Perna cu vibratii in loc de ceas desteptator, programe de divertisment pentru amuzamentul persoanelor varstnice sunt doar cateva din inventiile liceenilor din Uniunea Europeana care incearca sa isi creeze un drum in domeniul afacerilor. Intr-un ca
Perna cu vibratii in loc de ceas desteptator, programe de divertisment pentru amuzamentul persoanelor varstnice sunt doar cateva din inventiile liceenilor din Uniunea Europeana care incearca sa isi creeze un drum in domeniul afacerilor.

Intr-un cadru comunitar unde accentul este pus cu deosebire pe spiritul antreprenorial, valorificand la maximum capacitatea de decizie si abilitatile manageriale ale oamenilor de afaceri, tinerii europeni ar trebui sa stie cum se pun bazele unei firme, cum pot obtine profit sau cum pot pierde tot ce au agonisit daca nu au luat decizii corespunzatoare in anumite situatii, au ajuns la concluzie autoritatile de la Bruxelles.
STUDII ECONOMICE. Astfel, oficialii europeni s-au decis sa incurajeze spiritul antreprenorial al tinerilor inca de pe bancile scolii, pentru a-i pregati mai bine pentru legile dure care domina lumea afacerilor. Pentru a demara aceasta pregatire, Bruxellesul va sustine crearea unor intreprinderi pentru juniori, atat pentru prichindeii din scolile primare, cat si pentru adolescentii care studiaza la universitatile din Europa. ""Capacitatea Uniunii Europene de a supravietui cu succes provocarilor concurentei si cresterii depinde, in primul rand, de dorinta de a promova infiintarea intreprinderilor"", a explicat comisarul european pentru Educatie, Jan Figel. De aceea, subliniaza oficialul european, tinerii trebuie ""sensibilizati"" pentru a face o cariera in domeniul afacerilor chiar de cand sunt foarte mici. Executivul european recomanda, de altfel, cooperarea intre institutiile de invatamant si firme, prin intermediul careia adolescentii pot invata secretele unei intreprinderi chiar de la oameni de afaceri de succes. Cea mai buna solutie insa de a invata pe propria piele ""spiritul de jungla"" din lumea comerciala se dovedeste a fi, in opinia expertilor din Educatie, crearea unui cadru stimulativ si creativ pentru elevi prin intermediul unor ""mici firme"" pe care acestia trebuie sa le gestioneze. Spiritul de intreprinzator sau ""aptitudinea unui individ de a-si pune ideile in practica, de a accepta riscurile si de a-si urmari propriile obiective"" este ""o insusire-cheie pe care fiecare cetatean ar trebui sa o posede"", a concluzionat Jan Figel.
PLANURI DEMARATE. Programul pus la punct de Bruxelles se bazeaza pe exemple de proiecte educationale ce au avut deja succes in randul tinerilor din Europa. Astfel, in Luxemburg, elevii intre 11-12 ani invata cum sa-si faca o firma urmand exemplul lui Boule, un erou din benzile desenate care incearca sa castige bani pentru a-si cumpara o bicicleta si trebuie sa gaseasca solutii pentru a-si pune la punct o afacere mica. Stimulati de modelul lui Boule, peste 200.000 de liceeni au creat noi produse sau ofera servicii pentru a-si face primii bani . Astfel, pernele de dormit cu vibratii au devenit brusc inlocuitoarele asurzitorului ceas care ne trezeste de dimineata si varstnicii pot apela la tineri pentru programe de amuzament, iar daca vasul de pescuit are nevoie de o curatare rapida, un grup de mici antreprenori il poate face, la cerere, curat luna.
GICA-CONTRA. Ideile oficialilor europeni nu si-au gasit insa sustinatori infocati in randul britanicilor, de exemplu. Acestia au gasit si de aceasta data ""un nod in papura"" proiectului european ""Spalarea creierului!"", au acuzat apasat cativa deputati din Marea Britanie. Inflamati de o alta propunere a Bruxellesului ce prevede introducerea unor cursuri explicative despre institutiile si politicile Uniunii in programele scolare din cele 25 de state membre, britanicii vad in acest proiect o intruziune in spatiul privat al copiilor, relateaza The Sun. Scopul educativ al proiectului nu este luat catusi de putin in calcul de protestatari, iar marul discordiei ramane tot Constitutia Europeana, bat-o vina, caci din cauza ei a fost demarat acest adevarat ""plan de propaganda"".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.