Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor (FIJ) a acordat un amplu interviu ZIUA, asupra libertatii de exprimare si a presiunilor suferite de ziaristii romani in scandalul informatiilor clasificate.
Libertatea de exprimare, un concept in dezbatere
Recentul scandal international al caricaturilor cu profetul Mohamed a inflamat intreaga opinie publica mondiala si a readus in discutie conceptul libertatii de expresie. S-a spus ca, dupa ceea ce s-a petrecut, va fi foarte greu sa se mai spuna ca exista o libertate de exprimare garantata de sistemele democratice...
Cred ca putem vorbi despre libertatea de exprimare, dar ceea ce a demonstrat aceasta controversa este ca exista o profunda lipsa de intelegere asupra a ceea ce inseamna libertatea de exprimare. Mai intai de toate, exista o lipsa de intelegere asupra faptului ca "libertatea de exprimare" este un lucru inteles in mod diferit de la tara la tara, la nivelul fiecarei culturi. Fiecare tara isi contureaza propria ei pozitie asupra libertatii de exprimare, propria ei presa libera precum si conceptele de etica jurnalista, in acord cu sistemul de valori la care adera societatea respectiva. Si asta face ca ceea ce este acceptabil pentru o cultura sau o tara sa fie inacceptabile pentru altele. Chiar in Europa intalnim mari diferente intre modul cum este inteleasa libertatea de exprimare in tarile din nordul continentului, Suedia sau Norvegia si tarile din sud, Portugalia sau Grecia. Nu exista o singura conceptie asupra libertatii de exprimare. Ceea ce este perfect acceptabil in Europa, este complet inacceptabil in lumea musulmana sau in alte zone ale lumii. Iar una dintre cauze pentru care a izbucnit aceasta controversa este ca nu exista suficienta intelegere asupra a ceea ce semnifica aceste diferente. (...)
Globalizarea informatiei
Este adevarat ca, in aceasta lume a globalizarii informatiei, un ziarist trebuie sa fie acum foarte atent in privinta a ceea ce publica. Dar sa punem lucrurile intr-o perspectiva globala: in fiecare zi, mii de ziarisi, in mii de media diferite, iau in mod constant decizii daca sa publice sau nu anumite lucruri. Se numeste "judecata de oportunitate" si asta se petrece oriunde: te uiti la o fotografie si te intrebi daca o vei folosi sau nu, este decenta sau e indecenta, apoi te uiti la reportaj, te intrebi cat de corect este, daca va jigni sau nu pe cineva...Iar in cazul caricaturilor, cred ca aproape 100% din redactiile de pe tot globul - in mod sigur, toate cele din Europa - s-au trezit confruntate cu acest tip de "judecata de oportunitate": le publicam sau nu? ...Sa nu uitam nici un moment contextul general in care ne aflam, caci publicarea caricaturilor respective nu trebuie analizata ca un lucru complet separat de orice altceva. Traim timpuri foarte grele, in lume exista foarte multa insecuritate si anxietate intre comunitatile europene si cele musulmane, se desfasoara acum razboiul impotriva terorismului, deci avem o agenda de securitate, avem o stare de spirit sensibila in Europa, politicieni fara scrupule exploateaza teme ca imigratia si dreptul de azil. Sunt oameni care incearca sa aranjeze o confruntare in scopul obtinerii de castiguri politice. Asta nu este deci o batalie in privinta libertatii de exprimare ci, in spatele acesteia, este una politica. (...)
Chestiunea auto-cenzurii
O asemenea presiune uriasa ca cea existenta acum poate avea drept consecinta ridicarea barierelor de auto-cenzura la nivelul redactorilor-sefi, oraganizatiilor profesionale sau sindicale de profil sau a jurnalistului insusi? Nu va ajunge sa-si zica foarte repede: uite. Nu public nimic pentru ca nu vreau sa fiu parte a manipularii organizate de o tabara sau cealalta si asta sa faca sa nu mai relatam "subiectele fierbinti"?
