Asta se descrie in amplul roman Zoia, semnat de Virgil Tanase si publicat la Editura Allfa din cadrul Grupului All in anul 2003. "Viata de-a doua intinsa ca o plasa sub un trapez", cum scrie insusi autorele pe la jumatatea cartii. O carte groasa - de peste sapte sute de pagini format poche -, stufoasa, cu cel putin trei noduri de actiune, desfacuta pe doua paliere desfasurate atat in Romania noastra mandra cat si in Franta spre care tot mijim ochii, intinsa pe trei epoci (anii ‘ 50, Epoca de aur a lui nea Nicu - numita astfel, se zice, chiar de Paler - si anii de dupa Revolutia din ‘89), cu perechi de personaje imbricate si imbarligate, cu amestec de registre narative, cu panoramare larga de medii cat mai diverse, cu un ochi critic, cu comentarii atoase si cu o introducere a vocii auctoriale extrem de fina, aproape insesizabila (autorul intra direct in text la pagina 67, tangential, discret si abia perceptibil, cum o va mai face si altadata, adaugand parca din off, din aparteu: "eu insumi ii imprumutam romane" etc).
Personajul principal paseste in scena, ca in orice roman bun, cum sa zic, prin acumulare, de secvente si de referinte. Zoia pare la inceput o rasfatata, o zapacita, o sadica (vezi episodul cu porumbeii de pe carosabil!), o fata de bani-gata din Vechiul Regim, odrasla de activisti - Ana si Mircea, ea sindicalista de prim-plan, el ilegalist matrasit de rotile revolutiei bolsevice si reabilitat, ucis sau sinucis de altii cu grija, absolvent de filosofie la Muenchen si batand, fireste, nitel in verde, idealisti romantici si nu prea - pentru a deveni un destin parasit, o fictiune cinica, un personaj ratat, invers bovaric, cautand o eliberare in lumea de neoane a Occidentului, lume care o refuza de altfel fara pic de eleganta, caci tara noastra este producatoare doar de "cereale, reactionari si artisti de avangarda". Alaturi de ea, Haralamb - ce pare a fi, pana la un punct, un fel de dublura a autorului - este scriitorul venit din Est si folosit, intr-o parte de o propaganda rudimentara, in alta de media perisabila si strict publicitara, de fapt si de drept doua fatete ale aceleiasi retete ideologice, indreptata una contra alteia. Rezoneurul tavalugului epic si pe alocuri baladesc se infiripa a fi Irina, sora usor nebuna a lui Haralamb, macinata timpuriu de malaxorul vremii, plina de lecturi, de maxime si de povete, un fel de personaj coborat din "Fizicienii" lui Durrenmatt, invelit intr-o platosa de farniente intelectual si de underground filosofic, unul dintre personajele cele mai raspandite in epoca si in romanele epocii, esuatul inteligent cu suflet de aur.
Romanul in sine este bine scris (strazi sovaite, lumina ruginie de matase veche, talpile de tabla ale vantului, stralucirea vascoasa a unui soare ofilit), bine echilibrat, excelent dozat, cu un suflu epic si dramatic parcelat cu maiestrie peste cele treizeci si patru de capitole, plus prologul si epilogul (ambele onirice, avand ca miez fie pe Ana, fie pe Mircea), o dare de seama despre ultimii cincizeci de ani din Istoria noastra destul de framantata. Partea mai putin reusita a cartii pare a fi tocmai perioada anilor ‘50, poate unde a fost si atat de batuta si de des batuta si de dezbatuta inutil in fastidioase romane gen proces-verbal care, din nefericire, au acoperit, in loc sa descopere. Chiar asa, pana si anii lui Gheorghiu-Dej cred ca trebuie reinterpretati, nu numai cei ai lui Ceausescu, pentru a nu mai vorbi despre epoca din 1990, incoace. Dar prozatorul roman, in general, nu este pe faza si are nevoie de o gestatie prelungita. Virgil Tanase, abil constructor de fictiune, bun cunoscator al limbii romane ("limba sugubeata cu gustul serbetului de visine"), plin de lecturi la zi si, mai ales, traitor in ambele mahalale - cea a emigratiei romane din Paris si cea a lumpen-intelectualitatii de pe malurile Dambovitei - scrie un roman foarte expresiv despre anii recent incheiati, face o radiografie corecta a societatii in mers, fara nici un fel de concesie, dar privind totul cu detasarea si cu luciditatea unui intelectual adapat la o cultura mare. Lucru care, fireste, l-a costat indepartarea de la sefia Centrului Cultural Roman din Paris si inlocuirea lui cu un nimeni. Nu sustin ca ar fi Kundera sau Kadare - cei mai la moda si mai umflati valoric scriitori estici, desi trebuie sa recunoastem ca noi nu prea avem multi literatori egali lor! - , dar un Cineva care a publicat totusi la Gallimard, Flammarion, Hachette si Ramsey si pentru care insusi presedintele Mitterrand a intervenit putea fi tratat mai neromaneste!