• Sunt primul sclav al acestei microintreprinderi, sunt salahorul zero" declara Adina Keneres, directorul Editurii Compania

In Franta, criticul Petru Romosan a detinut o galerie de arta. Adina Keneres a lucrat in edituri franceze mari, medii si mici, ultraspecializate. Revenind in tara, la 30 septembrie 1998, dupa o absenta de peste 10 ani, Adina Keneres si Petru Romosan infiinteaza Editura Compania.
Care era proiectul de baza?
-In `98 cand am fondat editura, ne-am propus sa ne ocupam de cartea pentru copii, pentru ca asta lipsea teribil. Am incercat sa impingem bolovanul asta al iresponsabilitatii fata de domeniul junior. Si, din "nenorocire" pentru noi, primele carti pentru copii pe care le-am facut, au mers prea bine. Atunci a aparut ideea sa ne ocupam si de domeniul cartii pentru adulti. In timp, in cei sapte ani de cand ne jucam cu editura, media a ajuns sa fie de 30 de titluri originale pe an. Suntem o microintreprindere, numarul maxim de salariati a fost de noua, din care cinci se ocupa de gestiune, distributie si contabilitate. Ceea ce inseamna ca, pe partea de creatie editoriala, eu, cel putin, prestez o munca fara week-end-uri, fara concedii, fara vacante si am parte de un stres permanent pentru ca, nu-i asa, activam in Romania...
Cum definiti orientarea actuala a editurii?
Editura are un profil foarte marcat, istorie, document, recuperare, restituire de texte neglijate, de texte necunoscute sau de texte foarte cunoscute dar care au aparut numai in alte limbi si care intereseaza spatiul romanesc si pe care le aducem in versiune romaneasca la cunostinta publicului. Obsesia asta a documentului nu inseamna altceva decat ancorare in real si iesirea dintr-o fictiune programatica, onirica si aproape recomandata ideologic sub comunism, iar singura serie de autori romani contemporani pe care o avem include proza, dar in proza cu pricina, inainte de judecata asupra calitatii literare a creatiei, incape judecata asupra a ceea ce ofera ea ca referinta la o lume vie, adevarata si apropiata de noi. Pana si calitatea documentara a prozei ne intereseaza si urmarim restabilirea relatiei autentice mult mintita in comunism, intre politica si cultura, caci intre cele doua nu exista o prapastie. Versantul celalalt il reprezinta cartea pentru copii si tineret ca si pedagogia scolara prin care sa reorienteze un pic toceala traditionala romaneasca spre acea lume care ii asteapta pe copiii nostri.
In alta ordine de idei, colectia ALTFEL gazduieste eseuri, sinteze si studii socio-umane, pentru un public mare. Tintim un public larg, oameni care au si drag de carte si curiozitatea de a inota in afara domeniului lor. In recreatie servim si literatura, dar noi tinem la acest profil documentar si i-am cerut pana si cartii de fictiune sa respecte acest principiu.
- Unde va situati in peisajul editorial romanesc?
- Pofta de diversificare in Romania este foarte mare, tentatia cresterii si pe verticala si pe orizontala este gigantica, francezul are o vorba frumoasa, zice ca omul are ochii mai mari decat pantecul, toata lumea ar manca mai mult decat poate suporta stomacul. La micul numar de librarii pe care il are Romania, 336, preferam sa facem mult mai putine titluri decat alte edituri, dar ceea ce facem, sa facem bine.
- Care sunt cele mai recente titluri aparute?
- Cele mai recente produse ale noastre ilustreaza spectrul domeniului istoriei, pe de o parte, iar pe de alta cartea pentru copii. Ultima aparitie este un volum de convorbiri al Laviniei Betea cu Ioana Berindei numit "Am facut Jilava in pantofi de vara" care se cheama asa pentru ca Ioana Berindei, sotia academicianului Dan Berindei a avut ghinionul sa plateasca tribut faptului ca era fiica lui Ioan Hudita, fruntas taranist. Toata familia a fost azvarlita in inchisoare, fara judecata. Doamna Berindei nu stia ca este insarcinata cu al doilea copil cand a intrat in inchisoare. Si-a dus sarcina in puscarie iar fetita care s-a nascut acolo a mai stat 11 luni cu mama ei umbland dintr-o celula in alta, totul e dincolo de dramatic, dar este o perioada traita cu un extraordinar echilibru. Se platea, practic cu destinul, picand prost sub secera si ciocanul clasei muncitoare. S-a platit crunt pentru o aberatie ideologica. Cartea e senzationala pentru ca doamna Berindei este o fiinta fabuloasa, este absolventa de istorie si vorbeste aproape tiparibil. E un om demn si rafinat, ceea ce ajuta la transmiterea unui mesaj coerent catre public, mai ales catre tineri. E un om care nu cere nici o razbunare, nu are nici un cont de reglat cu nimeni si nici nu crede ca asa se poate merge mai departe, cu bata, crede ca se poate merge cu un adevar si o spune intr-un mod convingator. Este o femeie de 1m50 si 40 de kg care a avut puterea unui munte si care se prezinta si astazi cu aceeasi demnitate. Iar doamna Lavinia Betea este cercetator si profesor de psihologie sociala si politica, aproape ca s-a specializat in istorie recenta, in forma asta de convorbiri, facandu-se cunoscuta prin volumele de interviuri publicate cu Maurer, cu Barladeanu si cu Corneliu Manescu si prin alte studii cum ar fi cel despre Lucretiu Patrascanu. Dar, pana acum, a lasat impresia ca o intereseaza fostii demnitari comunisti care riscau sa dispara si noi sa nu vedem partea lor de adevar, punctul lor de vedere. O marturie trebuia sa existe. Or, iata ca, aici, este vorba despre o victima. Nimeni nu plange in aceasta carte, este un discurs foarte rational si imbarbatator. Asadar, se poate trece si peste oroare. Vom organiza o intalnire cu Lavinia Betea, cu Ioana Berindei joia viitoare, la Muzeul de Istorie, la 4 dupa-amiaza, incercand sa aflam si de la dansele si de la istorici adevaruri dureroase.