Aveti dreptate, dar cred ca trebuie sa folosim cu mare grija termenul acesta de "auto-cenzura". Vreu sa spun ca ceea ce pentru unii este auto-cenzura, pentru altii poate insemna jurnalism. Daca un jurnalist decide sa nu publice ceva, o poate face din considerente etice, dar este tot atat de adevarat ca presiunea exercitata pentru a nu publica ceva este foarte mare. Daca ne uitam la ce se petrece acum in lumea araba, vedem ca exista jurnalisti amenintati cu inchisoarea, pedepse lungi cu inchisoarea din cauza acestei probleme cu caricaturile. Asta se petrece in Yemen, in Iordania, in Alegeria, in Siria. Si e vorba despre ziaristi care au crezut ca pot promova o mai buna intelegere a fenomenelor, dar acum sunt amenintati cu inchisoarea. Si asta mi se pare a fi un mesaj foarte dur transmis colegilor lor ziaristi din tarile respective: atentie, stati departe de problemele care va asteapta daca mergeti pe acelasi drum! Desigur, asta reprezinta o amenintare directa si conduce la auto-cenzura. Dar si in Occident avem probleme in privinta auto-cenzurii. Daca priviti la ce s-a petrecut in SUA imediat dupa bombardamentele teroriste de la New York si Washington, veti vedea ca mass-media americana, una dintre cele mai libere din intreaga lume, a inceput sa practice auto-cenzura intr-un mod care a devenit foarte primejdios. Pentru ca mass-media si jurnalistii nu au mai pus intrebari dure Guvernului, s-a intamplat ca societatea americana sa alunece in razboiul din Afganistan si in cel din Irak fara existenta unei dezbateri publice corespunzatoare. (...)
Codul de conduita european
Foarte recent, Comisia Europeana a luat in discutie posibilitatea elaborarii unui "Cod de conduita" pentru jurnalisti. Exista oare posibilitatea de a "trata normal subiecte normale", iar in cazul celor sensibile sa actionam conform unui asemenea cod de conduita special?
In primul rand, UE sau orice alta organizatie internationala, fie ea ONU sau Consiliul Europei, nu au cum sa interfereze in nici un fel in organizarea muncii ziaristilor. Am spus foarte clar liderilor politici ai Europei ca trebuie sa abandoneze orice discutii asupra Codului de conduita deoarece ele tin de responsabilitatea exclusiva a ziaristilor. Iar noi avem nenumarate asemenea coduri de conduita. Am aici coduri de conduita provenind din toate colturile lumii, pot impodobi peretii biroului astuia cu paginile acestor coduri de conduita...deci nu avem nevoie de alte noi si in nici un caz nu avem nevoie de noi indicatii de cum trebuie sa actionam. Avem nevoie, in schimb, de crearea unui cadru in care jurnalistul sa poata lucra fara se se exercite presiuni asupra sa. De asta avem nevoie. Trebuie ca politicienii lipsiti de orice fel de scrupul sa fie opriti in a manipula mass-media si in a pune presiune asupra jurnalistilor. Si mai avem nevoie si de jurnalisti mai bine informati. Ei trebuie sa fie constienti de consecintele deciziilor pe care le iau. Trebuie sa inteleaga ca daca iau decizia sa public acest lucru, asta poate crea probleme. (...)
Presiune permanenta pe jurnalisti
Chiar va imaginati o lume a ziaristicii, lumea mass-media, scutita de orice fel de interferente? Credeti ca poate sa fie posibil asa ceva?
Desigur ca nu e posibil si stiu ca va exista permanent o presiune asupra jurnalistilor. Natura politicii moderne face sa existe presiuni asupra ziaristilor. Exista o presiune asupra jurnalistilor de a livra un serviciu social, o prestatie publica satisfacatoare pentru toata lumea, fiecare grup politic precum si interesele individuale. Cu asigurarea ca imaginea lor este cea mai buna posibil, la televiziune, la radio sau in presa scrisa. In acest sens exista o presiune constanta asupra ziaristilor, iar in societatile noastre dezvoltate aceasta presiune este extrem de sofisticata. Exista intermediari specializati, se pun in joc sume imense de bani. Aici la Bruxelles, la nivelul UE, exista anual milioane de euro cheltuiti pentru sprijinirea jurnalistilor, pentru oferirea de echipamente sau informatii, etc. Toate astea sunt o forma de presiune si de influentare a jurnalistilor. Ce trebuie sa faca jurnalistii este sa fie atenti sa nu fie tarati cumva in situatii de acest gen, urmarea fiind ca vor fi dependenti de cei care doresc sa manipuleze informatia si mesajele. Daca dintotdeauna a existat o presiune asupra jurnalistilor, atunci problema este cine creaza echilibrul intre nivelul unei presiuni legitime asupra jurnalistilor (trebuie sa fiti echilibrati si sa relatati realitatea, sa urmati principiile etice, iar prestatia dvs. sa serveasca dreptatii sociale si democratiei) si exercitarea unei influente care incearca sa manipuleze stirile si informatiile in scopuri politice.
