De la inceputul acestei saptamani atacantul formatiei Poli Timisoara, Gigel Bucur, a revenit la antrenamentele conduse de Gica Hagi, dupa ce o mai veche accidentare l-a tinut pe tusa o perioada indelungata. "Normal ca ma bucur sa-l am la dispozitie. De cand sunt eu la echipa nu l-am avut pe Bucur nici o zi la echipa. Usor-usor asteptam ca Gigel Bucur sa revina la o forma buna. Dar, din pacate, a trecut foarte mult timp, in trei luni de absenta se pierde foarte mult", a comentat Hagi referitor la revenirea lui Bucur in echipa banateana. Totodata, un alt jucator care a acuzat probleme medicale la genunchi, in speta Mihaita Plesan, si-a reluat reluat si el antrenamentele dupa trei zile de pauza. Separat s-a pregatit in aceste zile si ungurul Peter Simek, din cauza unor dureri musculare.
Din pacate pentru antrenorul formatiei timisorene, mijlocasul Gigel Coman va rata meciul cu Poli Iasi, din prima etapa a returului. In primele minute ale amicalului disputat de Poli la sfarsitul saptamanii trecute, in compania divizionarei Unirea Sannicolau Mare, Coman a suferit o entorsa la glezna stanga si va sta in afara terenului cel putin zece zile.

Sarbul Gluscevic spera sa marcheze multe goluri
Atacantul sarb Vladimir Gluscevic a declarat ca spera sa marcheze de cat mai multe ori in meciurile oficiale pe care le va juca in campionat in tricoul formatiei Poli Timisoara. "Sunt constient de asteptarile suporterilor. Voi da suta la suta din posibilitatile mele si voi vedea ce va fi in campionat. Normal ca imi doresc sa fiu un om de gol si astept cu nerabdare sa inceapa meciurile oficiale", a precizat noua achizitie din aceasta iarna a gruparii de pe Bega. La randul sau, fundasul Sorin Radoi a subliniat ca in urma numeroaselor sosiri la lot, atat din tara, cat si din strainatate, a crescut concurenta pe posturi pentru primul "unsprezece", ceea ce nu poate fi decat benefic pentru echipa.