trei spectacole de exceptie: "O, ce zile frumoase" de Beckett, "Poiana boilor", dupa Cehov si "Hoata" de Dario Fo. Dar, pe langa productii proprii, aceasta sala intima, a fost pusa la dispozitia studentilor sau proaspetilor absolventi de la UNACT. Cele mai izbutite spectacole create de ei au intrat in repertoriul teatrului. Prin spiritul pe care-l degaja, la 45 de ani Teatrul de Comedie este un teatru tanar. Continuand, peste timp, ambitiile primului sau director, Radu Beligan, care si-a zidit, in el, maturitatea artistica. Si marcand, prin directoratul lui, George Mihaita, o etapa de inflorire, sub acelasi semn tutelar al comediei romanesti.