In Romania nu se stie foarte clar care sunt regulile jocului
De aici ajungem foarte usor la urmatorul punct al discutiei noastre: cum trebuie sa lucreze un ziarist atunci cand detine informatii clasificate. In tara mea este o intreaga dezbaterea pentru a sti ce trebuie sa faca un ziarist in asemenea cazuri, ce are dreptul sau nu, moral vorbind, sa publice din materialul respectiv?
Asta va fi intotdeauna o problema deoarece ziaristii vor primi mereu informatie clasificata. De la absolut toata lumea, pentru ca, daca vrei sa fii un bun jurnalist, trebuie sa pui intrebari. Si pentru a fi un jurnalist eficient, trebuie sa pui intrebari unor persoane care nu prea ar vrea sa dea informatia pe care, in mod normal, ar trebui s-o ofere publicului. Jurnalistul va avea mereu acces la informatii la care opinia publica nu poate ajunge si foarte adesea se intampla sa ajunga la acele informatii la care politicienii aflati la putere sau autoritatile cred ca nu ar trebui in nici un chip sa puna mana. Cred ca primul lucru care trebuie spus e ca este perfect legitim ca un jurnalist sa primeasca informatii sensibile. Acest lucru trebuie bine inteles. Si asta ar trebui sa fie recunoscut in termenii legii care sa enunte ca, in temeiul libertatii presei, trebuie respectat dreptul legitim al jurnalistului de a face investigatii. Si asta ar trebui sa fie si o motivatie de legitima-aparare in cadrul unui proces pentru un ziarist care este acuzat ca a primit informatie confidentiala sau tinand de securitatea nationala. Jurnalistul ar trebui sa poata sa spuna: da, este adevarat ca am detinut informatia respectiva dar am prezentat-o publicului deoarece, astfel, mi-am facut meseria. Asta mi-e meseria. Trebuie creata o legitima-aparare in acest domeniu. Al doilea lucru, este ca trebuie sa avem reguli clare si specificatii juridice foarte limpezi in ce priveste lucrul cu asemenea informatii. Intrebarile sunt: de unde a venit informatia? Este vorba despre o informatie clasificata? Cum a fost facuta clasificarea respectiva? Asta pentru ca, la nivelul UE, avem mai multe nivele de clasificare a informatiilor: confidential, secret, strict secret, fara distributie unor terte parti...Ce inseamna toate aceste nivele de clasificare intr-o formulare normala? Jurnalistii si cei raspunzatori in manuirea informatiilor trebuie sa stie foarte clar care sunt regulile jocului. Si, in cazul Romaniei, mi se pare foarte evident ca aceste reguli nu sunt clare. Nu au fost decise si dezbatute in mod corect. Si este o greseala ca, in acest moment, totul sa se concentreze asupra modului in care unii jurnalisti au obtinut informatia, deoarece asta ii transforma pe ziaristi in niste tapi ispasitori pentru situatia actuala in care nu exista reguli clare si nu exista un drept clar stipulat prin lege ca ziaristul sa poata efectua o munca de investigatie.
Mai poate exista un raspuns, foarte clar: nu va atingeti de nimic care tine de domeniul securitatii nationale sau al interesul national deoarece detinerea de asemenea informatii, chiar daca pentru ele n-ai spart sistemele de siguranta ale vreunei organizatii, simpla detinere de asemenea informatii inseamna incalcarea legii!