- Dar in domeniul cartii pentru copii?
- Cea mai recenta carte pentru copii este o antologie realizata de Petru Romosan. De vreo 30 de ani nu s-a mai facut vreo antologie remarcabila. De la inceputul secolului XX si pana in perioada interbelica, productia este uriasa, o lume intreaga s-a invartit in jurul copiilor si pe asta se baza o normalitate a anilor `20-`30, in sensul recunoasterii necesitatii investitiei in copil cat e mic, pentru ca nu numai scoala trebuie sa fie buna ci si ceea ce i se ofera pentru a-i forma o gandire critica, pentru sensibilitate si asa mai departe. Din anii `45 incoace au disparut incaperi intregi de preocupari. Iata de pilda, am descoperit cu stupoare ca Jules Verne pe care l-am citit pe vremea noastra era o aiureala, pentru ca si asupra lui se aplica o cenzura forte. Disparusera referinte economice rationale, tot ce se referea la investitie, la etnii jenante din punctul de vedere al partidului comunist, tot ce se referea la Dumnezeu. Sunt texte clasice din care lipsesc zeci de pagini. Facand confruntarea cu originalul, am fost socati de-a dreptul. Petru Romosan a citit munti de literatura si a sfarsit prin a face o alegere simfonica in care locurile de frunte sunt acordate campionilor literaturii pentru copii, care nu sunt foarte multi. Sunt recuperati, astfel, Otilia Cazimir si Elena Farago, Toparceanu, Cosbuc, iar de la inceputul anilor `60, Marcel Breslasu care fusese ingropat de istorie. Literatura lui pentru copii este fenomenala. Aceasta antologie este pe piata deja. Se cheama Compania copiilor, Cele 100 de poeme ale copilariei. Incepe cu fabulistii, cu Anton Pann si Donici si se opreste la Matei Visniec. Ultimii antologati sunt Traian Cosovei, Florin Iaru si Alexandru Musina pe care noi il stim ca optzecist putin protestatar care, pe langa faptul ca e un om de litere respectabil, are o editura la Brasov, Aula, face minuni in domeniul versului pentru copii.
- Ati initiat cronica Bucurestilor...
- La capitolul restituiri istorice, intr-o cadenta de o carte sau doua pe an, va fi, in continuare, servita, imaginea Bucurestilor. In anul care a trecut, am tiparit "Cronica Bucurestilor" de la 1500 si... pana la 1947, antologie de texte cu peste 400 de fotografii si cu inserturi de imagine alb-negru si color, carte care venea dupa "Bucurestii mahalalelor" care a reprezentat o cotitura de 180 de grade in modul de a percepe orasul, ca pe un loc plin de farmec si de pitoresc caruia i se asociaza si mizerie si delasare si foarte multe lucruri care tin de partea noastra rasariteana, pe care o tot negam.
- Ati impus modelul scriiturii de arta...
- Eu am lucrat in Franta si cu trusturi foarte mari, cu edituri medii si cu edituri foarte mici. Intr-un fel se lucreaza la volum, intr-o fabrica de carti si altfel se lucreaza intr-o editura mica, unde se afla impatimitii cartii. Eu chiar fac parte din aceasta categorie. Asa ca eu ma prezint foarte nazuros drept primul sclav al acestei edituri, drept salahorul zero. Prieten mi-e directorul, dar asta nu inseamna nimic. In Franta eu n-am vazut pe nimeni stralucind de fericire ca e director. A fi sef de ceva inseamna a fi apasat de sarcini. Lumea fuge de scaunul asta, nu-l vaneaza nimeni, este o raspundere de competenta dar este si raspunderea morala, cartile nu sunt hartie moarta, cartile sunt niste animale vii, sunt ca oamenii, nici nu stii pana unde se poate misca o fibra intr-un om, uneori ajunge o fraza sa schimbe un destin, iar un curent de opinie, o linie de dezbatere care se lanseaza intr-o carte poate sa schimbe mersul unei societati. Unele carti de-ale noastre au schimbat ceva, s-au pus intrebari care de 50-60 de ani incoace stateau pe limba tuturor, acum sunt cap de ziar au devenit o banalitate. Titlul cartii noastre "Boierii mintii" a devenit o sintagma si un punct de discutie. Acum cuvantul mahalale are o alta valoare, o alta incarcatura. Nu poti sa dai drumul unei carti delicate fara ca ea sa aiba aparatul critic necesar.
- Ce va doriti acum?
- Imi doresc sa editez carte buna si sa citesc o presa buna. Asa cum consider ca este si ziarul dumneavoastra, datorita echipei de forta care a preluat carma si care face pasi mici, dar siguri, catre calitate.