Noile reglementari ale Consiliului National al Audiovizualului (CNA) vor intra in vigoare in cel mult o saptamana, dupa ce vor fi publicate in Monitorul Oficial, a declarat ieri Ralu Filip, presedintele CNA. Decizia din 2 martie, privind codul de reg
Noile reglementari ale Consiliului National al Audiovizualului (CNA) vor intra in vigoare in cel mult o saptamana, dupa ce vor fi publicate in Monitorul Oficial, a declarat ieri Ralu Filip, presedintele CNA. Decizia din 2 martie, privind codul de reglementare a continutului audiovizual, adoptata de CNA a fost trimisa, ieri, spre publicare. Acest document are un capitol despre protectia copiilor, unul despre protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine, unul despre dreptul la replica si la rectificare, unul despre asigurarea informarii corecte si a pluralismului, unul despre responsabilitatile culturale, unul despre jocuri si concursuri si unul privind publicitatea, sponsorizarea si teleshopping-ul.
"Astfel, va fi o mai buna si mai clara protectie a copiilor. S-a introdus sistemul de avertizare ale productiilor difuzate pe posturile de televiziune folosit in cele mai multe tari din Europa: AP, 12, 15 si 18 ani", a precizat Filip. El a mai spus ca regula celor trei parti ramane in vigoare, singura schimbare este ca evaluarea se va face la interval de doua luni. O noutate o reprezinta un articol care prevede ca difuzarea de imagini si sunete inregistrate cu microfoane si camere de luat vederi ascunse este interzisa, cu exceptia situatiei in care materialele astfel obtinute nu puteau fi realizate in conditii normale, iar continutul lor prezinta un interes justificat pentru public.
Membrii CNA au introdus si doua conditii pentru difuzarea inregistrarilor de tip "camera ascunsa" destinate emisiunilor de divertisment. Ele trebuie sa nu provoace iritare si suferinta sau sa puna persoana in situatii injositoare sau de risc si, in primul rand, persoana filmata trebuie sa-si dea acordul scris pentru difuzare. Pentru televiziunile cu licenta, CNA a instituit interdictia la orice forma de publicitate a serviciilor pornografice.
Pentru a evita manipularea opiniei publice, CNA a instituit obligatia ca televiziunile care fac sondaje pe baza opiniilor exprimate de telespectatori, sa anunte cate mesaje au fost primite prin SMS, pentru ca publicul sa stie daca e vorba de o opinie dominanta sau nu. Ralu Filip a mai adaugat ca in noul cod este un articol care interzice, in productiile audiovizuale, adresarea injurioasa. Astfel, se vor da amenzi in cazul in care moderatorul unei emisiuni nu opreste un dialog sau niste afirmatii injurioase. De asemenea, se interzice apologia comunismului si a oricarui regim totalitar.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.