Florin Prunea, directorul Departamentului International din cadrul FRF, a declarat ieri ca a pus la dispozitia reprezentantilor Inspectoratului General al Politiei Romane si ai Biroului National Interpol documentele in cazurile transferurilor jucatorilor Florin Bratu si Adrian Mutu. Prunea a spus ca singurul document pe care federatia il detine in "cazul Mutu" este acordul de transfer dintre cele doua cluburi, Dinamo si, respectiv, Inter Milano. Fostul international a atras atentia ca vor mai urma si alte anchete legate de transferurile unor fotbalisti la cluburi din strainatate si a precizat ca va avea nevoie de documentele de la gruparile la care s-au transferat respectivii jucatori. Surse din cadrul FRF sustin ca pe lista transferurilor vizate se afla cele ale lui Ciprian Marica, Razvan Rat, Florin Cernat si Marius Niculae. Prunea a spus ca nu au fost facute presiuni pentru musamalizarea cazului Bratu si a precizat ca nu intentioneaza sa demisioneze in cazul in care decizia va fi schimbata de catre membrii Comitetului Executiv. "Nu exista presiuni asupra mea ca presedinte al comisiei pentru acordarea licentelor si nici asupra colegilor mei pentru a musamaliza sau a ascunde anumite aspecte in legatura cu ancheta noastra. Hotararea comisiei este in conformitate cu regulamentele, documentele si audierile care au avut loc. Mai departe, Comitetul Executiv al FRF va judeca", a declarat Prunea. "Nu am de gand sa plec din FRF daca cineva va schimba aceasta hotarare. Eu am venit aici sa stau mai mult, sa muncesc. Din punctul meu de vedere si al regulamentelor, cred ca hotararea va trebui sa ramana asa", a adaugat Prunea. Precizarile lui Prunea au venit dupa ce "Gazeta Sporturilor" a anuntat ca Prunea ar fi declarat ca demisioneaza daca decizia in cazul fostilor impresari Ioan Becali si Gica Popescu, luata de comisia pentru acordarea licentei de agenti de jucatori, al carei presedinte este, va fi schimbata dupa anumite presiuni ale unor conducatori federali. Mai mult, Prunea a remis ieri un comunicat de presa in care neaga declaratia din cotidianul citat. Referindu-se la discutiile avute cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, in pauza meciului Steaua - Heerenveen, din 16-imile de finala ale Cupei UEFA, Prunea a precizat: "Am discutat, este adevarat, cu domnul presedinte. Nu am nevoie de sustinerea dansului, ci de sustinerea colegilor mei". Comisia prezidata de Prunea a decis anularea licentei de agent de jucatori si amenda de 40.000 de dolari pentru Becali si amenda de 40.000 de dolari pentru Popescu, gasiti vinovati in cazul transferului lui Bratu de la Rapid la Galatasaray. Popescu risca si o ancheta penala, dupa ce a platit abia acum cateva zile impozitul de 400.000 de dolari din suma de 1.000.000 de dolari incasata in 2003 de la Galatasaray. De asemenea, comisia a amendat si clubul Rapid cu 20.000 de dolari. Becali si Popescu au anuntat ca vor cotesta deciziile comisiei. Altfel, dupa ce Dumitru Dragomir a spus la o emisiune televizata ca se stia de faptul ca banii din transferuri ajung si in alte conturi decat cele ale cluburilor, Prunea a spus ca presedintele LPF ar putea fi chemat pentru lamuriri. "Daca Dragomir are dovezi sau stia de aceste lucruri, ar fi trebuit sa ne spuna. Este posibil sa fie convocat la comisie pentru a clarifica declaratiile facute", a spus Prunea. (MIG)