Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) va realiza investitii de circa 25 milioane de euro in urmatorii trei ani pentru reabilitarea si realizarea unor lucrari pe sectorul feroviar necesare pentru prevenirea pagubelor provocate de calamitati, potrivit datelor reprezentantilor MTCT.
"Este vorba de o prima etapa in care intra circa 45 de poduri de cale ferata. Lucrarile vor fi finalizate pana in 2008, banii urmand sa fie asigurati din surse bugetare", a declarat purtatorul de cuvant al CFR SA, Oana Branzan.Cele mai importante lucrari sunt liniile Bucuresti - Constanta, Ploiesti - Targoviste, Ploiesti - Buzau, Ilia - Lugoj, Apahida - Baia Mare, Bucuresti - Bihor, Adjud - Ciceu, Bucuresti - Galati, Brasov - Razboieni.
Programul de realizare a unor lucrari pentru prevenirea riscurilor naturale cuprinde si alte doua etape. CFR SA va realiza lucrari de reabilitare si protejare pe circa 17 tronsoane de cale ferata, costul estimat fiind de 32,4 milioane euro, din fonduri de la buget si Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). In cadrul celei de-a 3-a etape vor fi reabilitate alte 30 de poduri, cu o investitie estimata la peste 55 milioane de euro, insa deocamdata nu a fost obtinuta finantarea externa necesara, programul urmand sa inceapa in 2008 sau 2009 si sa se incheie in 2012.