Pesedistii din Senat ameninta ca nu vor mai vota ordonantele de urgenta emise de Guvern "cu sutele". "Pe ordinea de zi astazi sunt trecute noua propuneri legislative, doua ordonante simple si sapte de urgenta. Nu avem nici o lege elaborata de Guvern si supusa aprobarii Parlamentului", a comentat de la tribuna Senatului pesedistul Ion Solcanu, facand analiza ordinii de zi a sedintei de plen de ieri. "Vrem sa-i atentionam pe colegii de la Putere ca grupul PSD din Senat nu va mai vota ordonantele de urgenta", a mai spus Solcanu. Mai mult, senatorul PSD a criticat atitudinea Guvernului care, prin ordonantele de urgenta "emise cu sutele", "a aruncat Parlamentul in desuetudine". Liberalul Puiu Hasotti i-a dat replica lui Solcanu, precizand ca si in timpul guvernarii PSD au fost emise in primul an peste 300 de ordonante de urgenta. Punctul de vedere al Opozitiei a fost impartasit si de udemeristul Peter Eckstein, care s-a plans in plen ca Parlamentul nu se bucura de respectul cuvenit in ochii opiniei publice, unul dintre motive fiind si numarul mare de ordonante de urgenta emise de Executiv. Pe de alta parte, pentru evitarea acestei situatii, peremistul Gheorghe Funar a venit cu o propunere legislativa prin care sa se suspende pana la 31 decembrie 2008 emiterea de ordonante de catre Guvern. In textul propus de Funar, se mai arata ca, in cazuri foarte bine motivate, Guvernul poate emite in fiecare an cel mult zece ordonante numai cu acordul liderilor tuturor grupurilor parlamentare. "Prin aceasta practica a abuzului de ordonante de urgenta, s-a ajuns ca Parlamentul sa fie transformat intr-o anexa a Guvernului ce are rolul de a vota tot ce a legiferat Executivul si de a respinge, la comanda politica, peste 95% dintre propunerile legislative ale senatorilor si deputatilor", si-a argumentat Funar initiativa.
Refuz la ordonantele de urgenta
Pesedistii din Senat ameninta ca nu vor mai vota ordonantele de urgenta emise de Guvern "cu sutele". "Pe ordinea de zi astazi sunt trecute noua propuneri legislative, doua ordonante simple si sapte de urgenta. Nu avem nici o lege elaborata de Guvern
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Refuz la ordonantele de urgenta":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