Depinde de ce spune legea si mi se pare ca trebuie sa fim foarte clari in privinta a ceea ce spune legea. Spune oare legea ca orice informatie pe care un oficial din Guvern pune stampila TOP SECRET nu trebuie sa fie vazuta de o alta persoana care sa nu aiba dreptul de acces la nivelul de confidentialitate respectiv? Foarte bine daca legea este clara in acest sens. Dar jurnalistii ar trebui sa aiba dreptul de a primi si publica informatii de la oameni care cred ca ele ar trebui sa devina cunoscute in lumina interesului public. Si vreau sa va dau un exemplu foarte bun in acest sens. In Marea Britanie, la inceputul anilor '80, SUA au inceput sa stabileasca baze de rachete de croaziera. O tanara functionara de la Ministerul Apararii a sesizat ca exista o incercare de control a informatiei privind sosirea sistemelor respective de rachete, subiect controversat in Marea Britanie. Exista o incercare a administratiei de a crea o diversiune in domeniul relatiilor publice. Si atunci functionara a transmis mai departe catre un cotidian national britanic un memo pe care-l primise privind orgnizarea diversiunii respective. Ziarul a folosit informatia si a demonstrat ca Guvernul incerca sa distraga atentia opiniei publice de la sosirea rachetelor de croaziera. Asta era o problema de real interes public. Si Guvernul s-a interferat in nevoia de a sti a opiniei publice.
Decesul notiunii de libertatea presei
Si totusi era vorba, pe de alta parte, de o chestiune reala care tinea de securitatea nationala!
Pai ceea ce s-a intamplat mai departe? A urmat o investigatie, ziarul Guardian (pentru care lucram la acea vreme) a facut greseala de a prezenta documentul original pe care-l primise la redactie, iar tanara care actionase numai in numele interesului public a fost descoperita si condamnata la trei ani inchisoare. Si nu comisese nici un alt fel de fapta. Si iata cum o persoana care da informatii in numele interesului public, informatie care nu ameninta cu nimic securitatea nationala, a devenit o victima a unei legislatii proaste care nu a facut o distinctie clara intre interesul public si securitatea nationala. Exact acest lucru nu trebuie sa se petreaca intr-un stat democratic. De asta este nevoie sa avem claritate asupra a ceea ce pune in periocol securitatea nationala si ceea ce tine de interesul public, lucrurile pe care opinia publica este indreptatita sa le afle... Nu este normal ca guvernele sa sara in sus si sa invoce securitatea nationala de fiecare data cand un jurnalist detine informatii, pentru ca mai apoi, ilegal, sa incerce sa-l opreasca pe ziarist sa-si faca meseria. Jurnalistii trebuie sa decida ce este in interesul public. Vom continua sa-i sprijinim pe colegii nostri din Romania daca ei sunt victime ale acestui tip de atitudine nedreapta. Sigur ca nu vom sprijini niciodata pe cineva care a comis fapte care sunt clar impotriva legii, dar vom sprijini mereu pe acei colegi ai nostri care actioneaza in numele interesului public si al dreptului oamenilor de sti ce se petrece.
Ati vorbit mereu despre legislatie. Atunci care este cea care ar trebui sa prevaleze? Cea nationala, prevederile europene? Pot fi evocate prevederile statutare al FIJ, spre exemplu?
Sa fie foarte clar: legislatia nationala este mereu prelevanta, aplicabila in mod egal tuturor cetatenilor tarii respective. Dar in ce priveste munca de ziarist, in ce priveste dreptul de a publica, acest lucru trebuie lasat pe seama jurnalistilor. Exact ce discutam in cazul caricaturilor. Jurnalistii trebuie sa decida ce anume va produce daune, ce anume este in interesul publicului... este exact acelasi lucru si in cazul informatiilor care sunt legate de securitatea nationala. Jurnalistul este cel care trebuie sa decida: voi publica sau nu aceasta informatie? El este singurul care trebuie sa decida daca problema respectiva este sau nu de interes public, oamenii au dreptul sa afle informatia asta? Daca iei decizia asta de la nivelul jurnalistilor, atunci ajungem la decesul notiunii de libertatea presei. Iar aceasta libertate depinde de existenta unor adevarati profesionisti in stare sa ia decizii asupra a ceea ce vor publica sau nu. Nimeni n-ar trebui sa intervina in acest proces. Acestea fiind spuse, vreau sa repet ca legea trebuie respectata. Intotdeauna.