Un eventual blocaj ar insemna ca CNSAS sa nu mai poata da curs solicitarilor sau verificarilor care privesc deconspirarea Securitatii ca politie politica. Procedura desemnarii membrilor Colegiului CNSAS necesita ceva timp. Mai intai, este nevoie ca partidele parlamentare sa-i desemneze pe cei pe care ii sustin. Cei desemnati trebuie audiati in Comisia juridica, dupa care urmeaza votul in plenul parlamentului.
Toate acestea pot dura si peste doua saptamani. Insa, nu atat procedura pare sa fie problema, cat cine va conduce CNSAS. Actualul presedinte, Gheorghe Onisoru, propus initial de PNL si apoi contestat de voci din actuala coalitie, a declarat pentru un post de radio ca pana acum nu a discutat cu nici un partid politic, insa, precizeaza el, daca se va considera ca experienta sa de sase ani la conducerea CNSAS va fi utila, se va gandi la o decizie. Ani de zile activitatea CNSAS a fost ingreunata in principal de disputele legate de refuzul SRI, principalul detinator al arhivei fostei Securitati, de a preda dosarele. Unii membri ai CNSAS au si parasit institutia, pe motiv ca le este subminat dreptul de a-si face datoria.
Ultimul episod din acest conflict s-a consumat in decembrie, anul trecut, cand SRI si Gheorghe Onisoru au anuntat ca predarea arhivei fostei Securitati catre Consiliu s-a incheiat. Era doar o forma de a mai linisti apele, pentru ca, in realitate, SRI a pastrat aproape o suta de mii de dosare, pe motiv ca vizeaza siguranta nationala. In plus, baza de date primita era incompleta, nefiind livrata cartoteca, adica elementele esentiale de identificare a unei persoane.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro